„Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare?”
O întrebă în şoapte într-o zi.
„Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care-o fi.”
Abia se mai zăreşte-acum catargul.
Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.
Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri şi strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.
Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu peşti de aur prinşi la subţiori,
Corabia de foc o scufundară,
Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.
Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare :
„Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an?”
„Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –
Cea mai frumoasă scoică din ocean”…
Print