Viaţa ca un bluf

Constantin Golea

Revista Yorick vă invită să scrieţi teatru. Cele mai bune trei texte primite până la sfârşitul verii vor fi premiate cu câte un pachet de cărţi din colecţia Yorick: „Shakespeare, lumea-i un teatru”, antologie realizată de George Banu, „Teatrul de artă, o tradiţie modernă”, volum coordonat de George Banu şi „Teatru. Singurătate, meşteşug, revoltă”, de Eugenio Barba.

(Într-un oraş de provincie, Constantin, un tânăr de 22 ani, stă în pat şi reflectă la viaţa sa. E dimineaţă, se ridică şi începe să-şi vorbească)

Cât e ceasul? 9:14, cam devreme. E vară, sunt în vacanţă, dorm cât vreau.

(Cască)

La ce mă gândeam? Da, la viaţă. Ce e viaţa? Viaţa e o durere trecătoare. Da, da, e o durere trecătoare care se poate transforma rareori în plăcere. Plăcerea se transformă în plictiseală. Oamenii fac rău pentru că s-au plictisit de bunătate? Poate. Încă îmi e somn.

(Cască din nou)

Ce planuri importante am azi? Să fac duş şi să mănânc. Da, i-am promis stomac-ului că nu mai uit să-l hrănesc. Trebuie să mă înţeleg cu el, dacă nu, mă pedepseşte.

(Se duce la baie)

Gata, făcui duş. Măcar trupul meu să fie curat. Îmi e foame, nu mă simt bine dacă nu mănânc dimineaţa. Mai sunt unii care se duc la şcoală dimineaţa, nemâncaţi. Ciudat…

(Se duce la bucătărie să mănânce, în fundal se aude radio-ul)

Nimic nu mai e la fel. Parcă nimic nu mai are gust, nici mâncarea, nici viaţa. Poate şi mâncarea e un bluf. Un bluf care mă face să merg mai departe. Un bluf care să-mi mulţumească stomacul. M-am gândit cam mult în ultima vreme la bluf-uri.

(Se îneacă, începe să tuşească)

Am ajuns să filosofez şi la masă. Mâncarea nu tolerează asta şi protestează ducându-se pe căi suferinde. Să mănânc în linişte, să nu mai supăr hrana.

(Iar tuşeşte)

Gata, gata sunt cuminte. Uite, încep să mănânc mai cu poftă. O să te infulec imediat.

Mâncai, acum ce să fac?

(Se aude la radio: bip, bip, bip, a fost ora 11)

Ăştia de la BBC, dacă vor să fie precişi, de ce folosesc perfectul compus? Perfectul simplu are o acurateţe mult mai mare. Perfectul compus parcă ar fi un ceas mecanic vechi care nu e în stare să măsoare timpul precum quartz-ul perfectului simplu. A fost ora 11? Ba nu! Fu ora 11! Fu tare asta.

(Se duce în camera lui, se aşază în fotoliu şi începe să filosofeze)

E mult mai bine aşa. Nu mai am nicio grijă acum. La ce mă gândeam? Da, acum îmi amintesc.

Să blufez sau să nu blufez? Să-i păcălesc sau să fiu păcălit. La asta se reduce viaţa. Acum văd clar asta. Până acum viaţa mea a fost un vis frumos. Trecerea de la visul frumos la viaţa reală, a fost foarte bruscă, m-a zdruncinat. Când visam nu-mi puneam întrebări, doar trăiam, eram fericit fără să ştiu de ce. Simţeam că visul frumos devine periculos, tânjeam încontinuu după el. Dacă după ce mă trezeam dintr-un coşmar, mă simţeam eliberat, fericit că am evadat, după sfârşitul visului frumos simţeam că am pierdut ceva din mine. Viaţa mea e împărţită în două perioade: înainte şi după visul frumos.

Visul frumos poate fi mai periculos decăt un coşmar. Un vis frumos, dulce, îl regret, în timp ce de un coşmar sunt bucuros că am scăpat. Importantă e senzaţia după trezire, căci ea va dura până la următorul vis. Daca visul frumos întârzie să apară, aşteptarea se poate transforma în agonie. Caut visul frumos cu disperare, dar nu apare. Visul frumos se transformă într-un mare bluf. A fost real? Da, cred, dar nu mai există acum. M-am schimbat radical încât nu mai percep visul, ci bluf-ul. Un vis frumos să fie mai periculos decât un coşmar?! Ciudat, dar aşa e pentru mine. Poate că sunt ciudat, poate blufez, cui îi pasă? Da, trebuie să spun că poate blufez, lăsând impresia că nu blufez tot timpul. Aparenţele sunt cruciale, trebuie să am grijă să le păstrez.

Sunt obosit, simt că totul e un bluf. Îi văd cum blufează vrând să pară ce nu sunt, dar blufează şi cu adevărul, rostindu-l cu mare îndoială, nevrând să fie crezuţi.  Trebuie să mă obişnuiesc. De ce mă gândesc la asta? Daca totu-i un bluf, atunci să blufez în continuare, e simplu. Oricum nimeni nu poate să spună adevărul, dar măcar să-i las pe ei să blufeze cu viaţa altora.

De ce să deschizi ochii când trebuie să-i închizi la loc? De ce îmi pun întrebări când nu ştiu niciun răspuns? Mă gândesc la paradis, oare dacă ar exista, cum ar fi? Găsesc două posibilităti: în paradis nimeni nu îşi pune întrebări, ori se găsesc răspunsuri la orice întrebări. Totul ar fi în regulă fară întrebări, totul s-ar explica pentru că n-aş încerca să explic. Cred că mulţi bărbaţi s-ar gandi la ce culori să predomine în paradis: să fie mai multe blonde, brunete, roşcate sau şatene? Eu de ce mă gândesc la întrebări? Dar o să treacă şi o să revină culorile.

(Vede poza fostei sale iubite şi începe să râdă)

Îţi aminteşti, Adela, ţi-am spus că dacă vrei să faci ceva cu viaţa ta, să te faci blondă sau bruneta, dacă nu vrei ca şatenul să te treacă neobservată prin viaţă. Şi tu mi-ai spus râzând: “Cum ai putut spune aşa ceva?!” Cum ai arăta, Adela, în paradisul meu? Probabil ai fi blondă, ai fi mai surprinzatoare aşa.

(Nu mai râde, devine din nou serios)

Acum îmi răspunzi prin tăcere. E prea târziu. Da, ai dreptate, Adela. Acum văd asta. Tu vezi cum sunt de fapt, şi eu acum văd cum eşti tu. Nu mai putem continua când percepem bluf-ul. Când ne privim, vedem adevărul, e prea târziu, nu ne mai putem minţi aşa că ne căutăm noi victime. Şi moartea mi s-ar fi părut dulce dacă tu mi-ai fi dăruit-o.

(Îşi ia privirea de la poză, închide ochii şi se afundă în fotoliu)

De ce vrea omul să fie nemuritor? Pentru că nu ştie ce e durerea. Când totul e frumos, vrea să nu se termine, dar durerea n-o poate suporta la nesfârsit. Ce  plictisitoare îmi pare acum eternitatea. Ce plictisitor pare totul.

Îmi vine în minte ce a spus un mare actor român, Ştefan Iordache: „Nu cred că există prieteni, ci doar momente de prietenie”. Cred că se poate aplica şi în iubire: Nu există iubire, există doar momente de iubire. Vroiam să trăiesc o clipă de iubire eternă. Un ideal periculos. Acum privesc în urmă şi mă gândesc că aşa e în tinereţe, de parcă acum aş fi bătrân. Câteva luni au trecut ca zeci de ani peste mine, lăsând trupul meu de 22 ani ca un bluf eficient ce-mi ascunde sufletul ruginit. Totul rugineşte, şi ce oxidează mai repede e ascuns vederii. Suntem toţi ruginiţi dar nu ne dăm seama.

Gândul îmi zboară la numele meu. Un nume de sfânt, ca să fie un bluf mai frumos. Un nume ca oricare altul, pe care mi l-au ştampilat în buletin fară să mă întrebe. Un nume de sfânt, de parcă ar avea efecte benefice asupra-mi. Un nume de sfânt ca prilej să dau de băut, asta da credinţă. Un nume de sfânt pentru un prilej de bucurie în plus. Un nume de sfânt, pentru cel fară sfinţi.  E amuzant.

Ochii mei blufau, credeam în lumea pe care mi-o arătau. Nu-i pot face să mă scape de bluf, aşa că m-am resemnat. Ce mai pot face? Trebuie să mă adaptez. Eu m-am schimbat, doar atât, restul e la fel şi aşa va fi mereu. Trec anii, trec oamenii, dar mizeria va rămâne în urma noastră ca dovadă a măreţiei umane. Mizeria nu poate fi ascunsă la nesfârsit de bluf. Sau poate?

Nimeni nu ştie adevărul, dar toţi îl propovaduiesc, deci toţi blufează. Cu câtă înflăcărare îşi susţin cauza fară argumente, şi cu câtă lejeritate îşi găsesc adepţi. Mă amuz când mă uit la ei, cum se zbat ca să-i impresioneze, cum le promit recompense foarte atrăgătoare, iar celor care le sunt împotrivă, o viaţă în chinuri eterne.   Un bluf adevărat îi schimbă viaţa păcălitului, îi dă un nou sens, un sens nou de care nu are voie să se îndoiască. Sunt frecvente asemenea bluf-uri, frecvente şi eterne. Conţinutul lor e diferit, dar forma e la fel de contagioasă. Ce e la suprafata contează, restul e înlaturat. Ori eşti cu noi, ori eşti împotriva noastra, eficientă filosofie.

Am vrut să ajung la esenţial. N-a fost usor, am săpat până am înlăturat toate aparenţele preconcepute. Ajungând la esenţial, am descoperit că fundaţia pe care mi-am clădit existenţa nu poate exista. Şi nici nu puteam să creez alta. Fundaţia solidă de la început care m-a scos din situaţii dificile, se transformă într-un abis în care riscam să cad dacă nu blufam din nou. Golul interior trebuia să-l umplu din nou cu iluzii.

Toţi preferă minciuni pline de speranţă, decât incertitudine, eu nu sunt o excepţie. Pentru mine secretul a fost să blufez cu mine însumi, am ştiut să cad în propriile capcane. Minţindu-mă, m-am salvat.  Nu aveam pe ce să mă sprijin, eram singur în bătaia vântului şi tot ce puteam face era să devin mai aerodinamic. Trebuia să învăţ să mă dau la o parte din faţa aerului tăios al vieţii, nu să mă opun. Trebuie să blufez cu eul meu, să am senzaţia că totul e în regulă, că merită să merg mai departe. Când am ajuns la esenţial am realizat că e nimic, nimic-ul care se transformă în absurd. Nimic-ul etern înfăşurat într-o iluzie frumoasă.

(Soarele îi bate în ochi, îi deschide şi îi inchide la loc)

E cald, prea cald. Prea mult soare, prea multă vară. Tânjesc după ce nu am: o oază în deşert, un sens în absurd. Prea multă lumină, prea mult pustiu pe străzi. Oare asta e viitorul? O succesiune excesivă de lumină şi întuneric. Şi vântul a obosit să mai sufle după atâta căldură. Şi apa a obosit să mai curgă după ce cu puţin în urmă îşi făcea de cap. Natura îşi bate joc de noi cum şi noi ne batem joc de ea. A înţeles şi ea, trebuie să joace murdar. E cald, transpir. Mă spălai, dar senzaţia de murdărie persistă. Oare o să scap de ea? Nu, visul frumos s-a dus. Blufez şi trec mai departe.

Nu pot să trăiesc fară să mă murdăresc, dar pudoarea rezistă mizeriei. Toţi se murdăresc, dar îşi ascund murdăria.  Contează mai mult să pari decât să fi. Realitatea e distrusă de aparenţe. Criza de timp ne duce la superficialitate. Iluziile sunt la îndemâna oricui, şi e o iluzie că poţi scăpa de ele. Trăim în lumea tic-tac-ului, fiecare secundă contează. Time is money, aşa că lumea caută să-şi vândă cât mai scump timpul. Timpul e foarte preţios, poate că ar trebui negociat cu mai multă atenţie, şi nu vândut celui care oferă mai mult. Timpul trece, timpul blufează cu noi şi noi mereu îi cădem în plasă când vrem să il dăm înapoi. Da, totul e un bluf ieftin, de care moartea nu poate muşca.

(Se aud oameni râzâand afară, se opreşte câteva minute şi după vorbeşte din nou)

Am început să văd bluf-ul peste tot. De la oameni care vorbesc zâmbitori despre lucruri nesemnificative, la politicieni care se întrec în păcăleli. Fiecare zi e 1 aprilie, la noi în ţară e clar. Dar câţi îşi dau seama? Cu cât bluf-ul e mai evident, cu atât mai mulţi vor crede în el. Merităm 1 aprilie să fie ziua noastră naţională. De ce să pedepsesti bluf-ul când toţi blufează? Bluf-ul e tolerat pentru că depindem de el, dar cei care blufează pot deveni antipatici. La bine bluf-ul e aclamat, iar la rău e condamnat.  Durerea distruge iluzia. Nu trebuie doar să constat bluf-ul, ci şi să învăţ de la cei care blufează. Pare atât de simplu.

E riscant să distrugi bluf-ul pentru că poţi distruge omul. Dar dacă distrugi omul, bluf-ul poate deveni mai veridic. Dar cui îi pasă de om? Important e ca bluf-ul să persiste, oamenii se înlocuiesc. Toţi ştiu povestea, toţi ştiu să vorbească despre ea. Toţi ştiu să blufeze. Farsa trebuie să continue.

Nu pot înţelege absurdul, îl pot doar trăi. Nu pot explica ceva de neînţeles. Nu cred că pot scăpa de absurd, dar am învăţat să-l tolerez.  Omul a evoluat, a înţeles că singura cale de a trăi, e doar în iluzie. Dar acum ştiu că e o iluzie falsă şi nu mai e la fel de uşor, trebuie să perseverez. Blufând îmi va fi mai bine.

Cei care spun adevărul, tac, restul au doar impresia că îl rostesc. De ce nu tac? Pentru că e mai amuzant să blufez. Şi tăcerea e bună uneori, dar să nu abuzez de ea. O s-o folosesc din plin altădată, acum o amân. Doar amânarea îmi rămâne, nu pot s-o înving. Tăcerea va triumfa prin adevăr.

Poate că  nici nu mai contează dacă păcălesc sau sunt păcălit, pentru că toţi trăim în acelaşi bluf care se numeşte viaţă. Daca toţi am afla cât de pacalici suntem, 1 aprilie ar fi cea mai importantă zi a omenirii. Dar totuşi există 1 aprilie, deci suntem pe drumul cel bun. Blufez, deci exist.

(Soarele inundă toată camera, se ridică şi trage draperiile)

Acum e mult mai bine, să fac o pauză. Să joc poker, să mă antrenez să blufez. Când blufez, câştig. Când joc pe bune, pierd. Mă uit la cărţile de joc. Văd king şi queen. Relatia dintre rege şi regina a fost tradusă conform civilizaţiei noastre. Regele e popă şi regina e damă. Cum există o relaţie între rege şi regină la ei, şi la noi există o relaţie între popă şi damă. Relaţia dintre popă si dama de companie e bluf? Oare atunci când eram mic şi jucam popa prostu’, era păcat? Numai bluf-uri peste tot. 

(După ore bune de jucat, închide poker-ul şi începe să navigheze pe internet)

Intru pe site-uri şi imediat îmi apare un banner: “Vreti să fiţi fan-ul nostru?” Nu, nu vreau! Dar aş vrea să fac ceva pe face-ul vostru! Da’ insistenţi mai sunteti facebook-iştilor. Daca mi-aş băga poze pe facebook, ar fi ca şi cum mi-aş expune pozele personale în holul bloc-ului ca să mă admire vecinii. Toţi vrem să fim admiraţi. Unii pentru pozele cu tipe bune, unii pentru discursul lor, unii pentru tăcerea lor, altii pentru că au ucis milioane de oameni. Eu vreau să fiu admirat pentru bluf-urile mele.

(Se aud manele de afară, se duce la fereastră şi vede un Bmw negru mergând încet cu geamurile deschise)

Da, şi el vrea să fie admirat. Strada e goală, dar nu se grabeşte. Merge încet ca să răspândească manelele. E şi asta o formă de cultură pentru idioţi. E drogul lor, asta îi face fericiţi. Are lanţ gros de aur, pare foarte arogant. Şi prietenii lui îl venerează, doar e fiul lu’ tati. Mă enervează. Dar nu pentru că blufează, ci pentru că nu-şi dă seama că blufează. El chiar se crede un fel de zeu. Sper să-i demonstreze cineva cât mai repede că nu e nemuritor.

(Pleacă de la fereastră, se bagă în pat şi dă drumul la TV)

Nu-i nimic interesant. Aceiasi oameni politici, aceleasi bluf-uri.

(Schimbănd canalele, da peste un baiat care si-a ucis duşmanii)

Aaaa, da, aici e ceva deosebit, ba chiar educativ pentru unii: ştirile de la ora 5, asta da bluf evident. Ştiri, ca să pară că informează oamenii, cand de fapt le potolesc setea de sânge. Nu sunt ştirile de la ora 5, sunt victimele de la ora 5. Fata şi victimele de la 5. Merg mână în mână. Un tandem mioritic. Ce jenant.

(Stinge televizorul scârbit, se ridică, se uită un timp pe fereastră şi se aşază pe fotoliu)

La noi oricât de evidente ar fi bluf-urile, revolta nu apare. Nu, nu poate să apară. Sau dacă apare, e o revolta falsă. O revolta gândită, nu simţită. Nu poţi gândi scârba. Nu, scârba doar o simţi sau nu. Să curgă sângele şi după să danseze fata de la 5. Lipsa lor, da, ar genera revoluţia. Dar doar atât. Restul măsurilor luate împotriva lor, nu îi ating. La noi absurd-ul e firesc, şi firesc-ul e privit ca pe ceva absurd.

Oricât de absurdă poate fi lumea asta, alta mai bună nu am. Visul frumos s-a dus, dar poate o să visez din nou. Viaţa e un joc pe care nu trebuie să-l iau prea în serios pentru că devine periculos. Să fiu puternic, înseamnă să nu-mi pese. Nu vreau să fiu foarte puternic, nu vreau să mă transform într-un robot. E complicat, aşa că trebuie să simplific.  Nu are rost să caut adevărul, orice noi dovezi s-ar descoperi, orice teorii noi s-ar formula, tot spre nimic se vor îndrepta. E inutil să mă împotrivesc bluf-ului. E ca şi cum aş încerca să evadez dintr-o închisoare ca să mă răcoresc în alta. Evadez dintr-un bluf şi dau de altul. Asa va fi mereu, asa ca de ce să schimb bluf-ul? Nu pot evada din mine însumi.

Să blufez? Să fiu cel pe care şi-l doresc sau să nu blufez şi să rămân singur. Să blufez, să am sastisfacţia că îi păcălesc, decât să recunosc că mă păcălesc. Blufez, sunt normal, socializez cu toţi zâmbitorii care-mi ies în cale.

Constientizând bluf-ul, am văzut că trăiesc într-o minciună, o minciună fară scăpare de care foarte mulţi profită. Nu mai mă pot opune, o să mă las purtat de ea până la adevărul etern. Să ajung la adevăr, blufând toată viaţa. Un bluf ca mod de viaţă.

Gata, se termină monologul meu, blufai cam mult pentru azi. Am obosit.

(Se bagă în pat, cască, şi se culcă)

Print

2 Comentarii

  1. ghici? 18/09/2010
  2. Constantin 19/09/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.