Delicatese la vremuri de criză

Of, dragii mei, aşa de aprig mă bat vânturile iernii vrajbei noastre în ultima vreme şi aşa mă mă doare moartea – cu toate că ştiu mai bine decât oricine că ea e doar o trecere, care merită un respect plin de umor – lui Ciulei şi a lui Toca… Iată de ce, îngheţat de atâta neînţelegere şi de durerea celor care nu desluşesc cu adevărat că trebuie să mi se alăture şi să sfideze măcar un pic afurisita de moarte – nici n-am mai chinuit hârtia virtual în ultimele săptămâni. La ce bun, dacă oamenii nu pricep binefacerile ironiei care irigă creierul şi te trezeşte din somnolare? La ce bun, dacă datul cu tifla nu stârneşte câte un hohot, oricât de neconvins, ci doar câte o ranchiunoasă strângere din dinţi? La ce bun, dacă omul vrea nesfârşite laude şi nicio pişcătură, cât de mică? La ce bun, dacă preferăm plictisul laudei, nu freamătul criticii?

Iertaţi-mi îndoielnica (pentru că sinceră) tiradă şi îndurare aveţi pentru gândurile dezlânate care mă bântuie la început de iarnă blândă, care nu mai sperie pe nimeni. Dacă în datul cu tifla nu vă alăturaţi mie, din pricină că vă bântuie suspiciuni fantasmagorice şi pentru că “gândirea ne face pe toţi laşi”, cum bine mai zicea prinţul care l-a ucis pe Polonius-şobolanul ascuns după perdea, mă aştept să mă priviţi cu prudenţă şi când mă las purtat de sincer entuziasm. Nu mă-ndoiesc că adjectivul “sincer” vă face să ridicaţi, tot precaut, din sprâncene, deşi îl pun aici ca să denumesc o reacţie cât se poate de reală, deşi n-o puteţi verifica, de vreme ce nu-mi vedeţi şi nu-mi ghiciţi chipul. Sincer entuziasm pentru ce am cetit eu, în luna aceasta tristă, într-un supliment jos pălăria al trimestrialului de cultura spectacolului Man.In.Fest, mai exact în suplimentul “Tabăra de dramaturgia cotidianului 2011”.  O vară braşoveană, plină de gânduri, căutări şi angoase, sare din paginile revistei şi te face dornic să ieşi din ascunzătoare care să-i cunoşti pe junii artişti – studenţi care se pregătesc să facă teatru, film şi televiziune – care au lucrat cu material viu. Splendide mi-au părut cele trei reportaje, norocoase fiindcă forma se întâlneşte fericit cu conţinutul, tratând teme care ne conţin pe noi toţi: frica, imaginarul religios şi relaţia dintre tradiţie şi generaţia internauţilor. Trebuie ne-apărat să vă citez câteva cuvinte rostite de unul dintre subiecţii chestionaţi de Daniel Iftene, autorul reportajului despre frică. Subiectul se numeşte Ioan Vasile, are 21 de ani, este extrovertit şi zice că nu-i e frică de nimic. Din puţul gândirii, i-a explicat intervievatorului: “Ştii că noi avem o conştiinţă. Conştiinţa nu e ceva care poate fi demonstrat ştiinţific, înţelegi. Creierul oricum e o mare enigmă – îmi place şi biologia – e un lucru complicat pentru că e centrul sufletului. Şi gândurile. Pentru că ştii cum e vorba aia: Semeni un gând, culegi o faptă, culegi un obicei, semeni un obicei, culegi un caracter, semeni un caracter, culegi un destin. Deci totul pleacă de la gând. Şi dacă dai voie la gânduri în mintea ta care nu sunt în regulă culegi un coşmar”. No comment, nu?

“No comment” zic eu, fără să mimez modestia, şi la scenariile de film publicate în supliment, după ce au fost pritocite în cadrul Laboratorului creat la Centrul de Cercetare şi Creaţie „Vlad Mugur”, pentru că scenaristica e pentru specialişti, iar eu nu sunt român să am un comment pentru orice. Îi dau suplimentului ce-i al suplimentului şi-l las printre delicatesele care sfidează criza. De bani, de idei, de atitudine. Fare thee well!

Print

Un Comentariu

  1. Miruna Runcan 14/12/2011

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.