Uite că Yorick, aşa muritor şi nemuritor cum e, dotat cu plăcerea de a-şi râde de judecata plată, este, totuşi, răbdător şi nu deznădăjduieşte (cum ar putea, de altfel?!). Deşi zilele s-au scurs, tot mai aşteaptă comentarii adevărate despre ultima ediţie a FNT… E cam frustrat, sărmanul, că n-a reuşit să descopere în paginile tipărite sau virtuale ale publicaţiilor de pe plaiul dâmboviţean decât observaţii despre dimensiunea organizatorică a evenimentului, despre cum a trimis echipa FNT emailuri cu informaţii şi a lăsat studenţii să intre gratuit la piese… Foarte interesant şi util pentru cititori, n-am ce zice! E bizar că celor care se ocupă cu scrisul despre teatru li s-au părut lucruri demne de menţionat şi comentat… hm… Încurcate sunt căile Domnului! Yorick a dorit să pătrundă pe scenă şi în culise, să descopere opinii despre conţinutul festivalului, nu despre afişe şi finanţare, dar comentatorii l-au ţinut numai printre state de plată şi la intrarea în teatre, unde se îmbulzeau tinerii…Ce le-o fi căşunat anul ăsta, de-au ţinut-o langa?!Că doar aşa e mereu! Probabil că-mi scapă mie ceva… O fi o exprimare eufemistică a unui verdict negativ pentru ediţia 2009? Sau cronicarii noştri nu sunt în zilele lor bune? Cert e ca judecata lor a fost cam „refuzată de idee”, cum zicea Ion Barbu despre poezia lui Arghezi…Sau, mai bine zis, au lăsat judecata şi au preferat impresia, alegând să numele obsesiv studenţii de la uşă, bannarele şi emailuri. Încurcate sunt căile Domnului! Şi, oricum, e mult mai uşor.
Antica rămăşiţă mai trage, totuşi, speranţă ca va găsi măcar un comentariu adevărat, indiferent de viziunea pe care o propune. Şi bingo! Dacă citiţi „Arsenic, dantelă veche şi meniu à la roumaine”, articolul Iuliei Popovici din Observator cultural, vă va provoca să nu vă lăsaţi creierul să se atrofieze, să-l solicităţi pentru a face măcar puţină lumină, să măcar pentru a pune nişte întrebări competente despre unele spectacole din FNT: 1. „Trei surori” de Cehov, producţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, în regia lui Tomba Gábor 2. „Cum traversează Barbie criza mondială”, de Mihaela Mihailov, spectacol montat d Alexandra Badea la Naţionalul timişorean; 3. „România! Te pup”, de Bogdan Georgescu, pus în scenă de David Schwartz la Naţionalul ieşean.
De remarcat că autoarea comentariului nu se fofilează, ca să mă exprim neacademic, ci îşi asumă o analiză şi o opinie sprijinită pe argumente. Dacă sunt convingătoare sau nu, false au adevărate, la asta rămâne să cugete fiecare. Verdictele sună astfel: 1. „un spectacol al certitudinilor simple, constante, esenţiale care ne ţin, de fiecare dată, în sala de teatru”; 2, „producţie submediocră”, „spectacol emblematic pentru o lectură a modernităţii scoasă cu forcepsul sub forma originalităţii cu orice preţ”; 3. „spectacolul e produsul unei tensiuni, în general constructive, între autorul dramatic şi directorul de scenă, între un text propunând personaje puternice şi situaţii tragicomice forte şi o montare vrând, în mod legitim, să treacă dincolo de propunerea auctorială”.
Dar uite că aşa sunt ăi vechi de când lumea, se iau cu vorba şi nu mai termină… Aşa şi eu. Dar mă opresc aici. Vă dau linkul şi vă las să citiţi şi să vă gândiţi. Şi poate îmi spuneţi şi mie ce părere aveţi.
Print