Teatrologul Vera Molea a surprins un secol de vesel teatru românesc într-un volum al cărui atribut esenţial este documentarea: Teatrele din grădinile de vară ale Bucureştilor de altădată. Aşa cum spune, autoarea „a încercat să <deseneze> o hartă a Bucureştilor în plină vară, în care grădinile şi spectacolele au jucat un rol important în viaţa de zi cu zi a bucureşteanului şi a artiştilor acelor vremuri.” Viaţa bucureşteanului de orice condiţie. Dacă… la teatru („la reprezentaţiile din interiorul localului”) obişnuiau să meargă protipendada şi străinii trecători prin marele oraş – cu toţii vorbitori de franceză, germană şi italiană – teatrele de vară, grădinile, mai întâi grupate, după cum aflăm, în jurul Teatrului Celui Mare, i-au adus la spectacol pe toţi: „mahalagii, funcţionari şi studenţi”, producându-se astfel „un adevărat fenomen cultural, <românizarea> spectacolului teatral”.
Povestea, fascinantă, începe în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi se încheie în cel de al cincilea deceniu al secolului XX. Documentarea însăşi a însemnat o adevărată aventură: nesfârşite ore petrecute în Biblioteca Academiei, nesfârşite ore petrecute în bibliotecile teatrelor, printre documente care continuă şi astăzi să vorbească despre talentul marilor noştri actori, nume pe care încă le rostim cu adânc respect şi cu recunoştinţă: „De la mici şi bere la spectacolul de teatru”, „De la vodevil şi melodramă, la comedie, operetă şi revistă”, „Evoluţia spectacolului pe scenele grădinilor de vară” şi „Teatrele de vară – o <binefacere> pentru actori şi spectatori”, iată unghiul de abordare pentru care a optat Vera Molea.
Capitolul amplu dedicat grădinilor de vară adastă, cu lux de amănunte, asupra a nu mai puţin de 15 scene, între care: Raşca, Union, Orfeu, Mitică Georgescu, Dacia, Jignitza, Blanduzia, Oteteleşeanu, Grădina Ambasadori – Amicii Orbilor – Teatrul Cărăbuş etc. Autoarea se opreşte asupra aproape fiecărei stagiuni în parte, se apropie, cinematografic, într-un lent trav înainte, până la gros-plan, de fiecare dintre stelele momentului. Printr-un efort greu de imaginat pentru vremea de acum, susţinut de Editura Biblioteca Bucureştilor, acest volum apărut anul acesta ne arată cât de frumos putea fi oraşul numit cu tandreţe, dar pe bună dreptate, Micul Paris – în perfectă sincronie cu marile capitale ale Europei.
Alte grădini, un alt capitol: Amiciţia, Belle-Vue, Teatrul Steaua Roşie, Teatrul de cartier „Hala Traian”, Grădina Cinematografului Marna… Poveşti… Poveşti. Spectacolul teatrului românesc… de vară este acum adus în faţa noastră cu pasiunea cercetătorului pentru care fiecare nume de pe afiş, fiecare virgulă dintr-o cronică dramatică a vremii contează. Volumul de faţă este un studiu, este rodul cercetării aplicate şi al dragostei pentru actul teatral. Acest volum, intitulat Teatrele din grădinile de vară ale Bucureştilor de altădată cuprinde şi înscrisuri, şi fotografii care au darul să ne poarte într-o lume pe care, poate, ne-am dori-o reînviind. Dacă, printr-o minune, ne-am trezi mâine în Bucureştii de altădată, am judeca peisajul cu aceleaşi instrumente cu care operăm astăzi şi nu avem decât să fim surprinşi că ele sunt doar… acele instrumente, vechi de un secol şi ceva…
Şi, în loc de încheiere, deschizând însă gustul de a citi sprea a afla, Vera Molea: „S-a spus adesea că apariţia acestor teatre de vară i-a făcut pe actori, regizori şi autori să se simtă <prea eliberaţi>” de canoanele artei scenice. Dar multe spectacole au fost jucate cu dăruire şi profesionalism.
Cum ar fi putut interpreta Nottara pe Manasse pe scena de la Raşca sau Dacia altfel decât a făcut-o pe cea de la Naţional? Ar putea spune cineva că actori de talia lui Grigore Manolescu, Aristizza Romanescu, Constantin Nottara, Ana Popescu, Ion Anestin sau Gheorghe Cârje nu au avut spectacole de-o înaltă ţinută artistică în acea perioadă care ţine de vremurile patriarhale ale teatrului românesc? Ar putea spune cineva că opereta română nu a urcat pe culmile gloriei la Grădina Oteteleşanu unde voci de aur ca a lui Nicolae Leonard, Florica Cristoforeanu, Grigore Gabrielescu au răsunat până pe Calea Victoriei? Pe scena Grădinii Blanduzia s-a lansat tangoul, dansul <lasciv şi imoral>, iar la Oteteleşanu s-au câştigat inimile bucureştenilor cu nemuritorul vals şi cele mai noi operete de la Viena. De la Paris au fost aduse comediile bulevardiere care descreţeau cele mai încruntate frunţi, deşi erau aspru criticate de cronicarii vremii pentru subiectele lor facile.”
Print