Cum (să) te faci de râs lăudând un selecţioner de festival

Faptul că tu, Dieter Topp, te faci şi publicist în spaţiul virtual şi scrii un articol(http://www.artactmagazine.ro/)despre meritele Cristinei Modreanu ca selecţioner al ediţiei 2009 a Festivalului Naţional de Teatru e ok. E în spiritul libertăţii de expresie, legal, moral şi poate că nici nu îngraşă, deşi Yorick n-ar băga mâna în foc.

Dar dacă atât de măgulitorul portret e scris nu în româneşte, ci doar în cuvinte româneşti, fiind plin de greşeli de toate felurile posibile, de formă şi conţinut (de la „Ada Lupo” şi „redactoarea” la titluri greşite ale pieselor „analizate”), de inexactităţi sau chiar neadevăruri debitate pompos, preţios şi prin generalizare („Creaţia teatrală românească are succes european şi internaţional”) înseamnă că ai o problemă. Iar dacă n-ai nici un argument adevărat înseamnă că ai o problemă serioasă. Cum am putea să-ţi înţelegem opinia?

Nici prin cap nu-i trece lui Yorick să ia în discuţie aspectul deontologic al articolului „Revoluţie şi eveniment teatral plin de mister”. Lauda este permisă şi, ca să zic aşa, chiar lăudabilă în lumea criticilor, tocmai pentru că nu prea le stă în fire. Este dreptul autorului să admire realizările Cristinei Modreanu ca selecţioner al FNT. Şi să-şi exprime admiraţia. Dar, vorba aceea, reuşită să fie, dar s-o ştim şi noi. Carevasăzică, selecţionerul ar fi repurtat următoarele victorii: 1. s-a descurcat cu un buget foarte mic, pentru care e responsabil ministrul Paleologu; 2. „a atins senzaţionalul în selectarea spectacolelor”, chiar dacă n-au existat producţii din străinătate; 3. „a reuşit să invite la Bucureşti jurnalişti din peste 20 de ţări” (dacă au venit sau ce au produs despre festival nu importă, se pare); 4. datorită ei „o piesă contemporană românească pusă în scenă de un român va fi invitată în 2010 la festivalul european de piese de teatru noi de la Wiesbaden, că redactoarea Medana Weident va prezenta la Deutsche Welle un vast sumar al festivalului şi că în Aachen, situat în regiunea germano-olandeză, se lucrează la ideea de a coopta România într-un nou festival.” Foarte bine. Fiecare cu valorile şi viziunile lui. Carevasăzică, măreţe împliniri! Iar „sumarul vast” e una bună, trebuie să recunoaşteţi!

Numai că lauda care provoacă greţuri, istoria a arătat-o, nu e calea cea mai potrivită de a ridica în slăvi. Nu e apanajul profesionistului, fiind, dimpotrivă descalificantă. Are nevoie de o proptea, măcar de un argument simulat. Cu alte cuvinte, te faci de râs dacă spui că selecţionerul a făcut treabă bună pentru că a invitat jurnalişti din străinătate sau mai ştiu eu ce bazaconie fără legătură cu fondul problemei. Chiar nu ţine. Dar încurcate sunt căile gândirii omeneşti şi ale logicii de bun-simţ!

 

Acum ţineţi-vă bine, urmează „argumentele”, adică mici comentarii despre unele spectacole din festival, făcute de un om de teatru. Yorick a ales câteva mostre.

1. Categoria „halucinant şi descalificant”: a.) „De remarcat, de asemenea,  punerea în scenă de către Ada Lupo a piesei lui Cehov “Trei surori” la Teatrul Naţional din Timişoara, în care lumina degajată de lumânări înveşmântează modern atmosfera scenică. O dovadă în plus că teatrul timişorean, alături de regizorul Radu Afrim, e vrednic de distincţia Kulturpreis Europa pentru meritele în materie de toleranţă şi acceptare a diversităţii.” Halucinantă judecată (dacă am priceput bine, folosirea lumânărilor pe scenă asigură modernitatea montării…), halucinantă legătură (de aceea e teatrul timişorean e demn e distincţia X care premiază toleranţa)! b.) “Iar dacă regia lui Radu Afrim a piesei „Omul pernă” din Brăila era în programul de reprezentaţii, vizitatorii informaţi ştiu să interpreteze faptul că tocmai această operă a lui Martin McDonagh s-a încercat a se boicota. Cu motivaţia că duritatea socială reprezentată ar dăuna tineretului român, un politician local a vrut să-şi asigure voturile în campania electorală. Prin urmare, teatrul românesc este totuşi mai politic decât îi este renumele? Sub aceste raporturi, regizorul Afrim a cules cel puţin consimţământul european şi democratic.” Yorick a rămas fără glas… Ce să spună? Curat halucinant? No comment?; d.) „Regia newcomer a lui Alexandru Mihaescu a piesei lui Mark Ravenhill “Pool (no water)” a umbrit toate prestaţiile acestui teatru. Tânărul regizor, care culesese deja succese remarcabile cu lucrarea sa “Concreţii” de Vladimir Sorokin, la Green Hours Monday Theatre, a venit cu performanţe aparte. A pretins actorilor săi să depună tot efortul fizic posibil. Publicul avea de aflat că în România arareori ai ocazia să fii absorbit prin mişcare şi imagine într-o acţiune perfect întrepătrunsă, aşa cum interpreţii acţionau pornind de la cuvânt, trecând prin mişcare şi ajungând la epuizarea inevitabilă, întregul exaltând într-un zgomot plin de lichide albastre. Pereţii albi de instituţie cu vizoarele lor interactive, rechizitele rare păreau să întregească per total creşterea cadenţei şi finalul colapsant. Un ravenhill de “estetică corporală agresivă”, aşa cum remarca cu exactitate criticul M. Michailov”. Nu-mi cereţi mie, Yorick, să spun vreo vorbuliţă, că mă depăşeşte situaţia. Totul mă depăşeşte: limbajul, „agramaticalitatea”, logica sincopată şi hăul enorm din aceste vorbe care nici măcar din coadă nu sună… Taina va rămâne la autor, căci doar el ştie ce-o fi vrând să spună.

2. Categoria „ridicol şi descalificant”: „Cu ocazia ediţiei a 19-a a Festivalului de Teatru, m-am deplasat la Bucureşti pentru a cerceta din nou dacă şi sub ce formă revoluţia se regăseşte în operele şi montările elitei teatrale româneşti din 2009″. Să înţeleagă Yorick, care a fost la festival şi care cunoaşte cât de cât ce se întâmplă pe scenele din România (o spun cu toată modestia), că a avut parte la FNT 2009 de spectacolele „elitei” din spaţiul mioritic? Mda, e bună gluma.  Cât despre relaţia dintre revoluţia din 1989 şi spectacolele din FNT, mare e Domnul…

3. Categoria „penibil şi descalificant”: „Despre cum s-a ajuns la o astfel stare de fapt (subfinanţarea evenimentului – n. red.) ar trebui întrebat ministrul de resort (încă) în funcţie, Theodor Paleologu, cel pe care, în ciuda celor spuse, l-am întâlnit seară de seară la festivalul de muzică, cel care dădea interviuri exuberant de pozitive despre importanţa festivalurilor pentru ţara sa, cel care transmitea salutări şi sărutări muzicienilor şi cel care, la deschiderea festivalului de teatru, şi anume la o reprezentaţie franceză, singura ţară europeană invitată, a apărut în postura de celibatar.” Mai întâi, e vorba despre Festivalul Enescu. Dar autorul n-are habar. Nu-i nimic, că nu curge sânge! Vorba aceea, scrieţi, băieţi, scrieţi. Poate că, într-adevăr, ministrul Paleologu are vina lui. Admit. Dar ce legătură are o posibilă vină cu faptul că „a apărut în postura de celibatar la o reprezentaţie franceză?” Cum a îndrăznit?! It beats me, ca să vorbesc pe limba mea. Dacă nu era celibatar, dădea mai mulţi bani pentru FNT?! Sau îmi scapă mie ceva.. De fapt, cine ştie? Niciodată să nu spui niciodată.

Aşadar, linguşeală, minte înfierbântată, ignoranţă şi… bârfă! „Mişto analiză”!

Print

2 Comentarii

  1. alin 30/11/2009
  2. iulian tanase 03/12/2009

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.