Trăim prin, printre și pentru povești, într-o lume de o aiuritoare diversitate. Sub semnul pluralității, societatea noastră în permanentă schimbare, în neobosit proces de asimilare a noului și adaptare la el, trăiește de zeci de ani un sfârșit, deplâns de artiști, filosofi, comentatori în căutare de explicații într-o lume în care se tipăresc mai multe cărți decât oricând, se propun mai multe teorii decât oricând, se afirmă mai multe forme artistice decât oricând.
Și, în această lume pulverizată, în care totul s-a spus și în care nimic nu e interzis, Mario Vargas Llosa scrie cu vizibilă nostalgie despre pierdere și despre domnia superficialității. Privind cu ochii observatorului care asistă la o degradare continuă, redutabilul prozator sud-american și-a strâns observațiile despre cultura contemporană într-un volum în care, cu luciditate și subtilitate, sintetizează prezentul.
În mileniul III, trăim în „civilizația spectacolului”, în care aparența face regula. Recent publicată în seria de autor pe care i-o dedică Editura Humanitas, „Civilizația spectacolului”, tradusă de Marin Mălaicu-Hondrari, ni-l arată pe Llosa în postura de trăitor al unei epoci dominate de spectacol, în sensul profan-depreciativ al cuvântului, în care măștile fac regula. Totul e light, totul e divertisment, „comicul e rege” și din fața lui intelectualul, acest personaj cu rol-cheie, se retrage. Democratizarea artelor a fost însoțită de banalizarea lor și de ridicarea divertismentului la rang de valoare supremă, presa de scandal a dus la mutații grave în rândul cititorilor, simulacrele au invadat realul și totul se disipează într-o poveste tristă, pe care contemporanii o trăiesc în fiecare zi.
Portretul pe care Mario Vargas Llosa, scriitorul care a îndrăznit atât în literatură, îl face lumii noastre nu e deloc flatant. Asumându-și viziunea deloc încrezătoare asupra unei culturi soft, observatorul vede efectele nocive ale conformismului încurajat tocmai de vremurile noastre, trăite sub semnul libertății depline. „Literatura light, ca și cinematografia light și arta light”, scrie Llosa, „îi lasă cititorului și spectatorului impresia comodă că e cult, revoluționar, modern, și că se află în avangardă, printr-un minim efort intelectual. Astfel, această cultură care se pretinde înaintată și înnoitoare propagă, de fapt, conformismul prin manifestările sale cele mai dăunătoare: complezența și automulțumirea. În civilizația de azi e firesc și aproape obligatoriu ca bucătăria să ocupe o bună parte din paginile dedicate culturii și tot felul de chefs și designeri și creatoare de modă să dețină supremația acolo unde înainte o dețineau oamenii de știință, compozitorii și filozofii. Aragazul, cuptorul și podiumul prezentărilor de modă sunt amestecate, în coordonatele culturale ale epocii, cu cărțile, concertele, invențiile și opera, iar vedetele de televiziune și marii fotbaliști exercită asupra obiceiurilor, gusturilor și modelor influența pe care înainte o aveau profesorii, gânditorii și (încă și mai demult) teologii (…). Când o cultură consideră depășit exercițul gândirii și înlocuiește ideile cu imaginile, produsele literare și artistice sunt promovate, acceptate sau respinse în funcție de tehnicile publicitare și de reflexele necondiționate ale unui public lipsit de mijloacele de apărare intelectuale și sensibile cu care să detecteze lucrurile contrafăcute și înșelătoriile cărora le cade victimă.”
„Dinozaurul în costum și cravată”, cum se autodenumește într-unul dintre ultimele texte din volum, „dinozaurul” acela a cărui biografie n-a dus lipsă de frondă și îndrăzneli scandaloase, bine-cunoscute celor care i-au citit romanele care l-au făcut celebru, își păstrează, totuși, curiozitatea față de o lume din care intimitatea și erotismul (tema unuia dintre cele mai bune eseuri din „Civilizația spectacolului”) au dispărut. Strivită, vorba poetului nostru, „corola de minuni a lumi” se transformă în altceva, un altceva pe care Llosa îl contemplă cu tristețe și ironie, resimțind o iremediabilă pierdere în povestea contemporanilor, poveste din care face și el parte, poveste pe care a scris-o și el, cu atâta forță, cu atâta subtilitate, cu atâta culoare…
Cartea lui, în care regăsești idei întâlnite la mulți analiști ai societății contemporane, îți lasă un gust amar și o mulțime de întrebări despre deprimanta ficțiune în care trăim, despre măștile pestrițe printre care ne învârtim, despre adevărurile pe care le găsim atât de greu. Și te face să te întorci la romanele lui, să le recitești, să te simți iar incomod, iar neliniștit…
Print