Dan-Marius Zarafescu: „Purcărete, Gábor şi Şerban sunt artişti care au tulburat starea de somnolenţă a unor trupe”

1.Titus Andronicus, de W. Shakespeare, regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional Craiova (1992);

2. Cântăreaţa cheală, de Eugen Ionescu, regia Tompa Gábor, Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca (1992);

3. O trilogie antică – Medeea, după Euripide şi Seneca, regia Andrei Şerban, Teatrul Naţional Bucureşti (1990).

În general, este dificil şi chiar nedrept să fixezi o ierarhie a creaţiilor. Indiferent de domeniu. Pentru teatru, este şi mai greu. Din start vei elimina creatori valoroşi, spectacole memorabile, destine uriaşe… Oricum, pentru mine, Silviu Purcărete, Tompa Gábor şi Andrei Şerban sunt acei artişti care au tulburat, mai mereu, starea de somnolenţă a unor trupe. Cele trei producţii teatrale au adus cu ele pofta de a face teatru Mare, cu un destin al creaţiilor scenice nu numai pentru… piaţa internă. Pe lângă performanţa concretă, teatrală, ele au determinat şi mutaţii în abordarea managerială de la noi, prin promovarea modernă, coerentă şi, uneori, justificat agresivă a marilor spectacole. Sunt trei spectacole pe care nu le uiţi uşor, trei spectacole pe care le-am revăzut de câteva ori pentru că am simţit că ele sunt simple, dar zămislite dintr-o profundă dragoste de teatru şi de viaţă. Şi de aici, bogăţia lor spirituală şi spectacologică.

Dan-Marius Zarafescu este teatrolog, coordonator al Serviciului Artele Spectacolului, în Ministerul Culturii.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.