Câte ceva despre un proiect… utopic

Septembrie, prag de stagiune. Bulevardiere, drame, musicaluri, autori clasici, autori la modă, recitaluri actoriceşti, teatru proaspăt şi adevărat făcut de tineri pasionaţi, montări spectaculoase… proiecte de gaşcă… fitze… Spectatorii, obişnuiţii sălilor de teatru, aşteaptă. Nu-i vorbă, toată vara au fost şi câteva porţi deschise, cât să le ţină atenţia trează.

Mi-ar plăcea să ştiu ce aşteaptă cu adevărat spectatorul de teatru. Mi-ar plăcea să ştiu ce îi determină pe regizori să aleagă un text, iar pe ceilalţi artişti, un spectacol. Nici n-ar fi greu de aflat. Câţiva oameni de teatru ar putea iniţia un proiect în care să implice teatre – un chestionar pe care oamenii să-l primească la intrarea în sală şi pe care să-l returneze completat. Acesta ar putea fi unul dintre modulele proiectului.

Un alt modul s-ar putea adresa regizorilor, scenografilor şi compozitorilor de muzică de teatru, un altul actorilor şi, în fine, unul la care ar fi invitaţi să participe cronicarii de teatru, cei care fac vizibilă în mass media activitatea celor mai sus pomeniţi.

Revista noastră nu a iniţiat (încă) un asemenea proiect, dar rubrica Ancheta lui Yorick sau votul la care sunt invitaţi cititorii noştri funcţionează într-o atare paradigmă.
Sigur, s-ar putea spune că nu interesează pe nimeni nişte rezultate centralizate etc. …

Pe mine chiar mă interesează ce gândesc spectatorii. Ce îi face să aleagă un anume titlu, de ce sunt fideli unui teatru şi nu altuia, ce înseamnă pentru ei un actor bun sau un spectacol care nu trebuie cu niciun chip pierdut şi aşa mai departe.

Poate că foarte mulţi dintre cei pe care acest proiect (utopic/inutil) i-ar solicita ar răspunde cu “Nu, mulţumesc, nu mă interesează, comunismele şi centralismele astea.” Perfect, nimic nu-i obligatoriu.

Dar un proiect de tipul acestuia despre care am vorbit ne-ar oferi, poate, o imagine de ansamblu în care să decelăm breşele şi viciile sistemului. Ne-ar mobiliza, poate, pentru un feed-back de care să profite în primul rând arta spectacolului. Şi ar mai fi ceva… Rezultatul, imaginea finală, ne-ar mai ostoi frustrările care apar, de cam prea multă vreme încoace, la finalul oricărui concurs sau festival de teatru. Despre un set de criterii care să ordoneze actul critic… nici nu îndrăznesc să aduc măcar vorba.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.