„Vinovatul” vine luni seara la TVR2

ozana oancea, ionel mihailescu 2- VINOVATUL„Vinovatul”, o adaptare pentru televiziune după piesa omonimă a lui Ion Băieșu, completată cu motive din piesa „Iertarea” a aceluiași scriitor, va avea premiera mâine seară, pe 8 decembrie, de la ora 20.00. Filmul realizat anul acesta de Casa de Producție TVR poate fi urmărit și la TVR HD marți, 9 decembrie, de la ora 14.00. Regia este semnată de Jon Gostin.

Filmul este povestea unei femei, interpretate de către Ozana Oancea, care îl ademeneşte în camera ei de hotel pe ucigaşul iubitului ei din adolescenţă, jucat de Ionel Mihăilescu. Totul se petrece cu câteva ore înaintea împlinirii termenului de prescripţie legală a crimei, în chiar noaptea nunţii „vinovatului” în respectivul hotel. Strivit de frică şi de remuşcări, acesta îşi recunoaşte crima, dar femeia nu-l iartă, ci îl aduce până în punctul sinuciderii.

„Esenţa dramei lui Ion Băieşu se circumscrie temei (morale) a Răului în lumea contemporană: cauze, efecte şi chipuri ale Răului; dar şi omniprezenta problematică (care nu este doar spirituală) a relaţiei noastre cu Răul (înţelegerea/neacceptarea lui, iertarea/pedepsirea lui, etc.). Pornind de la caracterul excesiv al naturii umane, Ion Băieşu a imaginat această tulburătoare ecuaţie a Răului în care victima şi călăul (două enigmatice şi paradoxale personalităţi autodistructive) se condiţionează reciproc pe toate palierele unei construcţii dramatice (obiectual, narativ, semantic şi stilistic). Aş spune că reuşita excepţională a lui Ion Băieşu constă mai ales în acest joc cu angoasa, în balansul concomitent al fricii şi al efortului de a găsi eliberarea. Rezumându-mă la mesajul filmului „Vinovatul” (film care s-ar fi putut intitula „Vinovăţie”), concluzionez că „Răul, odată înfăptuit, nu dispare nici dacă este pedepsit”, declară regizorul Jon Gostin.

Distributia: Ozana Oancea, Ionel Mihăilescu, Erika Băieșu, Mihai Răzuș, Gabriel Fătu, Florin Roșu, Paul Mihăilă.

Producător: Mihai Răzuş.

Scenografia: Silvana Porojnicu.

Director imagine: Silviu Andrei.

Scenariul și regia: Jon Gostin.

Casa de Producție TVR, 2014

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.