Cred în teatru…

Antonia Niţă

Lansam în urmă cu o lună un concurs în care ne invitam cititorii să ne scrie şi să ne răspundă la o întrebare: De ce merg la teatru? Textul Antoniei Niţă este cel mai frumos dintre răspunsuri.

Imagine realizată de Adriana Grand

Într-o societate în care oamenii apreciază puţin cultura, preferând manifestările cabotine ale bufonilor promovaţi de mijloacele de informare în masă, a merge la teatru a devenit un act de curaj, de autoexcludere dintr-o sferă a ”idealului uman”. Acest ideal uman, un mecanism bine pus la punct de legile nescrise ale comunităţii, reprezintă individul care se complace de bunăvoie în tot ce înseamnă comportament anti-cultural, făcând dovada unui dezinteres apăsător şi a unei lipse de implicare cronice.

Ca spectator fidel, trebuie să mărturisesc că teatrul reprezintă mijlocul meu de a evada din interiorul acestei ambuscade permanente, de a mă detaşa de o lume ce nu mă mai mulţumeşte. Mă pune faţă în faţă cu o altă viaţă, îmi dă şansa de a încerca alte sentimente. Teatrul are rolul de a ne hrăni spiritual, de a ne satisface o anumită categorie de nevoi umane. Peter Brook spune: „Există dintotdeauna şi peste tot o nevoie constantă de teatru ca sursă de energie şi curaj, o nevoie de un teatru care îl hrăneşte pe om şi îl face deci să aibă dorinţa şi forţa de a acţiona.”

Acesta are rolul de a alunga prejudecăţi, de a naşte conflicte în interiorul celui ce se arată dispus să le primească şi se angajează să le treacă prin filtrul raţiunii, sensibilităţii, iar astfel să se alăture actului teatral… cu sufletul. Teatrul se destăinuie doar celui ce se deschide, celui ce crede. Devine în acest mod o religie, cu precizarea că în momentul confesiunii, spectatorul are rol de ascultător, este cel ce cântăreşte. Ne dă libertatea de a judeca dintr-o poziţie omniscientă, fără a interveni în destinul protagonistului cu decizia noastră.

Mergem la teatru pentru că ni se dă ocazia de a comunica prin intermediul vibraţiilor, de a ne frământa pentru problemele altuia. Aşadar, actul teatral înnobilează, ne face mai receptivi, mai atenţi la ce avem în jur. Alegerea citatului pe care l-am folosit în incipit nu a fost întâmplătoare, ci pentru a susţine întocmai ideea de bogăţie spirituală pe care noi, spectatorii, o acumulăm şi care se dezvoltă în interiorul nostru.

Totuşi, teatrul, deşi o escapadă dintr-un univers convenţional, îşi are propriile convenţii cu totul aparte faţă de cele ale societăţii. Sala, cu toate că e conştientă de locul în care se află, de momentul respectiv, de diferenţierea personajelor de actori, acceptă pentru câteva ore contrariul, pentru a înţelege fiecare personaj, pe care îl priveşte ca un martor mut, din umbră, fără a putea interveni, dar cunoscându-i toate tainele. În perioada Elisabetană (secolul XVIII) convenţiile erau, după părerea mea, cele mai drastice, nefiind creată o atmosferă propice actului teatral, costumele specifice fiind interzise prin lege, iar personajele feminine fiind interpretate de bărbaţi, datorită faptului că femeilor le era interzis să joace teatru. Însă, căci aici doream să ajung, spectatorii luau parte la reprezentaţii şi înţelegeau piesa, în ciuda absenţei acestor elemente care pentru noi ar putea părea esenţiale.

„Prin teatru se exercită cu cel mai mult adevăr şi cu cea mai mare eficacitate puterea creatoare a lumii”, afirma Louis Jouvet, actor şi regizor francez. Astfel, această artă ne eliberează, ne purifică, ne ambiţionează. Pentru ca omul să îşi consolideze în acest mod capacitatea de a crede, de a spera, soclul Thaliei trebuie să-i înfăţişeze adevărul şi să-l convingă de importanţa protejării acestui adevăr prin toate modalităţile. De aceea, cred că un act teatral profesionist nu poate fi mincinos, căci el este o sursă de omenie, de veridic.  

Prefer să nu mă includ în categoria celor ce lasă viaţa să treacă fără a se bucura de valorile spirituale, chiar dacă asta înseamnă o detaşare de contemporan. Asta pentru că mai cred în nemurirea artei, mai posed îndărătnicia de a ma înclina în faţa slujitorilor săi şi de a mă pierde în poezie… şi adevăr.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.