O livră de carne, cât mai aproape de inimă, conform legii… Este înscrisul la care bogata neguţătoare văduvă s-a învoit. O neguţătoare? Nu Antonio este rivalul lui Shylock, ci… o femeie pe nume Cilla Contarini? Da! Regizorul Michele Modesto Casarin – iată, în al optulea an de colaborare cu Teatrul Masca – ne oferă încă un spectacol de commedia dell’arte, pe un scenariu propriu în care a pus laolaltă o povestire datată în 1378, inclusă în Pecorone, colecţia de 50 de povestiri, pe care Ser Giovanni Fiorentino a conceput-o după modelul Decameronului lui Giovanni Boccaccio, şi una dintre cele mai complexe piese ale lui Shakespeare, Neguţătorul din Veneţia. Şi mărturia autorului acestui spectacol: „În reinterpretarea pe care o propunem, am preluat o parte din intriga povestirii lui Giannetto, dar şi elemente din varianta lui Shakespeare. Poetica nemuritoare a lui Shakespeare şi mecanismele inconfundabile din Commedia dell’Arte – costumele, măştile, jocurile bazate pe confuzii de limbaj şi situaţie, fascinantele lazzi-uri, ritmul – oferă şansa unei interpretări cu totul noi. Neguţătoarea din Veneţia reprezintă o poveste inedită despre inteligenţa şi viclenia feminină şi despre cum femeile pot ieşi învingătoare într-o lume de bărbaţi.”
O livră de carne, cât mai aproape de inimă, conform legii… Aşa începe şi se încheie spectacolul Teatrului MASCA: la tribunal, unde regizorul pune scharful pe un personaj simbolic – Moartea. Ceea ce urmeză, este, aşadar, un flashback. Personaj creat de Michele Modesto Casarin, Moartea stă în preajma lui Shylock, dar îi priveşte pe toţi şi, simultan, pe fiecare în parte. Este dominanta întâmplărilor la care vom fi martori. Pentru că, din perspectivă creştină – este mereu subliniată opoziţia creştin/evreu – ce altceva decât moarte a sufletului înseamnă agoniseala cu asupra de măsură, ura, orgoliul, cochetăria fără margini, minciuna şi, mai ales, deznădejdea? Iar Shylock hrăneşte, într-un fel – cu bani, adică! – aceste patimi. „Ei bine, trei mii de ducaţi” este, în Neguţătorul, prima replică a lui Shylock. Scriind textul pentru Neguţătoarea, optând pentru această soluţie de spectacol, Casarin i-a conturat dintru început lui Shylock dimensiunea tragică a existenţei. Sorin Dinculescu este insidios, neîndurător, dar şi umil, călău şi victimă – sau victimă devenită călău? –, iubind viaţa fără să ştie că o iubeşte, trezit de moarte la realitate: un Shylock perfect. În rolul Cillei Contarini, Anamaria Pâslaru, reuşeşte cu brio să-i fie complementară: construieşte o neguţătoare văduvă a cărei rigiditate vibrează subtil pentru a explica atitudinea faţă de Viola, sora care se ascunde sub identitatea lui Bassanio, dar şi iubirea, nerostită, pentru fiica ei, Portia. Spectacolul este, la fel ca piesa lui Shakespeare, dual: comic şi tragic. Scene în care natura commediei dell’arte se dezlănţuie cu tot alaiul ei de mijloace spectaculare – excelent servite de întreaga distribuţie pe care se cuvine să o aplaudăm: Dora Iftode (Viola/Bassanio), Mihai Hurduc (Hira Kondo), Cristian Neacşu (Lancillotto), Sebastian Ghiţă (Rogna), Georgiana Vratiu (Gessica), Oana Dragnea (Portia) şi Laura Dumitraşcu (Moartea) – se întrepătrund cu scene în care ura, vinovăţia, neputinţa, dispearea, umilinţa muşcă violent din cei doi protagonişti, îi leagă şi îi despart în acelaşi timp. Vorbele lui Shakespeare, profunde şi actuale, se ridică împotiva antisemitismului: „Oare evreul nu are şi el ochi?…” Dar pe Shylock, nici măcar o pungă de zece ori mai grea decât suma împrumutată nu l-ar clinti din hotărârea de a-şi lua ce i se cuvine: o livră de carne, cât mai aproape de inimă. Ce este el mai întâi? Călau sau victimă? Victimă sau călău?
Neguţătoarea din Veneţia este un spectacol al cărui text emoţionează. Şi acurateţea cu care – iată, încă o dată o spun – actorii Teatrului Masca rostesc replica impresionează. Pentru spectator, ei ilustrează aproape didactic – şi asta-i de bine! – conceptul de actor total. Iar aici e meritul… antrenorului, rol pe care, de 23 de ani, Mihai Mălaimare şi-l tot asumă. Tot lui i se datorează şi îndelunga colaborare cu regizorul Michele Modesto Casarin (începută în 2007 cu Gemenii), el însuşi un excelent actor de commedia dell’arte, el însuşi interpret de success al rolului Shylock. La această nouă premieră, Casarin a venit cu propria echipă: scenografia este semnată Licia Lucchese (costume şi imagini proiectate) şi Perocco di Meduna (decorul şi măştile). Un spaţiu de joc ca o felie rotundă de glob pământesc, costume în culori de pământ, calde, numai bune să germineze în ele toate relele şi toate bunele lumii, măşti sugestive, frizând uneori grotescul şi o Veneţie în imagini, personalizând spaţiul.
O livră de carne, cât mai aproape de inimă… Care sunt resorturile umane care stau la baza acestei cruzimi? Michele Modesto Casarin răspunde: „modul în care sunt trataţi cei diferiţi.(…)acest tratament este începutul tuturor formelor de persecuţie”.
Teatrul Masca, Sala Mare
Neguțătoarea din Veneția, un spectacol de commedia dell’arte inspirat din povestea lui „Gianetto”, de Ser Giovanni Fiorentino şi din piesa „Neguţătorul din Veneţia”, de W. Shakespeare.
Regia: Michele Modesto Casarin
Asistent de regie: Manuela Massimi
Costume: Licia Lucchese
Scenografie şi măşti: Stefano Perocco di Meduna
Selecția și elaborarea imaginii proiectate: Licia Lucchese
Croitorie: Sonia Marianni, Caterina Volpato
Lupte scenice: Ioan Albu
Distribuția:
Cilla Contarini, neguțătorea văduvă – Anamaria Pislaru
Portia, fiica sa – Oana Dragnea
Lancilloto, servitorul său – Cristian Neacşu
Shylock, evreul bogat – Sorin Dinculescu
Gessica, fiica lui Shylock – Georgiana Vraţiu
Judecătorul și Rogna, servitorul lui Shylock – Sebastian Ghiţă
Viola cunoscută ca Bassanio – un nobil veneţian – Dora Iftode
Hira Kondo, Shogun – Mihai Hurduc
Mortea (păpuşă) – Laura Dumitraşcu Duică
Print