Încă persistă ideea că o montare după piesele lui Shakespeare reprezintă un punct de cotitură, o trecere spre un alt nivel, un examen care e bine să fie încununat de un succes demn de a fi luat în seamă. Textele shakespeariene parcă nu sunt și niște povești, ci doar pretexte prielnice pentru a demonstra, a (re)inventa și a interoga lumea. Vlad Cristache, în spectacolul „Visul unei nopți de vară” montat la Teatrul Excelsior, și-a propus să relateze poveștile care se intercalează în textul cu pricina, într-un mod atrăgător, modern și (de ce nu?) cool, încât adolescenții să-și dorească să vadă teatru și să-i atragă inclusiv Shakespeare, considerat pe nedrept de tineri poate prea elitist. În ce măsură este mai bine să renunți la efortul de a aduce ceva nou sau diferit pe scenă și în ce măsură povestea în sine poate umple o sală rămâne de văzut și de verificat în timp. În plus, această alegere ridică și alte întrebări: cum abordezi un text clasic în teatrul dedicat tinerilor și cât de mult poți merge în profunzime, în așa fel încât să nu pierzi atenția celor care încă nu au toate instrumentele decodificării. Privit din acest context, „Visul unei nopți de vară” de la Teatrul Excelsior este un spectacol reușit, în timpul căruia poți și să crezi că faci parte dintr-un vis foarte straniu, dar și să râzi cu poftă.
Vlad Cristache delimitează (și regizoral, și scenografic) foarte clar regimul nocturn de cel diurn în care poveștile și personajele, deși curg în paralel, se modifică în funcție de principiul magic sau de cel teatral, căci acțiunea se desfășoară mai mult pe o turnantă înălțată, practic o scenă în scenă, pe care fiecare își joacă rolul ba de îndrăgostit, ba de spiriduș etc. Fotoliile din catifea roșie amintesc și ele de scaunele spectatorilor de unde Hipolita (Camelia Pintilie) ascultă terifiată discursul lui Tezeu (Emilian Oprea), un fel de maestru de ceremonii, care de la microfon prezidează conflictul dintre cei patru îndrăgostiți. Sexualitatea și voluptatea iau locul timidității și inocenței pe care Hipolita le afișează inițial, iar Tezeu schimbă masculinitatea agresivă pe o atitudine copilăroasă și relativ împăciuitoare. Pădurea în care îndrăgostiții se rătăcesc, iar lumea oamenilor se amestecă cu lumea magiei și a spiritelor, e schițată minimalist prin niște proiecții pe plasme și printr-un joc de lumini. Trecerea de la realitate la vis e sugerată destul de evident prin secvențe care arată imagini din teatru, fiind înlocuite apoi de copaci. Însă utilizarea lor nu era absolut necesară, și cu siguranță nu într-un număr atât de mare. La toate elementele scenice se adaugă fum, poate prea mult, din dorința de a crea un cadru mai degrabă ambiguu, dar care din nou, nu întotdeauna este necesar.
Lysander, Demetrius, Helena și Hermia interpretați de Marian Olteanu, Lucian Ionescu, Andreea Alexandrescu și respectiv Alina Rotaru pot fi oricând luați drept un grup de adolescenți care se tachinează și se îndrăgostesc la întâmplare, fugind în lume la prima interdicție. Aici, relațiile nu se dezvoltă în profunzime, ci la suprafață, Vlad Cristache mizând mult pe modul în care tinerii văd lumea – după aparențe. Hermia nu este deloc urâtă, ci din contră, parcă și seamănă cu Helena. Demetrius nu este mai puțin nătâng și neîndemânatic decât Lysander, însă întotdeauna frumusețea stă în ochii celui care privește. De aceea alinturile îndrăgostiților și jocul lor de-a cine pe cine iubește este comic și pare atât de naiv și de superficial. Aida Avieriței face un rol de compoziție și creează un Puck la fel de energic și de comic precum Arlechino. El încurcă și desface și umple momentele care altfel ar trena și s-ar dilua în intensitate. Prezența Aidei Avieriței pe scenă este ca un ultim zvâc pe care îl așteptai ca să te scoată din starea de toropeală și să-ți reamintească că ești într-un vis în care totul e posibil.
Aici e posibil ca niște muncitori care se plimbă dezorientați precum un grup de minioni să fie actori de-o noapte în pădure, să se transforme și să ajungă în patul Titaniei. În spectacolul lui Vlad Cristache ei sunt sarea și piperul, iar finalul le aparține în întregime. Pe aceeași turnantă, Fundulea (Alexandru Bogdan), Mitru Chitră (Dan Rădulescu), Stan Suflete (Rareș Florin Stoica), Dudă Flămânzilă (Mihai Mitrea), Cuibărică (Ștefan Mihai) și Gogu Botgros (Ion Bechet) își fac apariția de după o cortină din cutii de bere și te fac să râzi în hohote, oricât de mult ai încerca să te abții. Lui Rareș Florin Stoica îi iese rolul de travestit cu ușurință, fiind comic prin toate mijloacele posibile. Dan Rădulescu e singurul care încearcă să fie serios de la început până la sfârșit, fiind deci, și mai comic în comparație cu ceilalți. Mihai Mitrea „joacă” Luna cu atâta timiditate, încât parcă ar vrea să dispară de sub ochii spectatorilor în orice clipă, Ștefan Mihai e un Leu bâlbâit și pricăjit, iar Ion Bechet se alătură cu aceeași ezitare nebuniei de a ființa până și un zid… Alexandru Bogdan acaparează cu personalitatea sa grupul de muncitori/actori, lucru care nu ar deranja atât de mult dacă nu ar exista întotdeauna un exces de cioace. Da, uneori funcționează și publicul e receptiv, dar alteori este doar prea mult și obositor. Însă impune un ritm și dă startul acelui tip de comic în fața căruia nimeni nu poate rezista.
„Visul unei nopți de vară” de la Teatrul Excelsior nu este un spectacol cu pretenții artistice sau elitiste, ci oferă o viziune modernă asupra lui Shakespeare care s-ar putea să capteze atenția tinerilor. E fresh, e energic, e comic, ușor și plăcut de urmărit, fără să devină extrem de facil sau pur și simplu plictisitor.
Teatrul Excelsior, București
„Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare
Regia & scenografia: Vlad Cristache
Traducerea: Nina Cassian
Coordonarea muzicală: Lucian Maxim
Distribuția:
Puck – Aida Avieriței
Tezeu / Oberon – Emilian Oprea
Hipolita / Titania – Camelia Pintilie
Hermia – Alina Rotaru
Lysander – Marian Olteanu
Helena – Andreea Alexandrescu
Demetrius – Lucian Ionescu
Culea Fundulea / Piram – Alexandru Bogdan
Mitru Chitră – Dan Rădulescu
Stan Suflete / Thisbe – Rareș Florin Stoica
Dudă Flămânzilă / Luna – Mihai Mitrea
Gogu Botgros / Zidul – Ion Bechet
Cuibărică / Leul – Ștefan Mihai
Egeu – Oliver Toderiță
Efebul – Tudor Roșu
Print