Alice Georgescu este preşedinta secţiei române a AICT şi unul dintre cei mai importanţi critici din România, dar, înainte de toate, un om care iubeşte teatrul cu patimă. Pe Cehov l-a “întâlnit” la un examen, dar l-a “descoperit” ceva mai târziu, într-o sală de teatru din Craiova…
Cât de importantă a fost întâlnirea cu Cehov (cu scriitura lui, cu montările după textele lui) în viaţa dumneavoastră şi în viaţa dumneavoastră de critic de teatru?
Sigur, frumos ar fi să răspund „a fost o întâlnire crucială, definitivă, devastatoare, hotărâtoare” etc., dar adevărul este cu totul altul. Întâlnirea iniţială a fost una banală – obişnuită, aş zice, pentru un prim contact direct între studentul obligat să citească zeci de piese (în ultima clipă, evident…) pentru examenul de Istoria Teatrului Universal şi dramaturgul obligatoriu (unul dintre ei): am parcurs textele „pe diagonală”, grăbită să ajung la sfârşit cu o idee, în linii mari, despre „poveste”. Întâlnirea ulterioară cu o piesă de Cehov, în spectacol, nu a fost nici ea mai semnificativă: am văzut o montare destul de modestă (cu Unchiul Vanea), într-un teatru din ţară. Erau, totuşi, câţiva actori buni acolo, care, împreună cu acea derutantă menţiune a autorului potrivit căreia piesele lui sunt comedii şi ar trebui jucate ca atare, m-au făcut să mă gândesc, periodic şi, ca să zic aşa, involuntar, la acest domn doctor cu figură obosită, blândă şi atrăgătoare (îi contemplam îndelung fotografiile, nu ştiu de ce) şi la personajele lui – pe care, multă vreme, le-am confundat între ele (mai ales pe doctori), plasându-le aleatoriu sub un titlu sau altul. Adevărata „descoperire” a lui Cehov ca dramaturg (până atunci, îl preferam ca prozator) i se datorează, pentru mine, unui superb spectacol Unchiul Vanea, făcut de Mircea Cornişteanu, în 1987 sau 1988, la Teatrul Naţional din Craiova, în scenografia extraordinară a Ştefaniei Cenean şi cu nişte minunaţi actori, pe nume Valer Dellakeza (Vanea), Diana Gheorghian (Sonia), Tudor Gheorghe (Astrov), Nataşa Raab (Elena Andreevna), Emil Sassu (Serebreakov), Iosefina Stoia… De atunci am început să nu mai încurc personajele şi să înţeleg cum e povestea cu „comedia”.
Cât şi cum rămâne Cehov contemporan cu noi?
Răspunsul la această întrebare este, probabil, diferit, în funcţie de „răspunzător”. Pentru mine, Cehov este contemporan, pur şi simplu.
Cum se montează Cehov pe scenele din România şi cum se montează în străinătate?
În general, cu un agasant recurs la clişee (samovare, mesteceni, şaluri înflorate, vodcă şi spleen „rusesc”). Este vorba, desigur, despre montările „curente”. Din fericire, există şi spectacole excepţionale. Adică, excepţii…
Povestiţi-mi despre o montare (montări) pe care aţi resimţit-o(le-aţi resimţit) ca pe o mare întâlnire.
Despre cea dintâi am povestit deja. Au mai fost câteva – puţine, dar din plin răsplătitoare. Într-o aproximativ cronologică ordine: Trei surori, în regia lui Alexandru Darie, la „Bulandra”, Unchiul Vanea, în regia lui Yury Kordonsky, tot la „Bulandra”, Unchiul Vanea (titlu predestinat?), în regia lui Andrei Şerban, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, Livada de vişini, în regia lui Eimuntas Nekrosius, formidabilul regizor lituanian, la un teatru rusesc (al cărui nume, din păcate, îmi scapă acum), văzut la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu; în fine, Trei surori, în regia lui Gábor Tompa, cu impecabila lui trupă de la Teatrul Maghiar din Cluj. Sper că n-am uitat niciunul.
Dacă l-aţi întâlni pe Cehov, ce l-aţi întreba?
Ce este sunetul acela îndepărtat, ameninţător şi tainic, care se aude în actul II din Livada de vişini.
V-aţi dorit vreodată să beţi un ceai şi să staţi la poveşti cu unul dintre personajele lui Cehov?
Da, cu doctorul Astrov.
Dacă aţi putea schimba destinul unuia dintre personajele lui Cehov, care ar fi acela?
Sonia. L-aş face pe acelaşi doctor Astrov să se îndrăgostească de ea, până la urmă, măcar pentru o iarnă – o iarnă rusească! -, deşi ştiu că doctorului Cehov nu i-ar plăcea deloc lucrul ăsta.
Print
Ce răspunsuri minunate la ultimele întrebări! Echipa de la “Yorick” a avut o idee foarte bună cu acest număr Cehov, care ne permite să-i cunoaştem mai bine pe oamenii din teatru, să aflăm câte puţin despre cum sunt ei, dincolo de spectacole, roluri sau cronici. Felicitări!
Ce reconfortant să citeşti şi răspunsul cuiva pentru care întâlnirea cu Cehov n-a fost o revelaţie din prima clipă! Cred că piesele lui necesită maturitate şi intelectuală, şi afectivă, şi emoţională… Greu de înţeles la 18-19 ani. Frumoase răspunsuri. Şi eu le-aş schimba destinul lui Astrov şi Soniei. Dintre toate îndrăgostitele lui Cehov, Sonia o merită, cred, cel mai mult.
Am văzut şi eu acel “Unchiul Vanea”, la Craiova, şi m-am bucurat acum amintindu-mi de el. Foarte frumoase spectacole, cele alese de dna Georgescu. Citindu-i articolele şi cunoscându-i preferinţele, am fost totuşi puţin surprinsă că n-a inclus şi “Livada” lui Vlad Mugur. Mie mi-a plăcut foarte mult. Oricum, acest număr e o idee foarte bună şi aţi ales perfect pe cine să întrebaţi.
Ce surpriza a fost sa citesc raspunsurile dne Alice Georgescu. Poate pentru ca m-am recunoscut in ele. Si pentru ca o admir pe dna Alice. E singurul critic pe care-l admir, dar nu vreau sa murdaresc cu injurii un numar atat de frumos care intr-adevar te face sa crezi ca nu existe numai interese in aceasta lumea a teatrului… Ci si oameni care chiar il iubesc.
Ca student care are încă probleme cu înţelegerea lui Cehov, citind aceste răspunsuri am căpătat încredere că lucrurile mi se vor lămuri mai bine candva. Poate voi avea si eu sansa sa văd spectacole Cehov mari. Deocamdată l-am văzut doar pe cel de la Bulandra, care mi-a plăcut mult. Îl aştept si pe Felix Alexa.
Şi pe mine mă miră că doamna Alice a uitat Livada lui Vlad Mugur, un spectacol minunat. Ţn materie de Cehov eu aş mai trece pe listă şi Unchiul Vanea montat la DOdin, jucat la Festivalul din Sibiu în 2007 sau 2008.
Ambele spectacole au fost cu mult peste grandioasa dar nu prea reuşita (sau ceea ce s-a reuşit se datorează numai şi numai actorilor fantastici) Trei surori de Tompa. Acesta e un mare regiyor, dar mi se pare că Cehov nu e lumea lui.
S-ar putea îmbina destinele imaginate de Alice Georgescu şi Horaţiu Mălăele. Ce-ar mai zice atunci dl Cehov…