„Unora le place swingul“ la Teatrul de Artă

swingMiercuri, 27 noiembrie, la ora 20.15, Teatrul de Artă din București va găzdui premiera spectacolului „Unora le place swingul“, după Donna Hoke, în regia lui Claudiu Pușcău. Din distribuție fac parte Lavinia Munteanu, Anca Manolescu, Edgar Nistor şi Marius Călugăriţa.
Publicul este invitat la încă o ilustrare artistică a problemelor cuplului din lumea noastră, într-o montare a unui text plin de umor, îndrăzneț, semnat de o autoare premiată în Statele Unite. Spectatorii sunt așteptați să descopere contraste, nepotriviri, incompatibilități și revolte, așa cum pot apărea ele într-o societate în suferință, care are nevoie să se reinventeze. Cupluri, crize, prejudecăți… Teatrul-gazdă își prezintă spectacolul în câteva rânduri: „Ce legatură poate exista între două cupluri vecine, un pui de elefant, sex şi lasagna? Iată un răspuns pe care îl puteţi afla numai dacă veţi accepta să vă dezbrăcaţi de prejudecăţi şi să deveniţi spectatori ai unui spectaculos spectacol al contrastelor, în care nonconformismul se îmbină cu sensibilitatea, iar umorul cu profunzimea sentimentelor“.
Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.