În mine în taina aurului zace
Tot ce în văzduhuri se coace.
Pământul mi s-a strâns pe gambe
De la începuturi. Ochii stau pe
Gestul nefiinţei.
Şi atâta ghimpe
Intră în rămânere! Sub picior se dărâmă
Ale pragurilor punţi
Prin care aş fi ajuns… Dar unde?
Mă apuc de mânere de sus
Cu primăvara geroasă. Mă apuc
De o flacără din rug.
Sunt frunza prinzându-şi în dinţi pedunculul
Şi de la lună la soare mă leagăn
Instabil, pe cap cu tichie de bufon divin.
Gust mereu din ordalie.
Genunchii mi s-au învineţit
Târâţi pe sub coloane.
Borhotul neputinţei până când mă va spăla
Pe chip?
Mă frige mădularul cel mai iubit din toate,
Căci am venit să procreez aerul.
Sunt beat sub naşterea palmierului
Şi din mine sug acea ghiftuială a suferinţei
Care mă face mâncare a muzicilor,
Obraz curat sub crengile întâielor bulboane
Ale copilului. Sunt rege
Bătrân, tată de răstignire.
(din volumul „Cerul ca unică ispită”, Editura Vinea)
Print