Viaţa binecuvântată a lui Bess

Sunt dintre cei puternic impresionaţi de filmul lui Lars von Trier şi recunosc că am privit cu oarecare suspiciune intenţia lui Radu Alexandru Nica de a aduce pe scena Teatrului “Radu Stanca” din Sibiu scenariul “Breaking the waves”. Filmul mi s-a părut perfect, fragilitatea şi inocenţa lui Emily Watson o reuşită în rolul lui Bess, iar Lars von Trier un adevărat regizor-poet cu acest discurs despre iubire şi sacrificiu.

Orice spectacol după “Breaking the waves” putea fi o copie după original sau un comentariu la opera lui Lars von Trier. Producţia de la Sibiu, nominalizată în acest an la Premiile Uniter, categoria Cel mai bun spectacol, nu se pretează acestor condiţii care ar fi omorî proiectul din faţă. Radu Alexandru Nica a adaptat textul de scenă, păstrând desfăşurarea filmului, dar a construit tot spectacolul în jurul Ofeliei Popii, actriţă cu date şi posibilităţi speciale, dar mai ales cu o tehnică de invidiat. Lucrul cel mai important pe care l-a indus ea spectacolului este faptul că a ignorat total compoziţia din film, reuşind, la rândul ei, să impresioneze publicul cu personajul creat, vorbind despre aceleaşi calităţi umane, dar folosind mijloacele proprii, jucându-şi fragilitatea şi forţa până la inconştienţă. Dacă, după Mefisto (“Faust”, regia Silviu Purcărete)  creat de Ofelia Popii, cineva mai avea dubii că este o mare actriţă, Bess vine ca încă o demonstraţie a talentului şi posibilităţilor ei. A primit, de altfel, şi o nominalizare la Uniter, pentru cea mai bună actriţă în rol principal.

Neraportarea la film şi distanţarea de demersul lui Lars von Trier a fost, de fapt, cea mai grea temă avută de echipa de artişti care a lucrat la acest spectacol. Dragoş Buhagiar (scenografie şi light design), Vlaicu Golcea (muzica), Daniel Gontz (proiecţiile) sunt la a doua colaborare cu regizorul Radu Alexandru Nica, după “Hamlet”, iar, ca şi acolo, elementele se completează firesc, integrându-se într-un spectacol care egalează rigorile celebrului film, dar folosind şi punând în valoare mijloacele scenei. Scenografia lui Dragoş Buhagiar este simplă şi ingenioasă, gândită practic pentru a servi actorilor, a elibera scena de multiplele “schimbări de cadru” şi a integra proiecţiile.

Ritmul spectacolului este mult mai alert decât desfăşurarea filmului, tensiunea are acumularea unui vulcan care mocneşte de sentimente. Totul se transmite senzorial. Bess cea pură, naivă, uşor retardată se îndrăgosteşte dintr-o dată şi definitiv de Ian (Marius Turdeanu), muncitor pe o platformă petrolieră, iar toată lumea din jur vibrează, aprobând sau dezaprobând, în jurul acestei iubiri periculoase ca intensitate.

Comunitatea religioasă, conservatoare şi plină de prejudecăţi, interzice dreptul la iubire, dar Bess se sfătuieşte direct cu Dumnezeu,  iar acele conversaţii când Cerul o ceartă şi o iartă, dau personajului un aer divin, după principiul biblic “fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor”. Ea duce iubirea dincolo de orice limită umană şi, atunci când Ian are un accident în urma căruia rămâne paralizat, Bess este în stare de sacrificiul suprem. De fapt, este un dublu sacrificiu pentru că şi el renunţă la ceea ce iubeşte şi o trimite să facă dragoste cu alţi bărbaţi. Sacrificiul lui este de natură umană, al ei la scara altor dimensiuni, ea nu vede salvare lângă altceva în afara acestei iubiri totale. Radu Alexandru Nica punctează atent traseul paralel al aceleiaşi poveşti şi încheie spectacolul cu o imagine puternică, tulburătoare, curajoasă. Bess este răstignită pe un panou luminat, ca un nou Iisus, venit să salveze lumea prin iubire. Şi Dumnezeu nu uită să-i răsplătească ascultarea, aşa că, după ce ea moare, violată şi maltratată de un marinar, Ian îşi revine spectaculos din paralizie. Rămâi cu un nod în gât la sfârşitul spectacolului şi îţi revii greu. Radu Alexandru Nica preia povestea lui Lars von Trier şi o spune în felul lui, ca o experienţă personală, subiectivă, emoţionantă… A lui şi a noastră, cei care am fost martori sau doar privitori.

Iar actorii Teatrului Radu Stanca fac faţă unui spectacol greu, care ar fi o încercare pentru orice trupă importantă, de oriunde. Marius Turdeanu (Jan), Diana Fufezan (Dodo, cumnata şi prietena lui Bess), Ciprian Scurtea (dr. Richardson), Dana Taloş (mama lui Bess), Cristian Stanca (în mai multe roluri ale bărbaţilor cărora Bess li se oferă), Adrian Matioc (Preotul), Liviu Vlad (Terry), Gelu Potzolli (bunicul William), Dan Glasu (Preşedintele Sfatului Bătrânilor) întăresc poziţia de top ocupată de trupa sibiană în acest moment. Strategia şi curajul lui Constantin Chiriac, directorul teatrului, se întrevăd în umbra acestor momente de artă adevărată de la Sibiu.