Parcă multă vreme au trecut de la cea mai recentă Gală UNITER, pe onoarea mea! Parcă s-ar fi petrecut cu ani în urmă, nu pe 18 aprilie. Simţământul deloc întăritor de déjà vu nu l-a ocolit nici pe Yorick, care se dă sceptic, deşi e implicat sufleteşte şi nu poate fi cu adevărat sceptic… Când voi vă pregăteaţi de vacanţa muncitorească de 1 mai, că, deh, omul profită şi el de orice ocazie ca să mai ia o gură de aer şi să mai vadă un pom verde în natură, nu pe ecranul afurisitei şi năstruşnicei cutii care se numeşte computer, bufonul a făcut un tur de reacţii la Gara UNITER şi a plăcut mirat a fost ramolitul cu prejudecăţi să vadă că şi de data asta majoritatea comentatorilor au avut curaj să spună, unii mai cu perdea, alţii fără, ce gânduri le-a strânit ceremonia cu pricina.
Şi iată, cum rar se întâmplă, comentatorii sunt la unison. Nu acordul lor în sine e de mirare în primul rând, ci faptul că toţi au găsit Gala UNITER vetustă, fără vlagă, formală în exces. Au spus-o ei sau asta am priceput eu din cuvintele citite. Mi-e limpede că nu sunt chiar atât de ţăcănit şi de răutăcios pe cât izbutesc să le par unora. Un ochi îmi râde şi altul îmi plânge văzând eu că atât de târziu, după amar de ani, cronicarii şi observatorii Thaliei de România sugerează că ar bate vântul schimbării, că e nevoie de un reset. Şi pentru procedurile de nominalizare şi jurizare, şi pentru ceremonia în sine. E cam bătrână, sărăcuţa, i-a trebui nişte straie mai moderne, mai vii, s-ar putea transforma într-un spectacol mai colorat, din care să lipsească discursurile formale, discursurile rememorative siropoase şi în care „momentele artistice” să fie altfel concepute/plasate.
Mi-a mers la inimă – pardon, la craniu – directeţea opiniunii exprimate de Alice Georgescu în cel mai recent număr (era să zic, cum o fac mai toţii „presarii” de România, „ultimul număr”) al revistei „Dilema veche”, pe care o am pe pupitrul meu ros de carii. Cum pe website-ul revistei n-am reuşit să găsesc articolul în chestie, redau comentariul: „ (…) anul acesta, presate, probabil, de felurite constrângeri, gazdele au avut un foarte dezagreabil ton de urgenţă, oaspeţii fiind chemaţi la ordine în infinitele pauze ale transmisiei: ba să nu iasă, ba să nu intre, ba să tacă, ba să vorbească (mai repede) – şi tot aşa. Dacă, măcar, în vreme ce erau condamnaţi la imobilitate, invitaţii n-ar fi fost bombardaţi de sunetul reclamelor (imbecile, în general) difuzate generos, în intervale, de postul naţional.” Ideea principală este sintetizată într-o frază care exprimă eufenimic un comentariu nefavorabil „În sine, spectacolul Galei nu a prea fost la înălţime.”
Impresia că asistă la „o serbare şcolară anostă” ne-a fost comunicată şi de criticul de teatru Ileana Lucaciu pe blogul personal, unde deplânge „pierderea credibilităţii nominalizării” şi alte aplecaţiuni ale UNITER şi ale răsfăţaţilor de ea aleşi să joace cum li se cântă. Uşor de observat însă că ambele comentatoare citate până acum judecă disociativ: Gala a fost un spectacol precar, dar „amfitrionul” Ion Caramitru a fost, ca de obicei, la înălţime.
Gabriela Lupu vorbeşte despre „o reuniune de familie” (http://www.artactmagazine.ro/oglinda,-oglinjoara,-cine-i-cel-mai-bun-actor-din-tara.html), dar fără să înzestreze sintagma cu o nuanţă ironic-negativă. Bucuroasă peste poate de victoria lui Bogdan Zsolt, ne-a livrat câteva impresii de insider (în sensul de spectator care a trăit experienţa transmisiunii live şi ne „introduce” în bârfele şi şuşotelile din studioul tv) şi acestea nu sunt tocmai pesimiste. E drept, şi abordarea e una potrivită de un pahar la grătar: „Lumea zice că privită la televizor părea o adunare de toată tristeţea, dar eu trebuie să recunosc că m-am distrat. Merită să fii la faţa locului. Mai schimbi o vorbă, mai auzi o bârfă, te mai pupi cu Bogdan Zsolt (e, hai că nu o să-mi spuneţi că nici asta nu vă convinge), mai auzi un banc cu Manole pe care i-l spui apoi lui Manole însuşi care râde de Manolele ăla din banc. Bancul cu Manole vă las să-l descopriţi singuri.”
Acum, că vă ştiu cunoscători, nu pot decât să întreb scurt: Avem Gala UNITER. Cum procedăm?
Print