Iată un gând care mi-a venit şi de data asta, adică citind încă o carte a lui Julian Barnes, englezul atât de iubit de francezi şi, pe de altă parte, atât de iubitor de francezi. Toate personajele din acest nou volum de povestiri, intitulat „Puls” (publicat la Editura Nemira) – între timp, prozatorul a mai scris o carte, „The Sense of an Ending”, care va fi publicată săptămâna viitoare, iar în România probabil anul următor – fac un fel de dans disgraţios când sunt în societate, devenind, cu toţii, altcineva. Unii sunt actori în propriile lor vieţi, interpretându-se nu pe sine, ci nişte plăsmuiri imaginate, de cele mai multe ori involuntar, care le construiesc, desigur, un alt eu, o identitate exterioară de folosit în relaţiile cu ceilalţi.
Despre ce este vorba? Despre un număr de povestiri bune de citit oricând şi oriunde. Nu cred în aşa-zisele lecturi de vacanţă şi nu mă număr printre cei convinşi că oricine citeşte Heidegger, de exemplu, pe plajă, e un snob şi un ridicol. „Puls”, cum se cheamă volumul lui Barnes, e o lectură care nu are nevoie de nici un ritual exterior ca să ajungă la cititor. Substanţa lui, ideile şi imaginile care palpită în nişte povestiri atât de subtile, scrise cu un firesc de care sunt în stare doar cei mai puternici creatori, ajunge la tine fie că eşti în metrou, la bibliotecă, în fotoliul de acasă, la mare, într-o cabană la munte sau în iureşul unei metropole. Este valabil pentru mai toate cărţile scriitorului devenit celebru cu „Papagalul lui Flaubert”, deşi cu siguranţă că fiecare dintre aceste multe volume îţi creează impresia asta într-o altă măsură. „Puls” este rezultatul unei relaţii complicate cu lumea aşa cum e: o lume pe care prozatorul, spirit de o ironie tăioasă, o vede în toată hidoşenia ei, dar şi în ceva frumuseţe, o lume pe care o demască însă ca fiind teritoriul unor fiinţe false, adică al oamenilor, izbitor de asemănători cu nişte marionete trase de sfori de nu se ştie cine. În povestirile lui, oamenii sunt actori, în sensul vulgar al cuvântului. Fiecare joacă ceva, fiecare se preface că e altcineva. (Mă întreb dacă nu cumva e aşa în toată literatura bună, de la începuturi până azi?). „Actorii” din „Puls”, mai ales englezi, cu nefericirile şi preocupările lor – cele rostite, minore, iar cele nerostite, majore, îşi lasă inevitabil un sentiment, poate incomod, de déjà vu. E şi normal: sunt din lumea noastră. Iar tu, cititorul, te simţi prezent între nişte coperte de carte. Te simţi vizat.
Cine sunt aceşti „actori”? Cei din primul ciclu de povestiri, care include şi textul „La Phil şi Joanna”, sunt mai ales englezi sexagenari, care trăncănesc – uneori cu o nepuinţă demnă de piesele lui Cehov – despre probleme tangente la eul social: atacurile teroriste, încălzirea globală, ce mai fac laburiştii. Printre cuvintele lor sociale străbat însă neliniştea, epuizarea, neîncrederea şi, mai ales, falsitatea devenită a doua natură. Personajele se dezvăluie numai prin dialog, unealtă pe care Julian Barnes o păcăleşte ca s-o facă să acopere mai mult decât să descopere, să sugereze convingător, dar discret, că aceasta este doar partea văzută a lucrurilor. Un cuplu fără copii îşi duce povara într-o bucătărie. Un agent imobiliar divorţat flirtează cu o chelneriţă ca să-şi omoare timpul şi, de la o aventură cât se poate de banală, ajunge la altceva.
În partea a doua, dăm peste cugetările unui pictor surd. Ceilalţi „actori” care nu se joacă niciodată pe sine sunt la fel de anoşti, dar la fel de antieroi ca în mai toate prozele scriitorului. Dovada absolută de rafinament este, desigur, povestirea intitulată chiar „Puls”, despre amor şi căsnicie, istorisită de un tânăr care vorbeşte despre nişte părinţi pe care nu-i cunoaşte cu adevărat nici cât negru sub unghie, chiar dacă ştie multe despre ei. Între „Nimicul de temut”, un roman de categorie grea, bântuit de nevăzute – moarte, amintiri, regrete, posibilităţi – şi „The Sense of an Ending”, alt roman despre sfârşit, pe care-l aşteaptă toată suflarea literară din Anglia şi din Europa în general – „Puls” nu vă solicită cu asupra de măsură calităţile şi vigilenţele de cititor. Face ceva mult mai subtil: vă conţine.
Print