Vieți zidite în „Alcool” și cărămidă

Fiecare contact cu muzica Adei Milea este o experiență și este exact genul acela de muzică care se comportă ca dragostea la prima vedere. Îți place din prima sau nu o să-ți placă niciodată, iar ca orice îndrăgostit nu o să uiți prima întâlnire fie că s-a petrecut în universul magic al lui Aglaja Veteranyi („De ce fierbe copilul în mămăligă”), în călătoria inițiatică a lui Apolodor sau în lumea delicată și fragilă a lui Don Quijote a cărui dragoste pentru Dulcineea din Toboso nu a fost niciodată mai expresivă și mai dureroasă ca în cântecul „Suverana stăpână”. „Montată” sau nu, muzica Adei Milea are o doză de teatralitate intrinsecă născută din jocul de cuvinte, de sunete, de instrumente, de voci. Cântecele sunt aproape piese cu personaje, sunt povești care nu sună niciodată la fel și pe care le poți vizualiza cu ochii minții fie că ești într-un bar la subsol, în aer liber sau într-o sală de teatru.

Albumul „Alcool” după „cartea Alcool” de Ion Mureșan s-a născut înaintea spectacolului cu același nume, la fel ca „Don Quijote”, de exemplu, pus în scenă tot de regizorul Mihai Măniuțiu. La începuturile sale, Ada Milea hipnotiza cu acest tip de muzică inovativă și jucăușă, profundă și copilăroasă deopotrivă. Între timp, ne-am familiarizat din ce în ce mai mult cu ea pe scenă, fie în spectacolele lui Alexandru Dabija, fie în cele ale lui Mihai Măniuțiu. Însă niciodată muzica sa nu s-a transformat într-o soluție facilă și salvatoare și o demonstrează spectacolul „Alcool” de la Teatrul Nottara care transformă actorii, spațiul și prejudecățile noastre legate de profilurile și direcțiile artistice ale anumitor teatre. Pe o scenă care combină și asimilează trei simboluri spațiale în același timp – birtul, gara și catedrala – actorii Teatrului Nottara ies din zona lor de confort, se joacă și se eliberează, ținând ritmul cu Ada Milea și Bobo Burlăcianu.

Adrian Damian creează un decor care are greutatea și rigiditatea pământului, calități care sunt potențate de fragilitatea și reflexiile vitraliilor. Lumina se scurge cu greu înăuntru și oferă o valoare atemporală acelei îmbinări de spații care se află la limita cu absurdul și care pare să fie populată dintotdeauna numai de alcoolici. Sticle pe masă, sticle îngropate în pământ, sticle golite sau pline care apar de niciunde, băutura și-a găsit un loc care miroase a rânced și a depresie în care să-și ducă veacul. Timpul nu există aici, telefoanele sună ca într-o gară, pe rând sau toate deodată, dar de partea cealaltă a firului nu există nicio voce. Singurătatea personajelor se resimte dincolo de cântecele uneori jucăușe, alteori melancolice pentru că singurătatea unui alcoolic e ca o boală în fază terminală care i se citește în privire, în cuvinte, în gesturi și în respirație. Iar la răscrucea dintre catedrală, birt și gară, Mihai Măniuțiu a adunat o mână de damnați care în loc să-și deplângă lamentabil și violent viața, preferă s-o cânte până când timpul va binevoi să dispară cu totul din lumea lor zidită în cărămidă. Muzica nu se oprește niciodată pentru că dacă ar înceta, zâmbetul ni s-ar șterge de pe față și ne-am trezi că privim niște oameni aflați într-un hău întunecat, care nu mai speră la nicio salvare, ci care doar se mulțumesc cu o memorie împăienjenită de vodcă.

Ada Milea și Bobo Burlăcianu susțin spectacolul din punct de vedere muzical, fără să-și asume în totalitate rolul de actori. În schimb, Ada Navrot, Gabriel Răuță, Crenguţa Hariton, Ioana Calotă, Alexandru Neagu, Vladimir Ivanov și Alexandru Jitea construiesc acele personaje în care ghicești că în spatele sticlei pe care o țin în mână există o poveste declanșatoare a conflictului cu propriul sine. Prin mișcare, Vava Ștefănescu transpune pe scenă starea psihică a colectivului alcoolic și creează o atmosferă de anxietate amestecată cu frică, de tristețe presărată cu scurte momente de veselie amară, de panică ce merge mână în mână cu renunțarea imediată la orice fel de soluție.

Vieți zidite în „Alcool” și cărămidă, așa s-ar intitula un spectacol la granița dintre teatru și muzică, dintre umor și amărăciune, dintre speranță și damnare, dintre luciditate și uitare, dintre o lume care ar putea fi luminoasă, dar se îngroapă singură într-o prăpastie.

Teatrul Nottara, Sala „Horia Lovinescu”

„Alcool”, pe versurile lui Ion Mureșan

Regia: Mihai Măniuțiu

Cu: Ada Milea, Vava Ştefănescu, Ada Navrot, Crenguţa Hariton, Ioana Calotă, Gabriel Răuţă, Alexandru Jitea, Bobo Burlăcianu, Alexandru Neagu, Vladimir Ivanov

Scenografia: Adrian Damian

Muzica originală: Ada Milea

Coregrafia: Vava Ștefănescu

Light design: Cristi Simon

Foto: Teatrul Nottara