Spectacolele lui Radu Afrim au, în general, calitatea de a nu trece neobservate. Sunt, cum s-ar spune şi s-a şi spus, de multe ori pe bună dreptate, o pată de culoare într-un peisaj teatral în care inerţia şi rutina au, încă, o forţă remarcabilă. Prin constantele din producţiile pe care le semnează, regizorul şi-a creat conştiincios o identitate artistică. Dar, dincolo de particularităţile care îi asigură un loc bun în teatrul românesc de azi, această identitate se datorează în mare măsură şi unei curiozităţi creatoare, cea care îl face pe Radu Afrim, căruia i s-a lipit eticheta (din mai multe motive inadecvată) de „avangardist” şi „iconoclast”, să caute mereu texte şi idei puternice, să vină cu propuneri singulare. Proiecte ca „De ce fierbe copilul în mămăligă”, „Inimi cicatrizate” sau „Joi.Mega.joy” sau „Ultimul mesaj al cosmonautului către femeia pe care iubit-o cândva” şi altele o dovedesc.
Şi „Avalanşa”, cel mai recent spectacol al său, confirmă calitatea de a scoate la lumină texte interesante, cu un potenţial artistic considerabil. Primul lucru care trebuie spus în acest caz este că piesa dramaturgului turc Tunger Cücenoğlu este extrem de ofertantă, având o stranietate a ei, prin temă, poveste, personaje, întâmplări, atmosferă etc. Povestea celor câteva fiinţe pierdute într-un sat din Anatolia, dezumanizate de spaima că vor sfârşi sub zăpada ucigătoare a avalanşei, dacă deschid gura în acea perioadă a anului în care numai tăcerea le poate asigura viaţa, este mină de aur pentru un artist al scenei, dar şi un risc major. Cum să exprimi cu efect muţenia şi dezumanizarea bietelor făpturi, gata să ucidă de frică să nu fie ucise, muţenia unor monştri fără putere? Cum să întrupezi neliniştea, obsesia, groaza, inumanitatea etc.?
Într-o oră şi jumătate, spectacolul de la Naţionalul bucureştean răspunde fără să epuizeze răspunsurile, mizând, pe de o parte, pe o componentă vizuală care acaparează atenţia spectatorului, şi, pe de altă parte, pe o componentă sonoră sugestivă, dar nu convingătoare. În loc să creeze partituri de actorie solide, şoapta şi ecoul parcă diminuează anvergura actorilor şi, inerent, a personajelor. Mergând pe monotonia obsesivă a sunetului, care să creeze senzaţia că prizonieratul este singura condiţie a personjelor, „Avalanşa” îşi ratează gradaţia, creşterea paroxistică a tensiunii, cerută de întâmplări, precum şi climax-ul. Inima spectatorului nu bate mai tare nici atunci când gravida (Rodica Ionescu) află, alături de întreaga familie, că trebuie să moară ca nu cumva ţipetele unei naşteri premature să declanşeze avalanşa, nici când tânărul ei soţ (Marius Manole) răstoarnă spectaculos şi definitiv situaţia.
Pe de altă parte, dimensiunea vizuală nu ajută, ci, dimpotrivă, înghite jocul actorilor. Inserturile imagistice (hibridul – şi om, şi animal, deci nici om, nici animal – care pătrunde tăcut în scenă, cu o mandolină ce rămâne mută, într-o manieră grosolan simbolică, tinerele gravide despletite, care apar ca elemente auxiliare în spaţiile delimitate de sticlă etc.) sunt centrifuge, nu centripete. Cubul de gheaţă construit oniric de scenografa Iuliana Vâlsan şi imaginile derulate în acest spaţiu opresiv, sufocant, realizat în antifrază dintr-un alb deloc inofensiv şi liniştitor, deturnează atenţia de la interpretare şi, fireşte, şi de la substanţa personajului, creând un efect emoţional mai mic decât ar fi cerut povestea în sine. Pe scenă, jocul natural, credibil, al cuplului Rodica Ionescu-Marius Manole, se întâlneşte cu jocul oniric, strident, al Anei Ciontea, interpreta mamei enigmatice a tânărului. Personajul ei rămâne o întrebare fără răspuns, ceea ce poate fi un plus sau un minus al spectacolului, în funcţie de cum îl percepe fiecare spectator în parte. Acelaşi lucru este valabil şi pentru scena naşterii, şi pentru tabloul final. Teoretic, Constantin Cojocaru în rolul Bătrânului este, din capul locului, o carte câştigătoare. Practic, cartea devine câştigătoare numai odată cu scurtul monolog începând cu care bătrânul-care-îşi-aminteşte îl lasă în urmă pe bătrânul-senil-rămas-tot-un-automatism.
Percepţia potrivit căreia în „Avalanşa” decorul „înghite” actorul este o temă numai bună de dezbătut pentru observatorii fenomenului teatral. Această montare este ideală ca punct de plecare pentru o discuţie despre rolul scenografiei în spectacol, ca şi pentru un studiu despre receptare. Că spectatorul pleacă din sală cu destule întrebări – iată un poncif cât se poate de justificat – este un fapt pozitiv. Căutarea răspunsurilor apare ca efect firesc. Cât se datorează ea spectatorului şi cât creatorilor spectacolului – aceasta e întrebarea.
Print
Buna ziua,
Citesc aceasta cronica si ma surprinde. Am avut senzatia ca acest decor este fascinant, dar cu certitudine a fost mai fascinant pentru dumneavoastra daca “v-a deturnat atentia de la interpretare”. In plus, cu tot respectul pentru actorul Constantin Cojocaru, jocul acestuia este, in opinia mea, singura carte necastigatoare din Avalansa.
Sper ca opinia mea sa va foloseasca studiului despre receptare.
Le-as recomanda spectatorilor sa mearga, cu inima si cu mintea deschise, sa vada aceasta piesa fabuloasa.
Cu respect,
Maria L.
Dana Ionescu argumenteaza gresit. Decorul nu poate fi nici frumos si nici urit. Si nu poate inghiti nimic. E ca si cum ai spune ca scenografa i-a pus pistolul la timpla regizorului si apoi “i-a inghitit” decorul”. Spectacolul e un intreg si totul e facut cu aprobarea regizorului. Problema e ca in timpul spectacolului, linga mine, a adormit o doamna. S-a trezit numai la final. NU a fost singurul caz. Cred ca asta e marea problema. Iar in legatura cu jocul lui Constantin Cojocaru: ce parere aveti despre jocul lui Mircea Rusu. Daca a lui Cojocaru e “carte necistigatoare” , al lui Rusu e cacealma. Dar Ana Ciontea? Dar maimutoiul ala care simboliza frica? …
Teodora Szasz, mersi pentru hohotul de ras pe care mi l-a starnit fina ta analiza de mare expert : marea problema a spectacolului e ca fix langa tine a adormit o doamna. Pentru tine conteaza doar spectatorii care au adormit, se pare ca doar putinii spectatori adormiti spun ceva despre calitatea unui spectacol. Trejii nu conteaza. Am vazut si eu pe cineva care dormea, de ex, in timpul spectacolului Ingropati-ma pe dupa plinta, a lui Kordonskiy si la multe alte spectacole semnate de mari regizori. Ei si!? De ce ar fi spectatorul ala marea problema a spectacolului de la Bulandra sau a specacolului de la TNB, de la Metropilis, Comedie, Odeon, etc?! Poate ca in sala mai erau citiva adormiti, dar pentru mine conteaza spectatorii treji, care s-au bucurat alaturi de mine de spectacolul lui Kordonskiy si de cel al lui Afrim. Exista totusi cineva care are o mare problema si cred ca marea problema e cu tine. Umbli de colo colo pe toate site-urile si cari dupa tine si greaua ta boala. Foarte comic e statul schimbator al spectatorului adormit : doamna adormita in timpul Avalansei este demna de respectul si atentia noastra (propun ridicarea unei statui), pt ca a adormit la un spectacol de afrim; domnul pe care il demasti pe artactmagazine ca ar fi dormit in timpul spectacolului Ingropati-ma pe dupa plinta e un tip de nimic, demn de dispret, pt ca e prietenul Cristinei Modreanu, criticul pe care ai tu boala grea si pt care iti schimbi nickurile asa cum ne schimbam noi ciorapii. Las-o si tu mai moale cu numele astea maghiare, nu crede nici dracu ca toti antiafrimii sunt in proportie de 99,9% numai de origine maghiara. Am vazut si la alte cronici despre afrim, antiafrimii sunt maghiari. Ma dezamagesti, te credeam cu ceva imaginatie, vezi ca avem si alte minoritati, ai de unde alege. In orice caz, chiar daca alegi si un nick chinezesc, nu pacalesti pe nimeni, te recunoastem dupa boala.
iar sare dilematicul sa-i scuipe in ochi pe cei carora nu le place ce ii place lui.
Am sărit să scuip în ochi pe cei cărora nu le place ce îmi place mie? Cine, eu!!?? De când a râde de gugumănii slobozite cu aerul de mare expert înseamnă a scuipa în ochi pe autorul gugumăniei!? Sunt gata să prezint scuze, parol! dacă mi se demonstrează că am râs ca prostu’ şi că da, domle, teodora szasz a descoperit în sfârşit criteriul care ne dă dreptul să ne batem joc de un spectacol : spectatorul adormit, el este criteriul suprem! Iisuse, ce simplu era! îţi vine să le plângi de milă filozofilor şi teoreticienilor care secole de-a rândul s-au chinuit să lase în urmă studii savante despre cum identificăm/analizăm/gustăm/receptăm valoarea în artă. Poftim, şi dna Dana Ionescu ne invită la o dezbatere despre receptare!, când toată atenţia noastră trebuie îndreptată asupra doamnei adormite în timpul avalanşei. Dacă aş face o listă cu spectacole la care unul sau mai mulţi spectatori au adormit, săracii (am toată înţelegerea pt ei, oricui ni se poate întâmpla pocinogu’, din infinite motive, de la oboseală la plictiseală), am ajunge la concluzia că teatrul trebuie desfiinţat şi că toţi regizorii noştri pe care îi credeam mai răsăriţi ar trebui să se apuce de altă meserie, pt că au o maaare problemă, o ştim deja care, graţie dlui szazs. Căruia îi spun încă o dată, pe bune, GRAZIE! trec printr.o perioadă dificilă, deloc veselă, aşa că nu e puţin lucru că m-aţi făcut să rîd, thanks again.
Ar merita să analizăm şi de ce “Dana Ionescu argumenteaza gresit. Decorul nu poate fi nici frumos si nici urit”. Aoleu! Cum adică, nu pot spune despre un decor că este frumos sau urât?! Îmi vine să intru în pământ de ruşine, în experienţa mea de spectator am spus de multe ori despre decoruri că sunt frumoase sau urâte/inutile, nu dau exemple vă spun doar : când un decor funcţionează în spectacol ca UN PERSONAJ, atunci mă trezesc că îl privesc exact aşa, ca un adevărat personaj şi zic despre el, despre decor, că este în toate felurile în care poate fi un personaj, inclusiv frumos. Decorul construit de Iulian Vâlsan nu este frumos, este un PERSONAJ FABULOS! De fapt, după umila mea părere, decorurile merită atenţie doar atunci când funcţionează ca ceva viu, ca un personaj. La fel şi muzica, mă enervează muzica care este simplă ilustraţie muzicală, mă emoţionează/atinge doar muzica din care regizorul face un personaj fără de care spectacolul ar fi fost ciung sau chiar fără puls.
(Dna Ionescu, în paranteză şi în şoaptă vă spun, să nu-l supărăm pe dl szazs, semnaţi o cronică interesantă, chiar dacă aş avea multe observaţii în contradictoriu, vă rog să primiţi omagiile mele de cititor!. Dacă aş face parte din echipa lui afrim care a făcut posibilă avalanşa, m-aş simţi măgulit de pertinenta dvs observaţie, cum că “Această montare este ideală ca punct de plecare pentru o discuţie despre rolul scenografiei în spectacol, ca şi pentru un studiu despre receptare”.)
Scuze, cam lungă paranteza, dar necesară, unde rămăsesm? Nu mai contează, revin la capitolul scuze, vă spuneam că sunt gata să le prezint cui le merită. Deocamdată, după ce mi-am recitit comentariul anterior pt a înţelege de ce am supărat-o pe @magda, simt nevoia să prezint scuze doar limbii române, aseară, în grabă, am siluit-o niţel, aşadar, corecturi : …. AL lui a Kordonskiy … MetrOpolis … Scuzele astea sunt adevăratul motiv pt care am revenit eu.
rugăminte către Dna Iuliana Vâlsan : scuze pt litera ‘a’ care a sărit nu ştiu pe unde! 🙂
Esti tare enervat, domnu’ ca altfel n-ai scrie atat de mult pe un subiect minor. Te-a racait tare, asa-i? Tonul pare cam isteric si preocuparea pentru literele gresite e foarte asemenatoare cu reactia celor care au psihomanii. Ca sa te linistesti, eu sunt printre cei care am dormit la spectacolul asta de care vorbim aici. Are un efect soporific.
PS. Sper ca acum o sa scrii si mai mult!
si apropo de adormit…..sa vedeti sforaituri la oblomov sau ma casa zoikai….
gata, m-am liniştit, las pe alţii să identifice cine are ton isteric. Sunt încântat că avalanşa are un efect soporific, aveaţi nevoie!
subiect minor!? dupa ce ne-ati aburit ca spectatorul adormit e o mare mare problema? hotarati-va, chiar stati prost cu nervii, slava domnului ca ati dormit macar in timpul avalansei si daca ati dormit ati devenit o mare problema si nu strica sa discutam, poate rezolvam problema si va ajutam sa va faceti bine :)))))
draga dilematic, scrii mult si nu ajungi nicaieri, incercand sa aperi ceea ce nu e de aparat, scuzi ceea ce nu ai de ce sa scuzi. precum spectacolul despre care vorbesti…
Si eu dormit la spectacolul asta cu Avalansa. Am dormit in data de 20 ianuarie a.c. Voi cand ati dormit la spectacolul asta?
Dragă magda, dacă singurul lucru pe care mi-l poţi spune e că scriu mult, eu nu am ce face şi-ţi zic că replica ta e din categoria nu stau de vorbă cu tine că eşti un canceros, şi sunt convins că ştii cine apelează la tipul ăsta de ‘argument’. Scriu cât am eu chef şi cât e necesar ca să recunoşti că umbli cu cioara vopsită. Zici că nu ajung nicăieri. Păi uite că am ajuns totuşi să te fac să recunoşti că problema ta majoră, spectatorul adormit, e un subiect minor. Cum te-ai situat singur în rândul subiectelor minore, spectatorii adormiţi, superioritatea cu care decretezi tu ce merită apărat nu poate stârni decât râsul. Nu scuz şi nu apăr pe nimeni, am reacţionat la o gugumănie. Dacă nu ne aruncai în ochi gugumănia cu pricina, eu nu scriam nimic. Şi dacă tot o s-o dai cu îngrijorarea ta că scriu mult, în speranţa că aşa voi, cei de la yorick, veţi scăpa de mine, ei bine, nu o să scăpaţi. Mă bucur că ai lăsat-o baltă cu identitatea maghiară, prea bătea la ochi. Eu am fost doar curios să aflu ce se întâmplă cu spectatorii care nu au adormit la avalanşa, trebuie să le fie ruşine că le-a plăcut spectacolul ăsta? V-am spus deja data trecută, nu-i nici un bai că nu v-a plăcut avalanşa, problema este că vă exprimaţi punctul de vedere jignind pe cei cărora le-a plăcut.
Eu am dormit in data de 12 ianuarie dar stiu pe unu’ care a dormit chiar la premiera. O sa-l intreb daca vrea sa-i spun numele aici.
nu stimabile Afrim, dumeata esti cel care jigneste pe toate forumurile in modul cel mai oribil pe cei carora nu le plac spectacolele tale sustinand ca sunt doar unii mai luminati in masura sa iti laude (si nu altceva) spectacolele dumitale. ce iti spuneam eu tie si dilematicului “impreuna” este ca nu vad niciun alt motiv pentru care ai face asta decat un orgoliu bolnav si un caracter infect. ai intors-o ca la Bistrita-Nasaud. Spectacolul tau Avalansa e prost si este foarte bine ca sunt si unii carora le-a placut si ce rau ca nu poti sa ii executi pe cei carora nu le place dom`le.
Stimabile dle magda, delirezi jalnic şi te faci de râs. Că eu NU am executat pe nimeni, ci doar am reacţionat punctual la gugumănia cu spectatorul adormit care ar fi o mare problemă, se poate vedea cu limpezime în comentariile mele. Spune-mi care este punctul unde am întors-o eu ca la Bistriţa năsăud a dumitale, care?! Orice spectacol, inclusiv avalanşa, are problemele lui mari sau mici, dar este o gugumănie pretenţia de a demola un spectacol cu ‘argumentul’ spectatorului adormit care ar fi maaarea lui problemă. Pe alt site, alţii după chipul şi asemănarea dumitale încearcă să demoleze, cu acelaşi „argument” al spectatorului adormit, o recentă premieră, „Îngropaţi-mă pe după plintă” . Realitatea e că toate spectacolele regizorilor de la noi şi de aiurea au parte de adormiţi ca dumneata. Aşadar, dacă prin comentariile mele am executat ceva, atunci GUGUMANIA dumitate este cea executată. Dacă vrei să vezi cum se poate vorbi cu adevărat despre problemele avalanşei, uite chiar pe pagina asta, cronica dnei Dana Ionescu. După cum vezi, deşi vorbeşte despre problemele unui spectacol care mie mi-a plăcut foarte mult, nu am executat-o, ci i-am transmis omagiile mele de cititor. Ceea ce nu am putut face în cazul dnei Andronescu, care a scris un text varză împănat cu o ticăloasă gugumănie, iar eu AM ARGUMENTAT de ce textul în cauză este o varză otrăvită servită pe post de cronică.
Că dumneata minţi cum respiri şi cum te clonezi în disperare, o dovedeşti din nou prin acuzaţia că afrim „jigneste pe toate forumurile in modul cel mai oribil pe cei carora nu le plac spectacolele”. Toate forumurile?! Care?! Numiţi-le, daţi linkurile, să vedem cum arată o jignire oribilă şi dacă nu cumva jignirea oribilă se regăseşte chiar în ultimul dumitale comentariu, în care scrâşneşti urât de tot din dinţi . După câte ştiu eu , “toate forumurile” dumitale se reduc la yorick, atâta ştiu eu, două intervenţii prin care afrim v-a cerut vouă, clonelor yorick, să dovediţi că aveţi bărbăţie şi să nu vă mai ascundeţi după fustele unor nickuri; apoi, a mai pus în discuţie impostura dnei Andronescu care s-a înghesuit să semneze nişte jalnice platitudini într-un caiet program în care nu avea ce căuta, şi nu avea ce căuta din două motive : 1. pt că nu e în stare să scrie decât platitudini; 2. pt că s-a înghesuit să-şi pună numele în caietul program la spectacolul unui regizor pe care înălţimea sa Andronic Platitudine îl crede lipsit de valoare. Astea sunt oribile jigniri!? Sunt intervenţii cât se poate de pertinente: când te loveşti de un prost care îţi dă lecţii cu superioritate de expert, cine te poate condamna că îl trimiţi la plimbare pe prost, râzând? Cine te poate condamna că râzi de prostii ticăloase? Cine? Eu cred că te poate condamna doar alt prost sau vreun bolnav. Sănătate!
Frumoasa compunearea… Vezi tu, treaba asta cu indemnul lui Afrim la barbatie m-a lovit in plexul solar. Sanatate, maica! Stoicism si “barbatie in colturi”! Asta iti dorim si noi muritorii cu pareri neblagoslovite de dumneata.
Magdolinule, sper că ţi-ai revenit din lovitura în plexul solar şi poţi admite că :
1.Şi eu şi alţi muritori putem scrie la rubrica ta, pardon, la rubrica lui yorick, critica criticii, exact urarea ta : “Sanatate, taica yorick! Stoicism si “barbatie in colturi”! Asta iti dorim si noi muritorii cu pareri neblagoslovite de dumneata.”
2.Comentariile mele sunt simple păreri, pe care le exprim doar atunci când le pot susţine cu argumente, când nu am argumente, tac. Se poate întâmpla să mă trezesc vorbind complet aiurea, nu mă supăr dacă îmi identificaţi vreo gugumănie. Aveţi tot dreptul. Voi de ce sunteţi aşa supărăcioşi? Vă place să vă atingeţi de părerile altora, nu înţeleg de ce credeţi că părerile şi compunerile voastre sunt de neatins!! Nu cumva cineva de pe la yorick chiar se crede în posesia unei bărbăţii în trei colţuri şi atunci înţeleg lovitura în plexul solar.
Eu am dormit la premiera. Pe randul din spate mai dormea unu’, cu capu’ dat pe spate. N-am stiut ca suntem vinovati pentru ca am adormit la spectacolul asta. Totusi, eu cred ca e de la piesa. Dar e adevarat ca nu toata lumea dormea. Mai era o fata care a inceput sa rada si m-a trezit. Cineva i-a zis ca nu e frumos sa rada, ca e ceva serios si la ceva serios nu se rade. Fata a aratat spre scena, unde o dihanie canta la cobza. Pe urma, am citit in ziarul Romania libera ca “animalul hidos” care canta la cobza “duce montarea in derizoriu”. Deci fata avea dreptate! Am citit si in ziarul Adevarul ceva asemanator. Hm! Pai inseamna ca poate si eu am avut dreptate sa adorm. Va precizez ca am 20 de ani, sunt student la Litere, la Universitatea din Bucuresti si numele este real – puteti verifica.
Măi ioane ivane, cine ţi-o zis ţie că eşti vinovat că ai dormitu, no, cine? Hai nu mai plânge, ti rogu io, citează din comentariile mele propoziţiunea unde zic eu că spectatorii adormiţi sunt vinovaţi di ceva! poţi cita aşa odioasă acuzaţie? dimpotrivă, dacă eşti studinte la litere musai ştii să citeşti, vezi tu, eu am spus că AM TOATĂ ÎNŢELEGEREA PT ADORMIŢI, vezi, ai reuşit să citeşti? No, ghini, mulţumesc pt efort. clonele de la yorick or zis că spectatorul adormit este MAAAAREA PROBLEMĂ a avalanşei, pormă s-or răzgândit şi-or zis că din problemă majoră, măi ioane ivane, ai devenit subiect minor. No, e sau nu aşa cum spui eu? Eu am vrut să spun doar că puteţi dormi liniştiţi, NU voi sunteţi problema avalanşei sau a oricărui alt spectacol, despre problemele avalanşei pot discuta doar cei care au rămas treji şi care ştiu să scrie şi altceva decât raportele pe care le semnaţi voi. Şi ce ţi-o venit cu verificatu?! doamne iartă-mă, unde/cum şi de ce să te verificăm!? aşa eşti obişnuit dumneata, să fii verificat după ce dai raportu?! Săracu di tine, măi ioane ivane! Am un sfat pt următorii adormiţi care vor da raportu lu yorick : măi, fraţilor, nu mai procedaţi ca în filmele poliţiste cu proşti, când suspecţii fac precizări inutile, aşa, neîntrebaţi , ţin morţiş să spună ce făceau ei fix în ziua crimei, excesul de zel e suspect. Văz că toţi precizaţi ziua când aţi fost la avalanşa şi aţi adormit. Aveţi grijă să nu spuneţi că la premieră aţi cumpărat bilet, că la premieră nu au fost scoase bilete la vânzare, toate biletele de la premieră şi de la reprezentaţiile din ianuarie au fost rezervate pt voi, ăştia care îi tot raportaţi lu yorick că afrim este un regizor fără valoare cu care nu merită să-ţi pierzi timpu şi cu toate astea tot voi v-aţi înghesuit la premieră şi la următoarele reprezentaţii, unde fanii lui afrim nu au găsit bilete, da voi, antiafrimii v-aţi făcut luntre şi punte şi aţi intrat. Rapoartele voastre sunt o comedie pe cinste, următorul adormit la rând!