Lui Horaţiu Mălăele nici un tip de personaj care s-a inventat în teatru nu-i este străin. De la Goldoni şi Molière la Eugen Ionescu, a întruchipat pe scenă, inteligent şi lejer, o puzderie de plăsmuiri ale dramaturgilor şi nu numai. A creat personaje şi a regizat spectacole. Întotdeauna cu umor, dar cu un umor mai mereu însoţit de „o mare de amar”, vorba poetului. Cum i-ar putea fi străină lumea lui Cehov? Pe scena de la Bulandra, face un unchiul Vania care-ţi sfâşie mintea şi inima, în spectacolul omonim semnat de Yuriy Kordonskiy. Tot la Bulandra, a regizat acum câţiva ani „Măscăriciul”, spectacol în care joacă unul dintre cele două personaje. Cei care încă nu l-au văzut mai au ocazia s-o facă.
Când v-aţi întâlnit prima dată cu Cehov?
Întâlnirea a avut loc devreme, în perioada mea de interes pentru literatura rusă. Dar adevărata întâlnire a fost atunci când îndrăzneala a depăşit curiozitatea şi am acceptat să joc Unchiul Vanea. Au urmat „Poiana boilor”, o adaptare după „Cerere în căsătorie”, şi „Ursul”, iar mai apoi „Măscariciul”, o adaptare după „Cântecul lebedei” . Cred ca de Cehov trebuie să te apropii deştept şi temător să nu dai buzna.
Cum arată lumea lui Cehov pentru dvs.?
Lumea lui este o livadă de vişini înfloriţi în care stau tolăniţi doi mujici ce-şi ascut liniştiţi fierăstraiele.
O cunoaşteţi şi ca actor, şi ca regizor. Ce e mai greu? Să joci un personaj de Cehov sau să regizezi Cehov?
Ca actor, eşti preocupat mai ales de personaj şi de relaţia lui cu ceilalţi. Ca regizor, e mai dificil pentru că, aşa cum spunea domnul Liviu Ciulei, la Cehov mai greu e să regizezi spaţiul dintre personaje.
Dacă l-aţi întâlni pe Cehov într-o sală de teatru sau pe stradă, ce l-aţi întreba?
Dacă aş avea curaj, l-aş întreba dacă, liber fiind, n-ar dori să vadă „Măscăriciul”.
Dacă aţi putea schimba destinul unei personaj cehovian, care ar fi acela?
Aş pune-o pe Elena Andreevna să-l părăsească pe Serebreakov şi să fugă
cu Vanea într-un loc binecuvântat şi de nimeni ştiut.
Print
Scurt şi la obiect. Ca întotdeauna. Îmi plac intervievaţii care nu s-au sfiit să răspundă la ultima întrebare.