De ce să montezi Cehov într-o lume în care alergăm, alergăm, alergăm, într-o lume obsedată de ea însăși, obsedată de o contemporaneitate sufocantă, într-o lume în care plictiseala nu mai e de mult o formă de interogație aproape metafizică, ci a devenit cel mult o stare superficială în balastul unei lumi pe repede înainte, care n-are timp să trăiască… Și cum să montezi Cehov în lumea asta? Cum să-l faci să se potrivească pe ici, pe colo măcar? Răspunsul e de cele mai multe ori înșelător și, dacă n-are în spate o foarte puternică motivație personală, rezultatul e destul de incert și discutabil.
Este și cazul spectacolului „Unchiul Vanea” de la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, pus în scenă de tânăra regizoare Sânziana Stoican, de altfel una dintre cele mai interesante voci din noua generație de regizori. Și da, e foarte important ca regizorii tineri să monteze cât mai mult, să încerce și texte clasice mari, ca să experimenteze și să se formeze.
„Unchiul Vanea” de la Teatrul din Ploiești, însă, nu pare să aibă în spate un gând foarte clar sau, cel puțin, el nu este foarte transparent pe scenă. Regizoarea încearcă o modernizare în tipul de relații și în construcția câtorva dintre personaje, dar justificările nu sunt întotdeauna valabile. Spectacolul se vrea adus într-o zonă oarecum minimalistă, cu personaje care pe alocuri ar putea fi desprinse din Mamet, în cea mai mare parte secătuite (voit!) de esența lor metafizico-filosofică și ancorate mai degrabă în mini-dramele lumii noastre. Totul contrabalansat de o muzică (Ion Radu Burlan cântă live în rolul Teleghin) responsabilă de crearea atmosferei, care însă pe alocuri e ușor sufocantă, deși are farmec.
Decorul lui Valentin Vârlan este simplu și esențializat, în fond un pretext pentru desfășurarea poveștii, un panou alb multifuncțional plus câteva detalii care punctează viața la țară, un balot de paie, niște găleți de tablă, o băncuță de lemn și… două fotolii pentru Serebreakov și Elena Andreevna.
Spectacolul se deschide cu o scenă care avea toate premisele să fie reușită, între doică (Lucia Ștefănescu Niculescu) și Astrov (Cristian Popa). Ea îi tricotează un ciorap de lână și el se lasă răsfățat. E o mică atmosferă acolo, se simte o relație și începi să le ghicești lumile interioare. Numai că atunci când încep să vorbească, magia se spulberă repede, iar ritmul trenează, pentru că aproape totul este exterior. Și aceasta este, din păcate, linia pe care Cristian Popa își dezvoltă personajul – atât de interesantul personaj Astrov – și în restul spectacolului. E evident că Sânziana Stoican a vrut să-l scoată pe fermecătorul doctor al lui Cehov din linia consacrată, dar intenția se pierde pe drum, iar ceea ce rămâne e un amestec de banalitate cu o doză de brutalitate și mai puțin farmec, pe care nici montarea n-o susține cu adevărat, și nici Cristian Popa, care pare că nu-și înțelege cu adevărat rolul, în multe dintre scene doar recitând textul care-i rămâne exterior, iar în altele răpindu-i din eleganță și transformându-l pe doctor într-un macho care o vânează pe Elena Andreevna ca-ntr-un film de la Hollywood.
Elena Andreevna, la rândul ei, interpretată de Mădălina Anea, se dorește și ea scoasă din canoane și va fi, în spectacolul de la Ploiești, o femeie cu farmec de secolul 21, genul de frumusețe și atitudine promovat de revistele glossy și de televiziuni, superficială și plictisită. Însă problema cea mare rămâne faptul că prezența ei scenică nu justifică în niciun fel toată atracția pe care o exercită în jur. O privești, o asculți și e greu să înțelegi de ce toți bărbații din preajma ei sunt fascinați și fermecați. Iar relația atât de interesantă dintre ea și Astrov se menține într-o zonă de suprafață care, da, ar fi potrivită într-un birou dintr-o multinațională unde un coleg e disperat să se culce cu ea pentru că e sexy, dar în lumea de la țară a lui Cehov – fie ea și transplantată într-o contemporaneitate schițată – nu se susține. De aceea, scena dintre ei doi, scena în care el îi vorbește despre visele lui pentru o lume mai bună și-i arată hărți cu păduri, scena care se încheie cu îmbrățișarea lui violentă, pare că-ți alunecă printre degete, pentru că niciunul dintre ei nu crede cu adevărat în ce spune, iar ea o superficializează atât de tare pe Elena Andreevna și o transformă într-o păpușică sexy de birou, încât nu mai rămân decât vorbele care se aruncă în gol…
Cumva la extrema cealaltă, Ioan Coman îl interpretează pe Vanea într-o cheie prea dramatică, prea exagerată. E evident că asta a dorit, ca declarațiile lui de dragoste să sune și ridicol, și patetic, dar la final îți rămâne doar imaginea unui clovn sentimental și nimic mai mult. Oscilațiile între comic și dramatic în întregul spectacol sunt interesante, dar uneori par lipite. Așa cum e, spre exemplu, scena în care Vanea îl aleargă cu pistolul pe Serebreakov și care prea aduce aminte de fuga din „Noaptea furtunoasă” până la „portița dinspre maidan, de la capătul binalii”…
Cu adevărat interesantă este interpretarea Anei Crețu, în rolul Sonia, o construcție foarte credibilă, în care se amestecă și dramă, și umor, și inocență, și copilărie, și forță, și sensibilitate și, mai ales, o bună înțelegere a rolului, care se vede în reacții pe scenă, în priviri, în gesturi. La fel și Paul Chiribuță în Serebreakov, o prezență puternică, bine ancorată în adevărul rolului și care în această montare e o combinație de profesor impostor și politician demagog, cu soție tânără, care se folosește de „mase”, dar se șterge pe mâini după ce dă mâna cu ei, deloc lipsit de umor și cu o ironie inteligentă în fiecare intervenție.
Spectacolul Sânzianei Stoican e o propunere interesantă, însă îi lipsește pe alocuri gândul interior limpede, ceea ce nu-l lipsește însă de o doză de poezie și de o doză de originalitate neasumată până la capăt, de parcă s-ar fi temut să-și ducă ideea până la capăt, și a rămas cu picioarele în două lumi…
Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești
„Unchiul Vanea” de A.P. Cehov
Regia: Sânziana Stoican
Scenografia: Valentin Vârlan
Muzica: Ion Radu Burlan
Light design: Ioan Marin
Distribuția:
Ioan Coman (Vanea), Ana Cretu (Sonia), Cristian Popa (Astrov), Madalina Anea (Elena Andreevna), Paul Chiributa (Serebreakov), Oxana Moravec (Maria Vasilievna), Lucia Stefanescu Niculescu (Marina), Ion Radu Burlan (Teleghin), Madalina Cobzaru (sufleor)
Foto Maria Ștefănescu
Print