Volumul „Lecțiile de regie ale lui Vahtangov” de Nikolai Mihailovici Gorceakov va apărea în această primăvară, în colecția Yorick a Editurii Nemira, în colaborare cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu – FITS 2017! Vă oferim în avanpremieră un fragment din traducerea semnată de Raluca Rădulescu.
-Iar acum toată lumea la rampă, a întrerupt Vahtangov galopul ajuns la cea mai înaltă notă.
Ridicându-se din genunchi cu veselie, întregul grup de actori a ajuns într-o clipă în fața sălii.
-Textul Mansurovei: „Pe toți bărbații îi iubesc…”
-Toată lumea iese în șir indian, în ritmul muzicii, făcând plecăciuni în dreptul cortinei întredeschise. Și ieșind, continuați să cântați „la-la-la-la” pe motivul galopului. Faceți plecăciuni, luați-vă rămas bun de la public… – a ordonat Vahtangov din sală. Măștile dau drumul colțurilor de cortină, care se închide de tot și își spun textul: „Reprezentația basmului Prințesa Turandot de Carlo Gozzi s-a încheiat.” Ies și ele prin tăietura cortinei. Aplauze! Cortina se deschide! Păi, care-i problema? Deschide-ți cortina!
Cortina s-a deschis imediat, dar actorii, neștiind ce urma, stăteau relaxați și, cum se spune, alandala.
-Asta ce mai e? Așa vă luați voi rămas bun de la public? Doar am spus că în sală sunt „aplauze”! În sală sunt spectatori, care vă mulțumesc, vă salută. Iar voi deja vă grăbiți să plecați acasă. Voi nu vreți să vă luați rămas-bun de la spectatori, s-a supărat Vahtangov. Dar oare nu știți că până când ultimul spectator nu s-a îmbrăcat și nu a ieșit pe ușa teatrului, pe Arbat, vă este oaspete? Înțelegeți? El este un oaspete venit în vizită, este oaspetele vostru! Iar acum, el este încă în camera cea bună din casa voastră, în sala teatrului! Iar voi începeți să vă dezbrăcați, chiar în fața lui! E lipsit de tact, e indecent!
-Evgheni Bagrationovici, dar noi nu am știut…, a încercat să-l contrazică Zavadski de pe scenă.
-Nu-i adevărat! Toată lumea știa! Și toată lumea înțelege perfect despre ce vorbesc! Văd asta deja de multă vreme, la fiecare spectacol al vostru. Și la Minunea Sfântului Anton și la Nunta. Voi primiți elogiile spectatorilor, adică aplauzele, ca niște amatori, care își permit în glumă să se distreze jucând pe scenă la teatru. Voi interpretați cu falsitate, și am toate argumentele când spun asta, voi jucați o falsă modestie dezgustătoare, a subliniat Vahtangov. Stați cu umerii plecați, cică istoviți de spectacol și cu zâmbete de scuză pe față: „Noi suntem așa de liniștiți, invizibili, spun zâmbetele voastre. Pentru ce ne aplaudați? Noi nu merităm… Căci noi nu suntem actori, ci doar așa, am venit la teatru să jucăm, iar voi ne aplaudați pentru ceva… Nici noi nu știm pentru ce… iertați-ne!..” Of, ce ipocrizie, ce neînțelegere a responsabilității artistului față de public! În realitate, voi sunteți ambițioși, foarte siguri pe voi și egoiști la maxim!
Vă spun o dată pentru totdeauna, pentru ca așa ceva să nu mai existe în teatrul nostru. Trebuie să știți să ieșiți la aplauze, ca la o paradă militară, solemn și sigur, frumos și eterogen. Nu trebuie să trimiteți mici zâmbete și alte plecăciuni către fiecare rând în parte, cum fac balerinii, la ei așa se obișnuiește, probabil, încă din epoca lui Ludovic al XIV-lea și au rămas înțepeniți în această formă feudală de interacțiune a actorului cu spectatorul-aristocrat. Voi trebuie să aveți o formă proprie de a vă lua rămas-bun de la public. Cu demnitate, cu respect și față de voi înșivă, și față de spectator. Oare Salvini, după ce juca Othello, își permitea să își arate „epuizarea” în fața spectatorului? El ieșea la aplauze vioi, proaspăt, de parcă ar fi gata să joace de încă zece ori, cu aceeași pasiune și temperament, rolul pentru spectatorii lui îndrăgiți. Și cum i se striga mereu! „Bis! Bis! Bravo!” Iar vouă nu vă strigă nimeni „bis”, adică „încă o dată”! Ce „bis” le mai trebuie ăstora, ce să mai joace „încă o dată” (!!!) aceste biete rude extenuate ale teatrului! Abia să ajungă acasă, bieții de ei! Ce rușine!
Print