Aplauze pentru cei din culise

În caietul program al fiecărui spectacol există o pagină, de cele mai mult ori unde spre final, unde multe nume stau ordonate între virgule, scrise mărunt. Oamenii din spatele acelor litere se bucură cel mai mult să îşi vadă numele tipărit. E singura ocazie când sunt prezentaţi publicului. Nu apar la aplauze, nu sunt menţionaţi în articole. Necunoscuţi, dar indispensabili pentru orice spectacol. „Civilii” din teatru. Doamnele din birouri, băieţii de la scenă, fetele de la cabină. De cele mai multe ori cunoscuţi doar după prenume, câteodată precedate de un Nea familiar sau diminutive familiare. Chipurile cunoscute doar în penumbra culiselor, din spatele monitoarelor sau ascunse pe holurile de la cabine.

Ce uită marele public e că fără ei spectacolul aplaudat în această seară nu ar avea loc. Fără aceşti oameni modeşti a căror viaţă se învârte în jurul scenei. Rutina lor zilnică contribuie la succesul celor aflaţi în lumina reflectoarelor. Însăşi aprinderea acelor reflectoare depinde chiar de unul dintre ei. Emoţiile dinaintea premierei sunt în egală măsură şi ale lor. Ei sunt primii spectatori. Iar povestea conform căreia dacă maşiniştii sunt atenţi la repetiţii şi urmăresc cu interes ce se întâmplă pe scenă nu este doar o poveste. Sunt cei care primesc apostrofări fără menajamente şi sunt, poate, supapa în caz de supraîncărcare a nervilor întinşi la maxim.

Există printre ei, ca în orice alt domeniu, profesionişti dedicaţi şi funcţionari. Unii care îşi fac meseria cu credinţă şi alţii care doar vin la serviciu. Unii mai sufletişti alţii mai puţin. Iar într-un teatru ei sunt primii care fac diferenţa. Dacă echipa tehnică e disciplinată şi promptă, ai mai multe şanse ca mediul în care se desfăşoară echipa artistică să fie mai favorabil performanţei. Prima impresie contează cel mai mult – deschizi uşa de la intrarea actorilor şi, dacă găseşti un hol curat, e semn bun.

Doamna care îţi vinde biletul e, poate, cel mai important purtător de imagine al unui teatru. Fără voia sa este consultantul cel mai de încredere al cumpărătorului de bilet, iar atitudinea şi sfatul ei poate determina frecvenţa în sala de spectacol a fiecărui spectator în parte. La fel şi plasatoarele şi garderobierele – un zâmbet răbdător sau o privire peste umăr nu e totuna. Cabinierele sunt cele mai bune prietene ale actorilor înainte de spectacol sau cei mai mari duşmani. Când emoţiile se adună galopant odată cu apropierea gongului de început, contează fiecare agrafă pusă la locul ei pe masa de machiaj şi orice cută din cămaşă. Maşiniştii răspund la un moment dat chiar de viaţa actorilor; o ştangă coborâtă cu o secundă mai devreme sau mai repede cu câteva secunde nu întreabă înainte să lovească. Fiecare pahar, cui sau bomboană care apare pe scenă trece prin mâna recuziterului. Iar dacă pistolul nu trage, el este primul vinovat. Regizorul tehnic preia responsabilitatea întregului spectacol odată cu terminarea repetiţiilor. De felul în care el coordonează ce se întâmplă în spatele scenei depinde tot ceea ce vede publicul. Un buton apăsat în cabina de sunet poate crea emoţie sau poate distruge tot momentul construit de actori. Un sufleur profesionist  învaţă fiecare cuvânt din text, fiecare respiraţie şi se face auzit doar de către actor fără ca nimeni din sală să simtă că o replică a întârziat chiar şi câteva secunde. Dacă o hârtie întârzie să fie semnată şi rătăceşte pe un birou e posibil ca tot decorul să nu ajungă pe scenă. Dacă secretarul literar nu are ochelarii bine şterşi, numele cuiva poate rămâne tipărit cu litere în plus sau în minus. Iar cel care se ocupă de programarea lunară a spectacolelor este adevăratul erou necunoscut din spatele monitorului şi al telefonului.

Viaţa unui teatru este continuă. Chiar şi noaptea, portarul are grijă să verifice din când în când că totul e la locul lui. Pentru cele câteva ore de când publicul intră în sală şi până când ultimul spectator coboară scările teatrului oamenii ale căror nume stau între virgule, scrise mărunt, în caietul program îşi văd de rutina lor zilnică. Şi din locul lor neştiut de spectatori se bucură şi ei când aud aplauzele.