Consecvenţa şi nominalizările la premiile UNITER

Pe lista nominalizărilor la premiile Uniter au apărut sau au reapărut nume şi teatre destul de ocolite de jurii în ultimii ani. Nu vreau să discutăm acum nici criteriile de selecţie şi nici lista cu pricina. Pentru că vă propunem începând din acest număr şi până la momentul Galei Uniter să analizăm pe rând spectacolele selecţionate, deşi despre unele dintre ele am vorbit deja. Aş vrea să vorbim, în schimb, despre consecvenţă…

Desigur, discuţia ar trebui să fie mai largă şi să urmărească felul în care elementele unui spectacol de teatru se întrepătrund şi-şi răspund. Despre cât de bine pot funcţiona unele fără altele. Să luăm spre exemplu, ce înseamnă categoria „Cel mai bun spectacol”. Să fie posibil oare ca o montare să fie „cea mai bună”, iar regizorul nu? De parcă spectacolul s-ar fi făcut singur?! Să fie iarăşi posibil să existe o nominalizare la categoria „cea mai bună regie”, dar, în schimb, nici un actor din respectiva montare să nu fi fost observat?! Sau, invers, să existe patru nominalizări, toate de interpretare, pe acelaşi spectacol, dar să fie ocolit la toate celelalte categorii… Să aruncăm, aşadar, o privire asupra listei.

Ceea ce e evident este că singura montare care respectă criteriul „consecvenţă” este „Aniversarea” lui Vlad Massaci de la Teatrul Nottara. A întrunit „sufragiile” juriului la cam toate categoriile. Nu mai puţin de patru nominalizări. Scenografie, cea mai bună actriţă în rol secundar, cea mai bună regie şi cel mai bun spectacol.

În schimb, în ceea ce priveşte spectacolul „Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi” al lui Victor Ioan Frunză, de la Teatrul Maghiar din Timişoara, juriul ocoleşte o nominalizare pentru cel mai bun actor în rol principal pentru Katona Laszlo (?!).

Patru nominalizări pentru „Casa Zoikăi” al lui Alexandru Tocilescu, de la Teatrul de Comedie, toate pentru actori. La toate categoriile. Principal şi secundar. Şi tot pentru cel mai bun actor e nominalizat şi Mihai Constantin, într-un alt spectacol al lui Tocilescu, de data asta „Sfârşit de partidă” de la Teatrul Metropolis. Răzvan Vasilescu, în aceeaşi montare, şi montarea însăşi sunt ocoliţi de juriu.

Apoi, două nominalizări la rol secundar pentru doi actori dintr-un spectacol al TNB, „Un duel”. Discutabil, în ceea ce-l priveşte pe Vlad Ivanov, criteriul principal – secundar…

Ar mai fi ceva de observat. Pentru prima dată, după mai multe ediţii, spectacolele din Bucureşti sunt majoritare.