Depeche/Dance… Mode

O tradiţie britanică spune că mireasa trebuie să poarte la nuntă ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat şi ceva albastru (something old, something new, something borrowed, something blue). Spectacolul Depeche/Dance de la Teatrul Odeon se joacă ferice, postmodernist, optzecist cu aceste patru elemente, purtându-le pe toate, în acelaşi timp.

Foto George Dăscălescu

Apariţia oricărei noi producţii de dans este salutară, cu atât mai mult cu cât avem de-a face cu interpreţi redutabili. În condiţiile în care dansul contemporan românesc gravitează în mare parte în jurul experimentului, având de multe ori  un număr de interpreţi per spectacol mai mare decât numărul spectatorilor, Odeonul rămâne totuşi un fief al dansului inteligibil, de succes, din zona mainstream.

Cu un schelet al demersului artistic destul de articulat, Depeche/Dance are anumite hibe de construcţie care erodează adjectivele pozitive ce îi pot fi atribuite. La un concert, muzica este emisă către public dinspre scenă.  Atenţia spectatorilor se distribuie între muzică şi ceea ce se întâmplă pe scenă, prezenţa fizică a trupei fiind motivul pentru care vii la un concert în detrimentul audiţiei unui CD acasă. Când foloseşti muzica unei formaţii atât de cunoscute e posibil să fii dominat de acea prezenţă sonoră, iar dansul să pară coregrafia unui concert. De multe ori aveam impresia unui intro coregrafic şi cu toţii aşteptam intrarea celebrei trupe britanice în scenă.

Costumele (Răzvan Mazilu), decorul (Eveline Havertz), coregrafia (Massimo Gerardi) şi interpretarea (Răzvan Mazilu, Laura Andrei, Bianca Patrichi, Judith State, Vanda Ştefănescu, Cristian Chiş, Mircea Ghinea, Levente Szasz, Florin Tănase şi Mihai Smărăndache) sunt impecabile, dar relaţia între aceste elemente şi public, mijlocită de ambientul sonor atât de impregnat în mentalul colectiv, face ca emoţia să treacă într-un plan secund. Interpreţii cântă la final, ceea ce duce şi mai mult spectacolul într-o zona de fan club sau karaoke, amplificând dependenţa de Depeche Mode.

Dacă ideea spectacolului a fost una pur ilustrativă şi dacă mergi ca spectator cu o astfel de premiză, de remember Depeche Mode, întreaga construcţie este cât se poate de mulţumitoare. Dacă mergi din orice alt motiv, s-ar putea să îţi pară totul un meci cât se poate de amical între Depeche Mode şi interpreţi, terminat în avantaj pentru trupa britanică şi pentru fanii ei.

Print

2 Comentarii

  1. alex schummy 19/03/2010
  2. mitzidupree 08/04/2010

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.