Mai nevinovată, dar nu nevinovată,
În acest univers în care
Înseşi legile firii hotărăsc
Cine pe cine trebuie să ucidă
Şi cel ce ucide mai mult este rege:
Cu ce admiraţie este filmat
Leul placid şi feroce sfârtecând căprioara,
Iar eu, închizând ochii sau televizorul,
Am senzaţia că particip la o crimă mai puţin,
Deşi ştiu că-n opaiţul vieţii
Trebuie pus mereu sânge,
Sângele altuia.
Mai nevinovată, dar nu nevinovată,
Am stat la masă cu vânători,
Deşi îmi plăcea să mângâi urechile lungi,
Şi mătăsoase ale iepurilor,
Asvârliţi, ca pe un catafalc,
Pe faţa de masă brodată.
Vinovată, chiar dacă nu eu apăsam pe trăgaci,
Ci-mi astupam urechile,
Oripilată de zgomotul morţii
Şi de mirosul sudorii neruşinate a celor ce au tras.
(din volumul „Patria mea A4”)
Print