Valsul lui Mefisto, dansat în Militari

Teatrul Masca a găzduit săptămâna trecută un eveniment la care oamenii de teatru din România au răspuns „absent”, cel puţin la prima reprezentaţie. Nici un actor sau regizor român cunoscut şi nici un cronicar de teatru sau jurnalist n-a fost prezent în sală vineri, la primul spectacol „Mephisto Waltz”, susţinut de trupa Derevo, înfiinţată la Sankt Petersburg la sfârşitul anilor ’80.

Prezenţa la Bucureşti, în cadrul Festivalului „Măşti europene la… Masca” a cunoscutei trupe de teatru gestual, conduse de Anton Adasinsky, a fost ceea ce se cheamă un eveniment. Numai că, în capitala de la malurile Dâmboviţei, evenimentele adevărate care nu beneficiază de publicitate puternică rămân adesea învăluite într-un con de umbră. Ceea ce s-a confirmat şi weekendul trecut, când actorul-mim care l-a jucat pe Mefisto în „Faust”, pelicula care a câştigat anul acesta Leul de Aur pentru cel mai bun film străin la Festivalul de Film de la Veneţia, a jucat, împreună cu trupa sa, două reprezentaţii ale excepţionalului „Mephisto Waltz”, spectacol curtat de festivalurile de ţinută.

O oră şi jumătate de vis din umbre schimbătoare, născute din mişcări şi expresii gestuale, în care nu s-a insinuat niciun cuvânt, un timp care a oprit, ca orice creaţie de forţă, curgerea imparabilă a timpului exterior. Pe scenă au povestit despre demoni şi îngeri, despre infern şi despre paradis, despre ură şi dragoste câţiva artişti-meşteşugari, preschimbaţi uluitor de la o secvenţă la alta, alcătuind, cu trupurile lor, imagini de o rafinată plasticitate. În jurul lui Mefisto, spiritul malefic plăsmuit întâi de folclorul german, plăsmuire care aprinde şi azi imaginaţia artiştilor, trupurile dansatorilor au devenit ele însele personaje, într-o fantezie în care Moartea cea hidoasă îşi arată feţele ambivalente. 

Anton Adasinsky, maestru al expresiei corporale, funcţionează pe scenă ca un demiurg creator de lumi. Discursul gestual din „Mephisto Waltz”, variaţiune pe tema muzicală compusă de Franz Liszt, parcurge o gamă variată de stări: de la alb la negru, de la lumină la întuneric, de la înger la demon. Protagonistul şi cele trei dansatoare alături de care povesteşte, folosind imagini halucinante, ce sugerează, totuşi, o lume pământească…

Print

2 Comentarii

  1. sonia 15/11/2011

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.