Cazul renumitului actor american Kevin Spacey, protagonistul unui caz recent de hărțuire sexuală, răsunător și spectaculos, cu acuzații venind de la douăzeci de persoane și având rapid urmări dure în viața profesională a acuzatului, a declanșat în mai multe medii profesionale acțiuni similare de „dezvăluire”. Practic, în a doua jumătate a anului, din teatru, film și televiziune, din America și din Europa, au ieșit la iveală povești sumbre despre profesioniști incontestabili, care au generat reacții „încinse” și gesturi radicale, dispute și, mai rar, întrebări care au nevoie de răspunsuri. Actori, regizori, muzicieni, producători de film și televiziune au fost și sunt în prim-planul unor acțiuni cu consecințe importante la multiple niveluri.
Așa se face că, mai nou, și cunoscutul dramaturg Israel Horovitz se confruntă cu astfel de acuzații și consecințele publice nu au întârziat să apară. Gloucester Stage Company din Massachusetts, companie printre ai cărei fondatori se numără și unde a ocupat și funcția de director artistic, a anunțat retragerea acestuia. Informația este însoțită de anunțul că două spectacole după piesele sale au fost suspendate.
Decizia vine ca urmare a unor informații incriminatoare publicate într-un articol recent din puternicul cotidian „The New York Times”, care citează nouă femei potrivit cărora Israel Horovitz le-ar fi hărțuit sexual, în momente diferite și în feluri diferite, materialul citând puncte de vedere ce includ detalii cu privire la presupusele fapte comise.
În urmă cu câteva zile Circle Theater din Fort Worth, Texas, a anunțat prin directorul executiv Tim Long: „Circle Theater s-a îngrozit ieri când a auzit de comportamentul sexual nepotrivit cu care a abordat mai multe femei dramaturgul Isarel Horovitz. Prin urmare, luând act de aceste fapte, nu mai putem produce spectacolul Out of the Mouth of Babes după piesa sa în stagiunea noastră din 2018”.
„Cred că acuzațiile la adresa tatălui meu sunt adevărate și le susțin pe femeile care le-au exprimat”, a comentat pentru „The New York Times” fiul lui Horovitz, Adam Horovitz de la Beastie Boys.
Trebuie reamintit în acest context că dramaturgul s-a mai confruntat o dată cu astfel de acuzații, în 1993, însă la momentul acela teatrul căruia i s-a dedicat în ultimele decenii i-a luat apărarea public și cazul nu a mers mai departe.
Scriitorul, acum în vârstă de 78 de ani, autor a peste șaptezeci de piese traduse și puse în scenă în treizeci de țări, multe dintre ele premiate, a declarat însă pentru publicația citată că își amintește „altfel” unele dintre evenimente invocate, adăugând: „Îmi cer scuze din toată inima față de orice femeie care s-a simțit vreodată compromisă de faptele mele”.
Aceleiași publicații americane i se datorază și cea mai recentă „dezvăluie”, făcută pe 4 decembrie, preluată mai întâi de CNN și după aceea de cele mai importante canale media din lumea întreagă. Potrivit materialului, fostul director muzical de la Metropolitan Opera din New York, dirijorul James Levine, acum în vârstă de 74 de ani, ar fi comis abuzuri sexuale care fac obiectul unei anchete în derulare.
Autorii acuzațiilor sunt trei bărbați care au susținut că au fost hărțuiți de James Levine în urmă cu câteva decenii. Detaliile oferite, potrivit declarațiilor consemnate în materialul dat publicității, privesc fapte despre care, susțin alte voci, printre care și Johanna Fiedler, fost director de imagine la Metropolitan Opera, s-a mai auzit din când în când, dar care au fost mușamalizate.
Muzicianul, care s-a retras în 2014 de la conducerea celebrei instituții de spectacol din cauza unor probleme de sănătate, a contribuit decisiv vreme de patru decenii la consolidarea profesionalismului și faimei ei. Mai mult decât orice alt dirijor, a reușit să ridice orchestra printre cele mai bune orchestre simfonice dn lume, s-a dedicat dezvoltării repertoriului și a pledat pentru prioritizarea programelor dedicate creatorilor tineri.
Metropolitan Opera a anunțat că face cercetări și a apelat în acest sens la experți din alte instituții pentru a verifica veridicitatea acuzațiilor. Între timp, spectacolele lui Levine au fost anulate, printre ele numărându-se și o nouă montare cu „Tosca” de Giacomo Puccini, care urma să aibă premiera în ajunul Crăciunului, precum și cel puțin încă o producție pe care urma să o pregătească pentru primăvara anului 2018, „Il Trovatore” de Giuseppe Verdi.
Sursă foto:Koichi Miura/Metropolitan Opera