Mulţi, cred, ştiu chiar mai mult decât că, deşi nu s-a înscris în Partidul Comunist, Brecht a fost un adept al marxismului şi că, în 1954, cu doi ani înainte să moară, el a primit Premiul Internaţional Stalin pentru Consolidarea Păcii între Popoare. Coregraful Amir Kolben îmi spunea, cu ocazia unui interviu pe care mi l-a acordat acum patru ani, că el nu poate separa artistul de om şi că, de pildă, nu s-ar putea apropia artistic de opera lui Brecht, tocmai din pricina biografiei acestuia.
Mi-am amintit de întâlnirea pe care am avut-o cu acest excepţional coregraf în clipa în care pe piaţa noastră media a fost aruncată încă o grenadă de mână defensivă: “actorul Ion Besoiu, colaborator al Securităţii”. Recunosc, dihotomia om/artist a fost una dintre problemele care m-au preocupat încă din adolescenţă, de pe vremea când eram îndrăgostită – mai ales din pricina (nu vreau să zic datorită) fabulosului Romulus Vulpescu – de François Villon. Şi încă mă mai preocupă. Dar.
Eu când merg la teatru, merg la teatru, iar când văd un film, văd un film. Aproape 50 de roluri în teatru şi mai mult de 80 de filme. Ion Besoiu. Ei bine, pe mine mă interesează “realitatea operei”, personajul şi proiecţiile lui în conştiinţa mea. Actorul este vehiculul esenţial. Eu merg la teatru sau la film să trăiesc o întâmplare exemplară sau să mă întâlnesc cu Actorul într-un anumit rol, întruchipând (dând chip) Personajul. Niciodată nu merg la teatru sau la cinema să dau mâna, să mă împrietenesc sau să mă pup cu un regizor, cu un scenograf sau cu un actor.
Acum amestecăm criteriile. Mai ales cel estetic cu cel moral. Şi nu cred că toate astea se întâmplă fără vreun interes politic sau de imagine. Eu i-am spus lui Kolben că îl iubesc şi îl respect pe scriitorul şi omul de teatru Bertolt Brecht şi atât. Aşa cum îl iubesc pe actorul Ion Besoiu şi atât.
Nu fac socoteala oamenilor care au suferit de pe urma lui, a colaboratorului cu Securitatea Ion Besoiu. Poate că au fost mulţi, poate să fi fost şi doar unul, pentru mine însemnătatea faptei este aceeaşi. Gravă. Şi este dreptul celui care a suferit să ceară reechilibrarea propriei sale situaţii. Dar: pentru mine, ca spectator, Ion Besoiu este actor şi ştiu că a avut performanţe ca director al Teatrului “L.S. Bulandra”. Istoria teatrului va consemna prestaţia actorului şi condiţia teatrului. Biografia actorului, însă, va fi scrisă în urma verdictului, aşa cum şi actorul Ion Besoiu şi-a asumat: “Nu comentez înainte de pronunţarea instanţei de judecată”. Până una-alta, în România democrată comunismul a fost condamnat în faţa Parlamentului, dar torţionarii, comuniştii învederaţi şi tot “aparatul” sunt bine merci.
Ni se dă însă de rumegat butaforie spectaculoasă. Poftă bună, popor român!
Print