Cât de departe merg montările după Shakespeare?

„Minţim, dacă spunem că ştim cum ar trebui montate piesele lui Shakespeare sau că fiecare cuvinţel din textele lui ni se pare transparent şi pătrunzător. Suntem în anul 2010, iar limbajul lui Shakespeare este un glorios şi stupefiant amestec de poezie fără vârstă, care ţinteşte direct în suflet, de glume vechi, de prejudecăţi de natură culturală, azi irelevante, de personaje vii, explozive şi de vorbire arhaică.”

Iată o opinie de bun-simţ pe care am descoperit-o într-un articol (http://www.guardian.co.uk/stage/theatreblog/2010/jan/19/shakespeare-modern-staging) publicat în cotidianul britanic „The Guardian”, intitulat „Majoritatea montărilor după Shakespeare nu merg suficient de departe”. hamlet1_nekrosius1Autorul propune o teorie demnă de a fi analizată şi discutată: cu cât inovăm mai mult în variaţiunile pe tema Shakespeare, cu atât mai bine. Inovaţia este un mijloc eficient de a consolida tradiţia. Iar Marele Will triumfă de-a pururi. Mai mult, îşi râde de încercările noastre, în vreme ce opera rămâne în continuare inepuizabilă.

Excentricitatea şi anacronismul căutate în nenumărate spectacole recente după „Hamlet”, „Regele Real”, „MacBeth”, „Furtuna” sau chiar „Cum vă place” sunt cu folos, susţine autorul. „Şocul”, pledează el, „ne poate ajuta să ne dăm seama de cât de radical a fost, de fapt, dramaturgul”. Un Hamlet yoghin, nazist sau homosexual, un MacBeth stalinist s-au făcut, aşa cum spectatorii au putut vedea pe scenele lumii un Lear interpretat de o adolescentă într-o navă spaţială. E firesc şi folositor, susţine autorul, adăugând că desigur, pentru alfabetizaţi, nu pentru copiii de şcoală.

Mai mult, ideea principală a articolului său este cea enunţată în titlu: majoritatea montărilor după Shakespeare nu merg suficient de departe. Cum să n-ai dimensiune politică într-o montare a unei piese a marelui Will, combate ferm autorul, din moment ce temele şi subtemele din piesele lui sunt temele actuale în oricare epocă, determinate şi politic? Cum să n-ai ideologie, când el a scris despre război, violenţă, tiranie, inegalitatea dintre sexe etc.?

Aşa că de ce nu sunt regizorii mai inventivi? De ce nu aduc pe scenă, când se joacă Shakespeare, mai mult decât jeep-uri şi mitraliere? Chiar nu pot mai mult? „Majoritatea viziunilor regizorale de tip conceptual”, concluzionează autorul, „sunt mult prea timide. Să fi fost Shakespeare cumva un umanist moderat, neînregimentat în nici o sectă? Da’ de unde! De ce să nu presupunem că, dacă ar trăi azi, Bardul ar fi un anarhist sau un eco-terorist (în definitiv, îi plăceau scenele în sânul naturii). Cu siguranţă că Shakespeare, celebrul dramaturg care a amestecat comedia cu tragedia, n-ar agita divertismente cuminţi pentru critici conservatori.”

Ce părere aveţi?

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.