Dan Tudor vorbeşte despre visat cu vorbele lui Don Quijote spuse de Mihail Bulgakov (traducerea: Maşa Dinescu) – Visul lui Don Quijote, o producţie Teatrul de Comedie şi ARCUB, la Sala Studio a Teatrului de Comedie. Protagonist, Marius Bodochi. Scenografia lui Cătălin I. Arbore şi muzica lui Vlad Creţu creează un spaţiu-timp cu perpetuuă valabilitate, actualizat în rezerva unei clinici de psihiatrie. Ce trăim? Realitatea visului sau visul realităţii? Şi acesta nu este un chiasm gratuit.
Pentru a recupera scenic textul lui Bulgakov, Dan Tudor alege metafora nebuniei în congruenţă cu eroul lui Cervantes, dar şi cu gestul hamletian. Chiar prima imagine a spectacolului este, să-i spunem aşa, un citat: Marius Bodochi, pe pat, citind din nelipsita carte pe care ştim că Hamlet o poartă cu sine. Vedem apoi că îşi citeşte ceea ce şi-ar dori să-i fie viaţa: un lung şir de întâmplări exemplare. Iar ca visul să poată deveni terapie, medicul (Marius Drogeanu) şi asistenta (Mihaela Teleoacă) – care vor intra şi ei în poveste când dramaturgia le-o va cere – au apelat la serviciile unui actor, actor probabil, care va avea de jucat rolul scutierului, al lui Sancho Panza (Tiberiu Păun).
Regizorul s-a rezumat la evoluţia liniară a textului, ceea ce serveşte metaforei şi păstrează un ritm convenabil al desfăşurării acţiunii. Astfel, visul prinde aripi cu ajutorul unei recuzite ce, la prima vedere, poate părea originală: vesta-armură, ligheanul de bărbierit-coif, trotinetele-calul Rosinante şi măgarul Businante, mătura-sabie şi suliţă. De ce nu-i originală? Păi, cum vă jucaţi dumneavoastră când eraţi mici? Nu sunt astea elementele esenţiale ale spaţiului-timp numit copilărie? Copiii şi nebunii spun adevărul. Visul lor este realitate. Visul lor este adevăr. Ieşirea din vis, intrarea în realitate, să însemne, atunci, pasul făcut în afara adevărului? O spune chiar regizorul:
“Nu poţi spune cuiva aici ai voie să visezi, iar aici nu!
Nu există SPAŢIU PENTRU VISAT, aşa cum cum există SPAŢIU PENTRU FUMAT.
Visul nu poate fi închis, îngrădit, vindecat… din fericire.
Despre asta ar trebui să vorbim după spectacol.”
Spectacolul se încheie circular. Ultima imagine: în timp ce medicul îi dă actorului banii pentru rolul pe care l-a interpretat azi, spunându-i ca mâine să se pregătească pentru un Hamlet, spectatorii îşi îndreaptă privirea spre tânărul (Andrei Amariei) care se apropie încet de scenă, cu o carte în mână…
Print