Săptămână de săptămână, Yorick.ro își invită cititorii la o pagină de teatru. Un gând, o poveste, o frântură din gândirea unor mari personalități ale teatrului, de când e lumea și până azi, vă vor însoți săptămânal. Cartea de teatru e o poveste pe care vă invităm s-o descoperiți! Azi, Vlad Mugur…
„Cred că nu sunt orgolios, cred că nu sunt un om rău, cred că nu sunt deloc răzbunător, cred că am caracter, că sunt generos și cred în oameni. Cred că n-am voință, cred că fac concesii din slăbiciune, nu din oportunism, cred că n-am avut curajul să transpun în artă tot ceea ce am crezut, cred că mai am timp, cred că n-am reușit să-mi împlinesc cariera în măsura în care și-a împlinit-o cu un singur spectacol – chiar cu un singur spectacol – Tadeusz Kantor, cred că am fost fericit în viață, cred că am o nevastă pe care mi-a trimis-o mama, cred că am fost cartofor, cred că am muncit mult, că am pierdut timp, cred că am fost blestemat să fiu un peregrin, hai să zic un nomad, cred că nu sunt un aventurier decât foarte rar, dar atunci decis, dovadă plecările. Cred că am o proastă memorie a numerelor și a numelor și cred că am perfectă memorie când lucrez pe scenă, până la cele mai mici detalii. Am presimțiri, viziuni ce de multe ori se îndeplinesc și vise de care uneori mă bucur, alteori mi-e frică, pentru că, de cele mai multe ori, se întâmplă. Cred că am îmbătrânit, dar că gândesc mai tânăr decât acum 25 de ani. Cred că mai sunt capabil de o aventură teatrală, dacă mai am ocazia, cred că nu mint și sper să fi spus adevărul. Apropo de afirmația că mă cred astăzi mai tânăr în gândire decât acum un sfert de secol, Sandu Dabija îmi spunea, după unul dintre spectacolele cu Livada de vișini din București, că e o prostie, că nu e deloc adevărat că gândesc tânăr fiindcă numai un senil cu geniu poate imagina scena finală, când geamantanele fiind luate de pe patul de copil, apare de sub pat, pe sub pături, o mână care le împinge, mâna servitorului Firs, care se ascunsese ca să rămână în casa ce-l va îngropa. Deci, după părerea lui Sandu Dabija, sunt mai senil decât acum 25 de ani. Părerea mea: nu sunt de părerea lui!”
(Fragment din volumul, „La vorbă cu Vlad Mugur” de Florica Ichim, Revista „Teatrul Azi”, București, 2000)
Print