Cum sfârşit e acest veac şi fără noroc, de Ştefan Radof

Să ardem de pe buzele noastre tăcerea

Să dăm cuvintelor leneşe foc;

Cum aprinsă e în sobele noastre durerea

Cum sfârşit e acest veac şi fără noroc.

Să nu ne temem, doamna mea bună,

De paşii de afară,

Sunt paşii fugarilor, duşii…

Sau ai acelora care

Se mai tot fugăresc între dânşii…

Noi aici vom rămâne

Sub vreme şi sub cerul trecut,

La ferestre adulmecă iarna

Cu şerpii tristeţii la gât.

Vino, e rece pe-afară,

Întunecaţii fluturi ţi se aprind la urechi,

Ceai albăstrit cade seara,

Cum de mult se-ntâmpla doar în cântece vechi.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.