„Mi se pare că îngerii sunt foarte literari şi foarte picturali. Poate că există un fel de înger existenţial cu aripi de oţel, un hermafrodit dezlegat de esenţa sa şi de sursa vieţii sale, adică de Dumnezeu. Mi-l imaginez ca pe un bărbat cu sexul şters, a cărui esenţă e iubirea frântă. Obiectul dragostei a plecat, nu mai rămâne decât o veşnică insatisfacţie, amintirea unei vechi copulaţii angelice. Este ca personajul Giuliettei Massina din La Strada lui Fellini, o prostituată căzută din cer, undeva, într-o suburbie. Interiorul este cel al unui înger, în vreme ce exteriorul este mânjit de lumea străzii. Cred în astfel de îngeri.”
Aşa se sfârşea un interviu pe care Krzysztof Warlikowski i-l acorda lui Piotr Gruszczynski în 2007 şi cu care se încheie lucrarea „Krzysztof Warlikowski şi Teatrul ca o rană vie”, publicată şi în România, de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, prin Editura CHEIRON, în contextul Festivalului Naţional de Teatru 2010, în colecţia „Mari regizori ai lumii”. Această modă a lucrărilor despre regizori importanţi, prezentaţi în primul rând prin dialoguri-interviu, s-a extins şi în România. Volumul lui Piotr Gruszczynski, cu o postafţă de George Banu, exprimă încă din primele pagini opţiunea pentru un astfel de demers. „Cum poţi cunoaşte mai bine munca unui regizor, cum îi poţi înţelege metodele de lucru şi viziunea asupra lumii? Cum poţi verifica la ce îi foloseşte, de fapt, teatrul? Vorbind cu el, creând un discurs paralel cu cel cultivat pe scenă.”
Cartea este structurată în două părţi, un capitol introductiv, în care Gruszczynski, (important critic de artă dramatică din Polonia şi director dramaturgic al Teatrului Rozmaitosci din Varşovia) analizează creaţia lui Warlikowski, comentând pe larg cele mai importante dintre spectacolele lui şi concepţia lor regizorală, şi apoi, o serie de dialoguri cu regizorul, despre teatru, despre propria creaţie, despre public, despre Polonia, despre iubire, moarte, viaţă, iluzie şi adevăr pe scenă şi în viaţă, despre îngeri şi (propriii) demoni, despre sexualitate, despre destin… Iar cuvintele lui George Banu rezumă cel mai bine atât volumul, cât şi creaţia lui Warlikowski: „<Teatrul ca o rană vie> mi-am spus căutând un titlu capabil să lege la un loc textele acestei cărţi; el mi s-a impus cu evidenţă, de îndată ce am început să recapitulez spectacolele lui Krzysztof Warlikowski. Căci la această experienţă extremă trimit el şi arta sa. (…) Cine sunt aceste personaje smulse lor însele, aceşti iubitori în căutare de iubire, aceşti rătăciţi care nu găsesc calea de întoarcere, dacă nu chiar nişte jupuiţi de viu? (…) tineri, mereu tineri, răniţi de nevindecat, eroii lui Warlikowski par să fie lipsiţi de orice apărare şi, dezarmaţi, umblă pe buza prăpăstiilor.”
Dezvăluind din interior spre exterior lumea unuia dintre cei mai controversaţi şi mai apreciaţi regizori contemporani (al cărui „Dibuk” a venit şi la Bucureşti, anul trecut), lucrarea lui Gruszczynski este valoroasă în primul rând pentru faptul că reuneşte laolaltă discuţii vii ce pun în lumină un om şi creaţia lui. Păcătuieşte, în schimb, în ciuda studiului de la început, printr-un voit dezechilibru, aşa cum se întâmplă cu toate volumele de acest fel. Lipsesc… „oglinzile paralele”. Desigur, citită aşa, dinspre laboratorul interior spre creaţia exterioară, dimensiunile celei din urmă au toate şansele să se modifice şi să se arate diferit, iar pasajul despre îngeri, citat la început, este exemplul perfect. Spectacolele lui se descifrează într-o cheie diferită aşezate în lumina propriilor cuvinte despre ele însele şi despre lumea şi societatea în care trăieşte şi creează regizorul… „La Varşovia, am totdeauna impresia că trăiesc într-un cimitir. Cred că asta se datorează în mare parte valorilor ce mi-au fost inculcate în tinereţe, confruntării sincere cu acestea şi consecinţelor care se pot trage. Nu mă socotesc un filosemit, nici nu cred că iudaismul e tema mea obsesivă. Dar, printre evenimentele importante din trecut, care-mi influenţează teatrul, el ocupă cu siguranţă un loc foarte mare…”
Despre jocul de identităţi, despre travesti, despre Shakespeare (care-i e maestru, aşa cum o spune Gruszczynski), despre sexualitate, despre Dumnezeu („Religiozitatea e periculoasă, dă un alibi pentru viaţă” – iată o bulversantă declaraţie), despre vrăji, despre ce e teatrul în lume şi lumea în teatru, despre „a risca”, toate sunt întrebări şi răspunsuri cu care vă veţi întâlni în lucrarea lui Piotr Gruszczynski. De altfel, una dintre puţinele cărţi de teatru care apar pe piaţa de carte din România, de obicei în contextul unui festival şi de obicei distribuite doar în foaierele sălilor de spectacol… Dar asta e o altă poveste.
Print