Ce să fie oare cultura? O definiţie vagă din dicţionar? O plantaţie? O colonie de bacterii adunate într-o sticlă de ceas? O cultură de viermi de mătase? Cultură generală care te ajută să câştigi la „Vrei să fii milionar”? Cultura şi multiplele ei înţelesuri. Dar cum nici pomii fructiferi şi nici ciupercile nu au prea mare legătură cu teatrul, acest articol se rezumă la prima definiţie, generală şi cuprinzătoare: „totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.”
Proaspăt ieşit din tipar, „Barometrul de Consum Cultural 2015. Preferințe, practici și tendințe” realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală ne spune verde în faţă cât de culturali suntem de fapt. Fiecare la noi acasă avem impresia că ştim, că ne pricepem şi că stăm bine la capitolul „Consum cultural” noi ca naţie. Dacă punem laolaltă mersul al teatru, cu cititul, mersul la film, muzică, festivaluri, uitatul al televizor şi vizionările pe youtube chiar aşa stau lucrurile. Cei aflaţi în interiorul sistemului sunt încă şi mai entuziasmaţi: scoatem multe premiere, sălile sunt pline, actorii au de jucat, regizorii aleargă între mai multe teatre, cronicarii abia se împart între atâtea festivaluri – un eden efervescent al unei vieţi teatrale sănătoase şi harnice. Acelaşi lucru se întâmplă şi dacă mergi la un concert şi stai masat într-o mulţime de câteva mii bune de oameni sau dacă ieşi sâmbăta la film la mall înarmat cu cea mai mare cutie de floricele şi cel mai mare pahar de cola. Văzut printr-o singură pereche de ochi, consumul cultural pare înfloritor. Este nevoie de un astfel de instrument mai puţin poetic şi mult mai obiectiv şi specializat care să adune informaţii statistice în tabele şi grafice colorate, unde să vedem realitatea negru pe alb în procente şi cifre.
Optimiştii vor spune că am pornit pe drumul cel bun şi că este de-a dreptul încurajator faptul că, de exemplu, consumul de muzică clasică a crescut cu 7 procente în 5 ani: de la 6% în 2010 la 13% în 2015, iar cel de manele a scăzut de la 20% în 2010 la 16% în 2015. Pesimistul va vedea, însă, că diferenţa rămâne şi nu în favoarea muzicii clasice. Realistul se va uita la imaginea de ansamblu: 52% preferă muzica populară, 22% preferă muzica etno, 16% manelele, 23% preferă muzica pop străină, 14% muzica pop românească și 13% muzică clasică. Iar dacă la asta adăugăm şi faptul că 40,9% descarcă muzica gratuit de pe internet, 15,9% o iau gratuit de la prieteni şi doar 3% au descărcat contracost, 5,7% au cumpărat un CD/DVD/BluRay şi 33,1 spun că nu au cumpărat deloc sau nu consumă lucrurile încep să se nuanţeze încă şi mai mult. Şi ca peisajul să fie complet: un mic amendament – 89% dintre repondenţi nu au mers niciodată la operă în ultimul an şi nici la filarmonică. În schimb, 60% merg la sărbători locale măcar o dată pe an. Date statistice care puse cap la cap, citite şi interpretate spun mult mai multe decât afectarea profesioniştilor sau optimismul practicienilor.
Mersul la teatru pare a fi şi el un lux: 65% nu au pus piciorul nicodată într-o sală de spectacol în 2015, 18% o singură dată, 9% o dată la 4-6 luni, 7% o dată la 2-3 luni şi 3% o dată pe lună sau mai des. Publicul aşa-numit fidel se încadrează în acei 3%. Şi nici asta nu ar fi, încă, îngrijorător. Calitatea publicului, însă, ar trebui pusă în legătură directă cu celelalte obiceiuri de consum cultural: 38% dintre cei întrebaţi nu au citit nicio carte în ultimul an, 30% se uită 3 ore zilnic la televizor, dintre care 35% se uită la filme 1-3 ore pe zi şi preferă filmele americane de acţiune, iar 23% spun că niciodată nu au participat la o activitate culturală în spaţiul public în ultimul an, 29% foarte rar, 26% rar. 61% nu au fost niciodată la cinema. Într-un cinema clasic nu au intrat nicodată în 2015 80% şi nici într-un multiplex 67%. 50% din populaţie nu are un cinematograf în oraşul de rezidenţă. Aşadar, cantiatea publicului din sălile de teatru e o problemă secundară. Cine e acel public şi cu ce bagaj cultural intră în teatru pare mai important.
Optimist, pesimist şi realist vorbind, suntem pe drumul cel bun, dar ne mişcăm încet, încetinel şi aproape batem pasul pe loc spre o destinaţie necunoscută. Tinerii sunt şi de această dată speranţa care pâlpâie ca lumina unui far în furtună: creativitatea este un termen la ordinea zilei în vocabularul lor şi nu doar ca un refren, ci ca activitate. Merg la cinematograf în proporţie majoritară, merg la teatru, la muzee şi chiar la operă. Aşa că nu ne mai rămâne decât să îmbătrânim în fotoliu cu degetul apăsând ritmic butoanele tocite ale telecomenzii şi să ieşim din când în când la Zilele Berii să ascultăm ceva muzică populară savurând un mic bine prăjit şi să ne bucurăm de tinerii care sunt creativi şi pentru noi.
„Barometrul de Consum Cultural 2015. Preferințe, practici și tendințe” a fost realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, eșantionul național reprezentativ folosit având un volum de 1067 de persoane cu vârsta de peste 14 ani. Mai multe informaţii se pot găsi pe site-ul institutului – culturadata.ro
Print