Bilet pentru (un teatru din) altă lume…

Dorina Khalil-Butucioc

Jurnal de călătorie

Prolog

În vara anului 2010 după Hristos, în luna lui secerar sau gustar, am avut ocazia nu doar să gust diverse fructe exotice, ci şi „să secer” în/la originile teatrului oriental în cea mai veche capitală a lumii arabe, Damasc din Siria. Am luat un bilet pentru (un teatru din) altă lume, dar nu l-am putut utiliza, căci pe lângă faptul că era vacanţă, mai era şi începutul Ramadanului, când nu se permite prezentarea nici unui spectacol în teatre. 

Am zburat spre Siria, situată în regiunea supranumită „Cornul Abundenţei”, cu intenţia clară de a admira acel „leagăn de civilizaţie”, în care a crescut veritabila dimensiune filosofică, socială şi culturală a lumii. Or, încă din faşă, adică din primele clipe ale istoriei umanităţii, Siria şi capitala sa Damascul au fost o adevărată Mecca a culturii şi patrimoniului universal.

Ultimele două zile ale lunii iulie, 2010

„Dacă însetează cineva, să vie la mine şi să bea.

Cine crede în mine,

din inima mea vor curge râuri de apă vie!” (Ioan 7:37-39) 

Prima zi deosebită, ca într-o Sărbătoare a Corturilor, am celebrat-o prin odihnă activă şi vizite la sanctuare, „încălzită” la o temperatură de 45°, care nu mi-a creat alte incomodităţi decât o sete continuă la propriu. Problemă uşor de rezolvat, căci Damascul, chiar prin semnificaţia denumirii sale în limba arabă, este un loc cu multă apă. Or, capitala este plasată chiar în faţa munţilor pe care a poposit profetul Mahomed şi din care curge binefăcătorul râu Barada. Una dintre cele mai sugestive legende cu privire la Damasc povesteşte că Profetul Mahomed ar fi refuzat să intre în Damasc pentru că vroia să intre o singură dată în rai, atunci când va muri.

Damascul este locul unde numărul havuzurilor la metru pătrat ar putea bate orice recorduri, căci la fiecare intersecţii de străzi descoperi havuzuri dintre cele mai originale şi neobişnuite, toate creându-ţi impresia unor oaze într-un pustiu. Dar din aceste rezervoare de apă nu-ţi poţi potoli setea, chiar dacă unii cetăţeni îşi permit să stea sub ele sau să se scalde chiar. Apă poţi bea din orice robinet plasat fie lângă multiplele Moschee bogat decorate, fie la orice colţ de stradă sau chiar la uşile caselor oamenilor care pun nişte butoaie cu apă din considerente de binefacere. Dar cel mai gustos mod de a-ţi potoli setea rămâne acea băutură răcoritoare, temir hindi, dintr-un obiect asemănător samovarelor ruseşti, purtat pe spate de nişte sirieni îmbrăcaţi în costume naţionale.

Damascul, despre care se spune că este oraşul unde se întâlneşte cerul cu pământul, a fost mereu un oraş râvnit de toată lumea, care l-a îmbogăţit cu vestigii arhitecturale şi culturale. Cu greu ai mai putea găsi un oraş care să fi strâns atâta istorie într-un spaţiu atât de mic, cel al vechiului oraş, care m-a transpus în  partea de nord a actualei capitale. Am trecut doar prin 4 porţi de intrare din cele 8 păstrate ale zidului incintei din partea veche a oraşului construite în perioada romană. Tot aici, doar câteva străzi deosebite prin pitorescul lor mai amintesc de vechiul cartier creştin, de strada principală a cetăţii sau de vechea piaţă. În aceeaşi zi, am vizitat din curiozitate şi actualul cartier creştin cu multe biserici, case frumoase şi magazine scumpe.

A doua zi m-am lăsat ispitită de veritabila piaţă arabă tradiţională şi, odată intrată în ea, mi-am pierdut simţul timpului. Souk-ul sau bazarul se întinde pe mai mulţi kilometri de străzi şi coridoare presărate cu sute de mici magazine şi tonete ca un labirint, în care te poţi uşor rătăci. Pentru mine, punctul de gravitaţie a fost cea mai renumită Moschee Omayyad unde se află relicvariul cu capul Sf. Ioan Botezătorul. De aici am început să depăn firul Ariadnei prin străzile ca nişte tuneluri întortocheate şi înguste, fiindu-mi frică, uneori, că m-aş putea pierde. Totuşi, dacă te orientezi bine în spaţiu şi mergi tot la vale, toate străzile „curg” spre bulevardul de unde poţi lua transportul în orice direcţie a Damascului.

Nu a fost greu să mă conving şi, din păcate, „limitele” acestui jurnal nu-mi permit să vă conving şi pe voi, că Damascul susţine din plin noţiunea romantică a Orientului, plin de bazare şi alei, minarete, moschei, fântâni şi verdeaţă, vânzători ambulanţi şi cafenele ce constituie doar câteva din probele de creativitate ale acestui oraş, care m-a surprins în plus cu un suflu nou de sofisticare modernă. Am admirat cele câteva straturi de istorie aşezate unele peste altele, extinse sau înlocuite şi nu am putut rămâne indiferentă la ciudata combinaţie şi originalul contrast de arhitectură, obiceiuri şi culturi.

Prima zi a lunii august, 2010

„Fraţilor, nu fiţi copii la minte.

Fiţi copii, când este vorba de răutate,

la minte însă fiţi desăvârşiţi”.

(Sfântul Pavel)

Dar am luat Drumul Damascului, ca apostolul Pavel, nu numai pentru „a şterge praful de pe cronice bătrâne”, ci şi pentru a mă „lumina” şi a avea „viziuni” despre teatrul sirian. Aproape că a trebuit să caut cu lampa lui Diogene Institutul Superior de Arte Dramatice din Damasc, pentru că puţini locuitori ai capitalei cunoşteau instituţia cu denumirea actuală. Or, acest Institut face parte din complexul „Dar al Assad pentru cultură şi artă”, detalii despre care am aflat a doua zi, şi, dacă aveţi puţintică răbdare, veţi citi şi voi.

În această zi, însă, chiar dacă mi s-a propus cafea sau ceai la Catedra de Teatrologie a Institutului, am cerut apă, încurajată de trei statuete ale Muzei Dansului, a unui Muzician şi a unui Măscărici, plasate la răscrucea din interiorul clădirii. Ca în poveste, lipsea doar piatra pe care să fie scris: „Dacă o luaţi la stânga, ajungeţi la Catedra de Teatrologie, dacă o luaţi la dreapta, ajungeţi la Catedra Coregrafie, iar dacă mergeţi drept înainte vă înălţaţi pe scări cu Muzica”. M-am îndreptat la stânga, ca să-mi potolesc setea de cunoaştere a evoluţiei teatrului sirian, căruia nici nu a început măcar să-i crească barbă, chiar dacă ţara este una foarte bătrână. Acest adevăr mi l-a revelat nu un critic de teatru, ci un doctor în sociologie – Doamna Hazar Algendi, care era unica vorbitoare de limba franceză, şcolită la Sorbona, prezentă în timpul vacanţei la ISAD. Ea ţine cursuri atât la Institut, cât şi la Universitatea din Damasc, fiind foarte bine informată în ale istoriei artei teatrale într-o ţară puţin dezvoltată în oferte culturale şi infrastructuri patrimoniale.

Aflu foarte surprinsă că, în Siria, primele teatre au început să apară abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Părintele fondator al artei scenice siriene este considerat dramaturgul şi compozitorul Abu al-Khalil Kabbani, care a depus eforturi considerabile ca să promoveze opereta siriană. Dar, cum atunci când tunurile bat, muzele tac, din cauza conflictelor politice şi militare, dezvoltarea teatrului a fost întârziată aproape un secol. Abia în 1960, într-o perioadă scurtă de pace, a fost creat Teatrul Naţional, în incinta căruia se montau nu doar dramaturgi europeni, dar şi autori sirieni, cunoscuţi în cercurile teatrale: Mamdouh Udvan, Saadallah Wannous, Hani Al-Rahib, Muhammad Al-Magut, Nihad Quali. Trupa era compusă din cei mai buni actori din ţară, în regia lui Ali Akl Arsan şi Fidda Assad. Din 1971 directorul teatrului devine Alexander Kinney, care a absolvit Institutul de Stat de Artă Teatrală „A. V. Lunacharsky” din Moscova. Sunând ca o invitaţie la teatru, aflu că în Damasc funcţionează şi alte teatre: Teatrul militar, Teatrul de satiră şi comedie, Teatrul de Marionete etc., pentru care însă nu am reuşit să iau nici un bilet…

A doua zi a lunii august, 2010

„Oamenii de rând caută să petreacă timpul,

cei de talent să-l întrebuinţeze”.

(A. Schopenhauer)

După ce seara am meditat asupra dialogului cu Doamna Hazar Algendi în cartierul Shebaa, o suburbie a Damascului, unde pe o distanţă de câţiva kilometri sunt plasate doar cafenele, restaurante dintre cele mai ciudate şi „land”-uri pentru copii dintre cele mai luxoase, am mers a doua zi cu forţe şi interes sporit la complexul „Dar al Assad pentru cultură şi artă”. Ajunsă pe strada Omeyyades, am rămas câteva clipe „lipită” de trotuarul fierbinte, căci în exterior complexul este foarte impunător prin structura sa care este rezultatul unei „alianţe” originale a modernităţii la arhitectura arabă. Vă imaginaţi cât timp mi-ar fi trebuit ca să vizitez întregul complexul ce se întinde pe 35 000 m², fiind compus din  grădini, un teatru în aer liber şi o parcare? Eu am reuşit să cutreier doar Institutul Superior de Artă Dramatică şi clădirea cu 5 nivele a Operei de Damas.

Orice s-ar vorbi despre lumea arabă patriarhală, la Opera de Damas am fost primită de Secretarul Literar al Teatrului, Doamna Khouzam Obeid, de la care aflu, că Directorul complexului, Doamna Dr. Hanan Kassab Hassan este plecată din Siria. Să vedeţi ce CV serios şi demn de respect are această personalitate din lumea teatrului oriental şi nu numai! Pe lângă faptul că e Directoarea Operei de Damas, mai e şi Decan al Institutului Superior de Arte Dramatice, Profesor la Departamentul Literatură franceză al Universităţii din Damasc, Conducător de Doctorat la Universitatea „Saint-Joseph” din Livan. Poliglotă şi francofonă, a studiat la Sorbona-Paris II şi la Institutul de studii teatrale. A susţinut o teză de doctorat despre Jean Genet, fiind şi prima traducătoare a operelor acestuia în arabă. A făcut şi alte traduceri, inclusiv din arabă în franceză, scrie şi redactează articole şi cărţi despre teatru, arta spectacolului, arte plastice. În plus, mai este şi regizoare, punând în scenă „Le Conte de l’île inconnue” de José Luis Saramago la Teatrul „Hamra de Damas” în 2004.

La fel de pasionată de teatru şi de cultură s-a prezentat şi Secretarul Literar al Opera de Damas, care mi-a oferit toate informaţiile necesare pentru a-mi crea o imagine despre acest teatru, imagine pe care v-o reproduc în continuare cum v-am promis.

Ca orice organizaţie ce se creează în Siria, „Dar al Assad pentru cultură şi artă” a fost fondat printr-un Decret de Lege, nr. 19, în 2003. Misiunea sa a fost şi este difuzarea şi dezvoltarea culturii muzicale şi teatrale, încurajarea creaţiei artistice naţionale, descoperirea diversităţii artistice internaţionale, formarea artiştilor viitorului.

Cu o pietate necontrafăcută, doamna este mândră să mă anunţe că Dar al Assad a fost deschis pe 7 mai 2004 sub înaltul patronaj al Excelenţei Sale Domnul Preşedinte Bachar al Assad, la festivitate asistând şi Prima Doamnă a ţării Asmaa al Assad, Majestatea Sa regele Malaisiei Yang di-Pertuan Agong şi regina, numeroşi miniştri, diplomaţi, artişti, jurnalişti. Inaugurarea Operei de Damas a durat aproape o lună, ocazie cu care Dar al Assad a prezentat un spectacol de dans în curtea sa exterioară. Au concertat şi Orchestra Naţională de Muzică Arabă, acompaniată de un cor arab, şi Orchestra Simfonică Naţională, acompaniată de corul mare. Spectacolul „ O noapte cu stele”, a fost interpretat de către Compania teatrală „ENANA Dance Theater”, sediul căreia se află chiar la colţul străzii vecine într-un teatru vechi. Aş fi putut procura chiar şi un bilet, căci casa era deschisă, dacă nu ar fi trebuit să plec…

Cum nici la Opera de Damas nu am privit nici o reprezentaţie, m-am consolat cu traseul iniţiatic în interiorul clădirii cu 5 niveluri, fiecare dintre ele conţinând un hol mare de recepţii, un bar, mai multe balcoane şi toalete. Am intrat în toate cele 3 săli de ceremonii, am văzut că sunt şi 2 restaurante: „Sala Verde” şi  Restaurantul Principal, dar m-am oprit în sala de expoziţii. Or, toate holurile de expoziţii şi recepţii ale Dar al Assad expun o importantă colecţie de opere de artă ale următorilor artişti care au deja sau primesc astfel bilet pentru o carieră de succes: Ahmad Moualla, Edouard Shahda, Asaad Orabi, Assad Ferzat, Asma Fayoumi, Bassem Dahdouh, Georges Saad, Hassan Abou Ayash, Hussain Hamza, Hammoud Shantout, Khouzama Elwani, N. Razouk, Zouher Hasib, Saed Yagan, Siham Mansour, Taher Al-Bouni, Abd Al-Salam Abd Allah, Abd Allah Mourad, Adnan Abrash, Issam Darwish, Ali Al-Homsi, Ali Saleem Al-Khaled, Ali Ali, Ghassan Sebaey, Karam Maatouk, Mazen Ghanem, Mohammad Ghanom, Nezar Kamal Al-Deen, L. Naser, Waleed Karesly. Cât de greu mi-a fost să le transcriu numele, dar vouă să le citiţi?!

Pe oricare din cele trei căi de acces – pentru angajaţi, artişti şi public – nu ai intra în Opera de Damas, rămâi stupefiat de splendoarea arhitecturii orientale combinate cu operele internaţionale. Acelaşi lucru se raportează şi la cele 3 săli de teatru din Dar al Assad: 1- sala de operă; 2- sala de teatru dramatic; 3- sala polivalentă. Există şi săli de repetiţii, loji pentru artişti, ateliere tehnice şi diferite rezerve.

Intrând în Sala principală de Operă am rămas „orbită” atât de multitudinea luminilor, cât şi de dimensiunile acestei încăperi mai mult decât luxoase, care poate întruni 1 500 de persoane. Groapa pentru orchestră poate încăpea 110 muzicieni. Proporţiile scenei sunt de 15 metri pe 9 în înălţime şi de 34 de metri în profunzime. Am văzut chiar şi cele 8 ascensoare cu care este dotată: două pentru orchestră şi 6 rezervate schimbării decorului. Turul de deasupra scenei permite stocarea a 80 de decoruri pentru spectacole.

Luminile verticale şi orizontale sunt plasate prin părţi, tabloul de lumină poate conţine până la 400 de circuite. Sonorizarea este făcută graţie unei tehnologii avansate line Array. Sala mai dispune de un ecran de cinema şi două magnetoscoape. Nu am reuşit să vizitez cele 20 de cabine pentru artişti, ataşate Sălii principale de Operă, fiindcă, desigur, m-am grăbit să intru în următoarea încăpere.

Sala de teatru dramatic este una de talie medie, conţinând 664 – 750 locuri, caracteristica particulară a căreia este mobilitatea sa. Graţie estradelor de prin părţi, deschizăturilor în podea, trecerilor subterane orice spectacol se poate adapta conform necesităţilor sale. Ca şi în sala de Operă, decorurile sunt suspendate, un ascensor permite ridicarea unui pian de pe scenă şi optimizează economisirea spaţiului. Sala este furnizată cu mijloace sonore sofisticate şi cu un tablou de iluminare ce poate primi până la 200 de circuite. Doar 7 loje sunt rezervate actorilor, în care tot nu am intrat, căci deja îmi petrecusem o jumătate de zi în această clădire-castel.

Ghidul, o doamnă care vorbea o engleză foarte bună, a fost foarte insistentă să-mi demonstreze că şi Sala polivalentă merită a fi examinată. Această încăpere dispune de 240 – 304 de locuri, 2 balcoane şi 5 loje pentru artişti, fiind utilizată pentru diferite activităţi, piese de teatru, spectacole experimentale de teatru, concerte, conferinţe, cinema. Scena este la acelaşi nivel cu solul, fără culise, nici cadru teatral, sonorizarea fiind modernă ca şi tabloul de iluminare, care conţine până la 130 de proiectoare. Există un ecran şi un magnetoscop, iar o telecomandă permite deplasarea estradei. Această încăpere se deosebeşte de cele precedente şi prin scaunele mobile, ceea ce permite adaptarea sălii conform necesităţilor. 

Şi repertoriul teatrului este unul ajustat la solicitările publicului, eclectic, alternând balete tradiţionale siriene, spectacole muzical-dramatice, montări străine şi multe alte (co)producţii cu instituţiile europene. Opera de Damas a găzduit mai multe spectacole ale regizorilor străini, chiar şi pe Peter Brook cu „Why, Why”, „The Grand Inquisitor”, o Carmen franceză cu Opera din Lyon etc., etc.

Ar fi fost o zi din luna iulie 2010

„Ce ar fi pustiurile vieţii

fără mirajele scânteietoare ale iluziilor?”

(A. France)

Dacă aş fi fost o fantomă a Operei de Damas, v-aş fi povestit că în luna lui cuptor aş fi văzut următoarele manifestaţii în Sala de Teatru dramatic: Un recital de operă în contextul sirian Opera Singers Project prezentat de Shadi Ali, Chamamyan Lena şi Muhamad Luna însoţiţi de Fadi Jubaili (pian) şi Arax Tchekedgian; Un concert de muzică tradiţională africană prezentat de Buskaid Company; Un concert de muzică al lui Evgeny Avramenko (Organ), Uliana Golikova (vioară), Vladimir Krasnov (trombon), Tatiana Batyreva (pian) şi Orest Severin (flaut) din Rusia; Un spectacol de dans interpretat de Ansamblul de dans armean SHUSHI;  O poveste pentru copii intitulată „Luna plină”, Concertul „Promisiuni” al corului de copii „Sana” realizat de Hussam Eddin Brimo, apoi Karakoz & umbra-marionetă Iwaz, performanţă dată de omul-umbră Shadi Rashied Al-Hallak, toate în contextul Festivalului Zilele copilăriei; Ceremonia de deschidere a Solhi Wadi Al-Concurs International de pian prezentat de pianistul polonez Hubert Salvarovski în cooperare cu Solhi Wadi Al-Institut pentru muzică; Un concert de muzică interpretat de Maqam Group
Maias Al-Yamani (vioară), Maria Arnaout (vioară), Kinan Abou-afach (violoncel), Bassem Al-Jaber (bas contra) şi George Oro (percuţie).

În Sala de Operă au avut loc nu mai puţine evenimente interesante: Un concert de muzică al copiilor sirieni cu Orchestra lui Howard Williams din Anglia în cadrul aceluiaşi Festival pentru copii; Un concert de muzică al celebrului muzician şi compozitor tunisian Youssef Dhafer şi trupa sa „Abu Nawas Rhapsody”. Şi toate acestea, plus multe altele, într-o singură lună! Cu scopul de a „îmblânzi” publicul şi de a oferi cultura tuturor, Dar al Assad a permis intrarea liberă pentru toţi timp de 2 ani, din 2004 până în 2006, fiind nici elitist, nici demagogic.

Cred că regretaţi împreună cu mine că nu am fost acolo şi în alte luni ale anului, în plus că biletele costă între 2 şi 5 dolari. Studenţii  au reduceri de 50% la bilete (!), astfel, dacă doriţi să priviţi un spectacol de calitate din orice colţ al lumii al celor mai renumite trupe teatrale, luaţi un bilet pentru (un teatru din) Siria. 

Ultimele zile ale lunii august, 2010

„Ca o piesă de teatru, aşa este viaţa:

nu interesează cât de mult a ţinut,

ci cât de frumos s-a desfăşurat”.

(Seneca)

Deci, „am încălecat pe-o şa (pardon, în avion) şi v-am spus povestea aşa…”. Acel bilet pentru altă lume m-a „rupt” de realitate şi m-a transpus într-o altă dimensiune temporală şi într-o stare de imponderabilitate din care mi-a fost dificil să „aterizez”. Luând un bilet de întoarcere, absolut întâmplător am descoperit că în or. Nusebin din Turcia există un teatru kurd, va imaginaţi? Cu o săptămână înainte de a ajunge eu acolo, Teatrul kurd a găzduit un festival teatral internaţional. Într-o eventuală călătorie viitoare, sper să-mi cumpăr un bilet şi pentru (acest teatru din) altă lume…