Cămaşa morţilor, de Paul Celan

Ce tu ţesut-ai din ceva uşor,

eu port în cinstea pietrei.

Când ţipetele-n beznă le

trezesc, ele adie.

Adesea, când am a mă bâlbâi,

face uitate falduri,

şi cel ce sunt îi iartă

celui care-am fost.

Dar domnul haldelor

îşi bate ne’nţeleasa tobă,

şi cum un fald cădea,

întunecatul fruntea o-ncreţeşte.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.