Vorbe, vorbe, vorbe… despre Gala Absolvenţilor

Între 19 mai şi 5 iunie la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti se desfăşoară Gala Absolvenţilor, cea mai importantă manifestare de gen, în care sunt implicate toate secţiile şi toţi studenţii din universitate şi care le permite să arate publicului producţiile de licenţă, spectacole a căror valoare nu rareori o depăşeşte pe cea a unor montări de pe scene mai mari…. Despre ediţia din acest an a Galei Absolvenţilor şi despre ce înseamnă a fi student la teatru, am stat de vorbă cu doi dintre coordonatorii Galei, Alina Epîngeac, masterand anul I Teatrologie, Management şi Marketing cultural şi Dani Buglea, student anul II, secţia Teatrologie.

Ce înseamnă pentru voi Gala Absolvenţilor?

Alina Epîngeac: Înseamnă atât de multe şi amestecate, încât tind să combin planul personal cu cel profesional. Sufleteşte înseamnă o mare bucurie – să fiu alături de cei care termină şcoala, să asist la (poate) ultimele reprezentaţii ale spectacolelor, să mă bucur alături de ei, să mă emoţionez de emoţiile lor. În fine – personal e un moment de împlinire a teatrologului care îşi vede treaba bine făcută recompensată. Profesional e una din lecţiile preţioase pe care mi le-a dat şcoala. Dincolo de teorie, unde sunt eu şi cartea din faţa mea, când vine vorba de practică şi de lucrul cu oamenii, Gala e locul unde mă confrunt cu de toate, îmi testez limitele anduranţei la stres şi oboseală, capacitatea de a gestiona situaţiile de criză şi de a lucra contra-cronometru… am multe de învăţat.

Dani Buglea: Primul Festival pe o durată mai mare de timp, unde sunt implicat direct în organizare.

Care este structura Galei din acest an şi ce anume vă propuneţi cu ea? Este mai degrabă o competiţie sau o „vitrină” de spectacole?

Alina Epîngeac: Pentru spectatori este o „vitrină” – eu aş numi-o colecţie. Pentru absolvenţi există şi componenta competiţională, au emoţii ceva mai mari pentru că ştiu că sunt văzuţi de un juriu, dar cred că definitoriu pentru orice Gală a absolvenţilor este suflul ăsta foarte benefic şi motivarea de a juca (poate) pentru ultima dată alături de colegii de facultate.

Dani Buglea: Nici una, nici alta, puţin din ambele. Pentru mine, personal, înseamnă ultima reprezentaţie a unui spectacol la care am colaborat şi la care am lucrat din greu. Structura nu este foarte complicată, lumea şi juriul festivalului văd spectacole, iar, la sfârşit, juriul decide asupra calităţii spectacolelor şi a actorilor.

Ce spectacole sunt incluse în programul Galei şi cine a făcut selecţia?

Alina Epîngeac: Toate spectacolele anilor terminali. Nu a existat o selecţie. Am considerat că toţi absolvenţii merită să fie văzuţi, să aibă fiecare şansa lui. Singurele producţii care nu sunt prezente în gală sunt cele care nu se pot juca din motive independente de voinţa organizatorilor.

Dani Buglea: În Gală sunt incluse toate spectacolele ce au reprezentat examene de licenţă sau dizertaţie, nu cred că se poate pune problema despre o anumită selecţie.

Alina Epîngeac, coordonator Gala Absolvenţilor 2011

Alina Epîngeac: Nu vreau să răspund diplomat, ci sincer. Ştiu o vorbă de la un actor care e cam aşa: „Când mă analizez sunt foarte nemulţumit de ceea ce fac pe scenă, când mă compar, în schimb….”. Aşa că nu vreau să compar promoţia 2011 cu alte generaţii. Analizându-i, ca organizator nu pot decât să admir puterea lor de muncă şi ştacheta ridicată a calităţii galei ca tot unitar, iar ca teatrolog am multe de spus despre fiecare spectacol, regizor, actor… cu bune şi rele, însă cu acelaşi drag şi respect pentru fiecare în parte.

Dani Buglea: Ca organizator, nu pot decât să laud munca lor, ca teatrolog am câteva spectacole preferate, pe care le-aş mai revedea cu multă plăcere şi pe viitor pe scene ceva mai mari.

Care sunt cele mai mari probleme ale colegilor voştri de la actorie şi de la regie? Ce credeţi că ar trebui reparat? La ce ar trebui să lucreze mai mult?

Alina Epîngeac: Problema lor, ca şi a mea, ca şi a noastră, ca şi a lui, ca şi a ei… este timpul. Dacă aş găsi timp de vânzare aş da sfară în ţară să mergem şi să luăm cu toţii măcar câte o secundă în plus. În trei ani de şcoală, indiferent de cât de serios, talentat, îndrăgostit de teatru ai fi, nu poţi să absorbi pe repede-înainte măiestria. Ştiu că asta vine în timp, odată cu experienţa. Dar rămâne un „dar”. Apoi la Master tentaţia e mare să joci în proiecte de tot felul şi alergi între repetiţii şi cursuri. Aşa că problema nu e la ei neapărat, ci la noi toţi.

Dani Buglea: Spaţiul, timpul, firea umană, excesul de zel, toate, toate pot duce la probleme grave pentru ei. De apreciat este că nu s-au lăsat pagubaşi şi au dus totul până la capăt.

Dar cele mai mari probleme ale voastre? Ce critici v-aţi aduce?

Alina Epîngeac: E banal să spun „Ibidem întrebarea anterioară”. Aşa că mie una îmi găsesc tot soiul de hibe: nu am răbdare, iau foc din nimicuri, văd băţul din ochiul celuilalt şi abia apoi bârna din al meu… Ce să mai zic… deja sună ca o auto-critică patetică. Mă opresc aici. Să nu uit excesul de zel şi orgoliul.

Dani Buglea, coordonator Gala Absolvenţilor 2011

Dani Buglea: Personal, am o problemă cu autoritatea, colegii îmi reproşează că ţip şi mă agit prea mult. Încerc ca de la fiecare coleg să fur cât mai mult, încerc mereu să îmi repar defectele. Sincer, aş putea încerca mai mult.

Ce a fost cel mai greu pentru voi la organizarea Galei?

Alina Epîngeac: Deadline-urile şi armonizarea echipei.

Dani Buglea: Câteva pachete de activităţi care trebuiau rezolvate într-un deadline foarte scurt.

Din interiorul sistemului, cum vi se pare învăţământul artistic? Care sunt problemele şi ce-aţi schimba voi ca lucrurile să funcţioneze mai bine?

Alina Epîngeac: A dispărut respectul profund şi real pentru dascăl. În prea puţine cazuri studenţii mai au mentori – personalităţi puternice care să îi formeze pe ei ca artişti. Poate că sunt de modă veche, am tendinţa să trăiesc cu nostalgia poveştilor spuse de marii actori şi în atmosfera unui teatru care se pare că e pe cale de dispariţie.

Dani Buglea: Personal singura problemă de care mă lovesc din ce în ce mai des este timpul. Dacă ziua ar avea 36 de ore, ar fi perfect.

Ce şanse credeţi că au studenţii la teatru să funcţioneze după terminarea facultăţii în sistemul teatral din România?

Alina Epîngeac: Am auzit de atâtea ori că absolvenţii de teatru sunt condamnaţi să ajungă şoferi de taxi sau să lucreze la callcenter, încât deja nu mai cred. E un mit urban care mă deranjează profund. Cine a venit în facultate să iasă după trei ani vedetă la Hollywood poate că se va trezi brusc şomer de lux. Cine a venit să înveţe profesia asta din dragoste reală, şi nu din moft are o şansă reală. Există exemple suficiente şi concludente.

Dani Buglea: Cred că şansa depinde de fiecare dintre ei. Cred cu tărie că orice om îşi construieşte singur destinul. Desigur, dacă pur şi simplu stau şi aşteaptă ca şansa să vină, ar putea avea ceva mai mult de aşteptat.

Ce pierde cine nu vine în aceste săptămâni la UNATC? Cum i-aţi convinge pe cei care nu au venit până acum pe Matei Voievod să vină la spectacolele din Gală?

Alina Epîngeac: Pierde o generaţie completă. Pierde şansa de a vedea nişte copii frumoşi şi „nebuni”, cu suflet mare care se bucură de fiecare spectator din sală. Când joci al 100-lea spectacol într-o sală de 500 de locuri nu cred că poţi de fiecare dată să apreciezi fiecare pereche de palme care te aplaudă. Dar când ai jucat de câteva ori în faţa a 30-40 de oameni şi când ştii că în seara asta, odată cu reflectorul, se stinge şi personajul la care ai lucrat două-trei, ştiu eu câte luni, cu siguranţă vei juca pentru fiecare spectator prezent. M-am lungit. Trebuia să spun atât. Cine nu vine pierde şansa de a fi iubit.

Dani Buglea: Sincer nu aş atrage publicul cu forţa. Cei ce sunt interesaţi să vadă munca sinceră a unor oameni sunt aşteptaţi cu mare drag. Restul lumii ar putea să vină măcar să vadă despre ce este vorba şi ce facem noi aici zi-lumină. Cred că ambele categorii de oameni vor fi plăcut surprinse.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.