stau pe un lemn pe jumătate putred
cu bureţi crescuţi la capete
şi mă uit cu tristeţe la soarele
care-ncepe să scapete
a mai trecut o zi, se apropie
aş vrea să mai rămân, dar nu mai pot
o, dacă măcar aş spera că atunci
sufletul meu va fi liber de tot
acum e-nchis fără să vrea în sine
şi plânge cum n-am mai văzut
şi smulge-n tăcere bureţii
crescuţi pe copacul căzut
Print