Sâmbătă, pe 1 martie, începând cu ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului „Regina Maria” din Oradea, va avea loc premiera spectacolului „Cometa” de Justine del Corte, în regia lui Radu-Alexandru Nica.
„E o piesă mai filosofică decât pare, fără însă a fi un eseu sau o demonstrație seacă. Nu e nimic antipatic în ea, dimpotrivă, e un fel de tablou impresionist, aproape vesel, despre degradare. În plus, e și o meditație despre meseria pe care noi o practicăm, despre care spunem cu destulă naivitate că poate eluda cu succes trecerea timpului”, a spus Radu-Alexandru Nica.
O cometă, iar sub ea, o pereche fericită de miri, aceasta este premisa spectacolului care va avea premiera la Oradea în prima zi a lui martie. În jurul lor, oameni relaxați și fericiți. O petrecere veselă la țară, la umbra unui copac. O zi dogoritoare de vară, plină de dorință de fericire. Timpul trece… La zece ani după nuntă, Elisabeth se întreabă dacă fericirea poate fi țintuită în loc și face următoarea încercare: repetă petrecerea. Un experiment straniu: aceiași invitați, îmbrăcați la fel, trebuie să poarte în aceleași locuri aceleași discuții și astfel să rezulte… aceeași fericire.
Spectacolul își propune să vorbească, asadar, și despre problema fericirii în lumea contemporană, după cum a declarat regizorul: „Mai este și problema fericirii în societatea de azi – în ce măsură mai este ea posibilă într-o lume în care accesul la metafizic și la comuniune umană e tot mai anevoios. E o lume care are mari dificultăți în a crede în ideea unui dincolo de după moarte și încearcă cu disperare să fixeze timpul în loc. Impuls foarte vechi de altminteri, care își trage rădăcinile, cultural vorbind, din Faust-ul goethean. O lume cu jocuri de societate determinate de drame și personaje aproape cehoviene.”
Din distribuție fac parte Mihaela Gherdan, Richard Balint, Anda Tămășanu, Alin Stanciu, Dania Ținca, Corina Cernea, Georgia Căprărin, Irene Flamann, Șerban Borda, George Voinese. Scenografia este semnată de Cristian Rusu, coregrafia, de Florin Fieroiu, muzica originală, de Alex Halka și light design-ul de Lucian Moga.