În 1977, monta la Lincoln Center din New York „Livada de vişini”, cu o distribuţie remarcabilă, din care făcea parte şi Meryl Streep. Andrei Şerban îl redescoperea atunci pe Cehov, în toată frumuseţea „comediei” lui. „Citind notele lui Meyerhold, am fost încurajat să dezvolt împreună cu actorii o atmosferă de vodevil, de circ, punându-ne întrebarea: în ce fel este piesa o comedie umană în care ne recunoaştem”, mărturisea el, în albumul „Călătoriile mele în teatru”.
A urmat, în 1980, „Pescăruşul”, la The Public Theatre din New York, după unul montat la Tokyo. La New York „o podea din lemn de cireş fin şlefuit, care semăna cu puntea din teatrul japonez No.”… „Trei surori” la ART Boston, în 1982, „pe o scenă goală, printre grămezi de frunze moarte, presărate pe o suprafaţă ce oglindeşte incandescent destinele personajelor…”. Iar în 1983, la La Mama, în New York, „Unchiul Vania”, „într-un labirint de coridoare lungi din lemn”… Iar spectatorii „aşezaţi în balcoanele sălii, cu un nivel deasupra spaţiului de joc, erau martorii acţiunii care, din perspectiva lor, părea că are loc într-o prăpastie.”
În 2004, Andrei Şerban a revenit în România şi a montat două piese ale lui Cehov. „Pescăruşul” de la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu şi „Unchiul Vania”, în 2007, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. „Unchiul Vania de acum este purificat de intelectualitate, de febra de a da răspunsuri”… Noi l-am provocat pe Andrei Şerban să ne povestească despre întâlnirile lui cu textele lui Anton Pavlovici.
Cât de importantă a fost întâlnirea cu textele lui Cehov în traseul dvs de regizor?
Cea mai importantă. M-a ajutat să mă înţeleg pe mine însumi.
Ce s-a schimbat de la “Livada de vişini” din 1977 la “Unchiul Vanea” montat la Cluj?
Am intrat mai adânc, am înţeles mai bine că tot ce spunem prin cuvinte sunt doar nişte minciuni frumoase şi că în tăcere, sau in subtext, în intervalul dintre cuvinte, trebuie căutat adevărul.
Cât şi cum rămâne Cehov contemporan cu noi?
Cineva, văzând „Unchiul Vania” al meu a spus că Cehov este dramaturgul secolului 21. E un mare compliment şi aşa trebuie să-l privim, să ne eliberăm de toate clişeele noastre de interpretare cunoscute.
Dacă l-aţi întâlni pe Cehov v-ar plăcea să-l întrebaţi ceva?
Nu, căci nici lui Stanislavski nu-i răspundea nimic. De câte ori era întrebat spunea ori că habar nu are, ori că nu a vrut să transmită nici un mesaj: „Nu am vrut să spun nimic”. În acest nimic se află sursa înţelegerii.
Căruia dintre personajele din „Trei surori” i-aţi schimba destinul, dacă aţi putea?
Nu sunt profet, nici nu am vreo forţă magică, dimpotrivă, mă simt la fel de neajutorat ca toate personajele lui, pentru care am o compasiune plină de modestie.
Şi eu aş vrea să merg la Moscova, deşi nu am ce găsi acolo, doar ca să evit să trăiesc acum, în momentul prezent.
Print
Eu mă bucur că Andrei Serban trăieşte acum, pentru acel “Unchiul Vanea” minunat.
si eu as vrea sa merg in trecut, la new york sau boston sau unde a mai pus Andrei Serban piese, si e frumos din partea lui ca acum a venit ceva mai aproape, totusi nu foarte aproape, ceea ce intr-un fel e bine. cred ca pentru a merge la o piesa de teatru ar trebui sa urc un munte sau ceva, ca sa simt si eu ca merit sa fiu acolo in sala..