Cred că cea mai grosolană greșeală de interpretare ce se poate comite în privința piesei Martiri, unul dintre best-seller-uri din creația dramaturgului Marius von Mayenburg, este de a vedea în ea surprinderea confruntării dintre credința religioasă și concepția atee.
Benjamin, băiatul care aproape peste noapte devine pentru toți cei din jur un adolescent-problemă, mai întâi acumulând un număr neobișnuit de mare de absențe de la școală, refuzând inexplicabil să ia parte la cursurile de înot, mai încolo izolându-se de colegi și de prietena lui de odinioară, Lydia Weber, intrând în relație antagonică cu mama căreia i-a fost dat în grijă după divorțul părinților, dar și cu profesorii sau măcar cu o parte dintre aceștia, ajungând să se socotească un vindecător, dacă nu cumva chiar un profet ori un al doilea Iisus, nu mai are nimic în comun cu religia și cu esența învățăturilor Bibliei. Cu poruncile sale.
Plănuind o crimă împotriva profesoarei de Biologie Erika Roth, Benjamin încalcă cel puțin două dintre ele. Pe aceea care glăsuiește Iubește-ți aproapele! ca și pe aceea ce susține ferm Să nu ucizi! Relația dintre el și colegul lui de clasă Georg Jansen este una de putere, complet la antipozi față de tot ceea ce înseamnă credința creștină. Doar la începutul singularizării sale neobservate de nimeni atunci când ar fi fost cazul, Benjamin și-a găsit refugiul în religie. Mai departe, credința i s-a transformat în fanatism demonic, iar adolescentul s-a metamorfozat într-o specie de robot uman care repetă la infinit nenumărate citate din Biblie. Fără a înțelege, în realitate, din ele, absolut nimic. Mistificându-le, manipulându-le, manipulându-i astfel și pe cei din jurul său. Benjamin ajunge să profite de comoditatea, de dorința de a evita problemele și de a-și păstra confortul zilnic ale mamei sale, Inge Südel, care speră că apărându-l și susținându-i minciunile nu îl va pierde, ale directorului școlii, Willy Batzler, cel ce dorește să evite scandalul, sacrificând-o și concediind-o pe profesoara Roth, ale prietenului acestuia, profesorul de Educație fizică Markus Dörflinger, dar și de iezuitismul preotului Dieter Mennrath. Promovându-și iresponsabil fanatismul. Care ajunge să arunce în aer coerența, soliditatea unei comunități școlare ce reface, în mic, regulile de existență ale societății contemporane.
La urma urmei, piesa lui Marius von Mayenburg înseamnă o rescriere, în cadrele lumii post-moderne, a marilor teme din piese precum Vrăjitoarele din Salem a lui Arthur Miller ori Rinocerii lui Ionesco. Erika Roth reprezintă un alter-ego al lui John Proctor sau al lui Bérenger.
Toate aceste idei-forță ale piesei lui Marius von Mayenburg se regăsesc în spectacolul montat la Teatrul „Figura” din Gheorgheni de regizorul Keresztes Attila. Ca și alți confrați de-ai săi ce au pus în scenă piesa la felurite Teatre din România, Keresztes Attila a preferat formula de tip studio, menită să sporească tensiunea confruntării dintre personaje. Dar și tensiunea relației cu spectatorii cărora le este refuzată, interzisă indiferența. Cel mai adesea personajele din Martiri se află față în față, poziționate frecvent pe diagonala spațiului de joc, delimitat de plafonul jos, făcut din neoane, și de roșul linoleumului (scenografia: Szöke Zsuzsi).
Keresztes Attila a optat pentru ritmul alert, pentru delimitarea cvasi-cinematografică a scenelor (li se vizualizează titlurile) din dorința de a da o versiune strong a piesei. Textul e concentrat la maximum, iar spectacolul se bazează pe intensitatea confruntării dintre personaje. Are doi piloni actoricești de bază. Mai întâi în cu totul remarcabila interpretare a lui Gedö Zsolt, un foarte bun Benjamin Südel), care, deși este, dacă am înțeles bine, încă student, deține deja mai toate înzestrările și abilitățile necesare exercitării la cote maxime a profesiei. Dar și în impetuozitatea și nervul actriței Máthé Annamária, o interpretă notabilă a profesoarei Erika Roth. Aflată în relație conflictuală cu oportunismul directorului Batzler căruia Faragó Zénó îi conferă o atent cumpănită substanță, cu împăciuitorismul și cvasi-lașitatea prietenului ei Markus Dörflinger, cu discreția necesară conturat de Moșu Norbert László, cu fuga de adevăr ce ajunge să o caracterizeze pe Inge Südel, cu atenție și un binevenit simț al măsurii adusă în scenă de Bartha Boroka. De notat, de asemenea, contribuțiile actorilor Kolozsi Borsos Gábor, mereu cu un zâmbet onctuos pe față, folosit pentru portretizarea preotului Dieter Menrath și Vajda Gyöngyver (Lydia Weber). Lăudabilă evoluția lui Fodor Alain Leonard în rolul Georg Hansen. Fără exagerări, dramatisme ori patetisme inutile.
E drept că alertețea și dorința de concentrare ce individualizează regia lui Keresztes Attila implică anumite costuri, decontate printr-un minus în aprofundarea mobilurilor acțiunilor unor personaje. Am o oarecare doză de rezervă și în privința finalului, spectaculos în sine, dar parcă astfel sărăcit de relevanță și marcat de primejdia căderii în ambiguitate. Erika Roth își rostește crucificată monologul în vreme ce celelalte personaje o imortalizează ca pe o curiozitate pe telefoanele mobile.
Teatrul „Figura” din Gheorgheni
MARTIRI de Marius von Mayenburg
Regia: Keresztes Attila
Scenografia: Szöke Zsuzsi
Muzica: Boros Csaba
Cu: Faragó Zénó (Willy Batzler), Máthé Annamária (Erika Roth), Moșu Nórbert-László (Markus Dorflinger), Koloszi Borsos Gábor (Dieter Menrath), Gedö Zsolt (Benjamin Südel), Bartha Boróka (Inge Südel), Fodor Alain Leonard (Georg Hansen), Vajda Gyöngyver (Lydia Weber)
Data reprezentației: 4 aprilie 2019
Print