Despre neadevăruri convenabile

Vă prezentam în numărul trecut Scrisoarea deschisă a membrilor grupului dramAcum către directorul Teatrului Maghiar din Cluj, regizorul Tompa Gabor. Vă oferim acum răspunsul lui.

“Stimaţi membri ai Grupului dramAcum!

Am primit scrisoarea pe care ne-aţi adresat-o prin Observatorul Cultural  la numai cîteva zile după apariţia ei pe site-ul revistei. De altfel o jurnalistă din Cluj mi-a atras atenţia asupra ei cu 24 de ore după încărcarea ei pe site. Comform unor obiceiuri fireşti şi, pare-se, de mult uitate pe la noi, redacţiile trimiteau scrisorile deschise cu caracter polemic personelor cărora li se adresau şi le publicau împreună cu răspunsul garantat prin dreptul la replică.

Trecînd peste asta mă grăbesc – constrîns de apropiata închidere a ediţiei – să Vă semnalez la rîndul meu cîteva neadevăruri convenabile (încă nu se ştie cui…) care se regăsesc spre surprinderea mea în scrisoarea Dumneavoastră.

Aş dori să încep prin a Vă răspunde pe „linie fizică” apelînd la unele date oricînd verificabile, suficiente în sine după părerea mea să contrazică cele susţinute de Dumneavoastră în legătură cu managementul şi promovarea spectacolului Roşia Montană – pe linie fizică şi pe linie politică pe care l-aţi relizat în producţia Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. Subliniez „în producţia Teatrului Maghiar de Stat din Cluj” pentru că folosirea termenului de coproducător nu corespunde calităţii în care Grupul dramAcum a participat la realizarea acestui proiect. Avînd în vedere asumarea integrală a cheltuielilor de producţie de către Teatru, nu există nici un contract de coproducţie, Teatrul Maghiar fiind producătorul unic al spectacolului. Nu poate fi deci numit „instituţie coproducătoare” aşa cum pretindeţi în scrisoare.

Vă exprimaţi nemulţumirea faţă de faptul că spectacolul a fost programat doar de 12 ori, cifră corectă în ansamblu, cu rectificarea că la sediu s-au jucat 11 spectacole, şi nu 9 cum susţineţi. Vă reamintesc însă ca Teatrul Maghiar este un teatru de repertoriu care în stagiunea 2011/2012 a avut 11 premiere noi şi 6 reluări din stagiunile trecute. În cele 7 luni, mai precis 210 zile care au trecut de la premiera Roşiei Montane pînă la închiderea stagiunii, Teatrul a programat cu ritmicitate aproximativ egală aceste 17 titluri aşa cum se obişnuieşte într-un teatru de repertoriu. Să nu uităm că din cele 210 zile trebuiesc scăzute acelea în care  s-au desfăşurat: a) Festivalul Internaţional „Interferenţe” (12 zile) – unde a fost prezentat şi Roşia Montană; b) deplasarea la Tîrgu Mureş (1 zi); c) turneul de la Satu Mare (4 zile); d) participarea la Festivalul de Primăvară de la Budapesta (4 zile); e) turneul Teatrului în Coreea de Sud (15 zile); f) participarea la Festivalul Naţional de Teatru de la Pécs POSZT (4 zile):  în total 40 de zile. Scăzînd această cifră din 210 ne rămîn 170 de zile în care s-au programat 17 spectacole diferite. Iată cum se prezintă numărul de reprezentaţii pe care le-a avut fiecare spectacol în perioada de după 27 noiembrie, data premierei cu Roşia Montană: Măsură pentru măsură 6; Lysistrata 4; Trei surori 4; Alcoolicii 17; Strigăte şi şoapte 11; Dundo Maroje 7; Leonce şi Lena 14; Unchiul Vania 8; Am ucis-o pe mama 10;  Ruins True 4; Moartea unui comis voiajor 4; Jurnalul unui nebun 5; Caligula 6; Pădurea rotund-pătrată 4; Roşia Montană – pe linie fizică şi pe linie politică 11. Nu am pus la socoteală spectacolele de lectură, de dans şi serile de poezie şi film, toate desfăşurate în sala  Studio. După cum îşi poate da seama cititorul care respectă aritmetica, Roşia Montană se situează peste media de reprezentaţii, cifră obişnuită şi normală în practica repertorială a teatrului nostru. „Împotriva vîntului” aş putea adăuga, avînd în vedere că un spectacol ca Unchiul Vania se vinde la 15 minute după apariţia programului pe două luni pe site-ul Teatrului.

Şi aici apare dureroasa lipsă de interes a publicului faţă de spectacolul Roşia Montană, care nu poate fi pusă în totalitate sau chiar deloc pe seama proastei organizări sau a ineficienţei modului în care spectacolul a fost promovat. Fără să susţin că acestea din urmă au fost impecabile, sînt nevoit să menţionez că materialul de proiecţie al spectacolului s-a realizat abia cu două luni după premieră, condiţii în care nici înregistrarea video, nici trailerul nu a putut fi realizat în timp util. Sînt convins că acest fapt a influenţat în bună măsură şi viaţa ulterioară a spectacolului, precum şi acele cronici negative pe care le  incriminaţi în scrisoare. De altfel acestea din urmă nu au fost incluse niciodată în dosarul de presă oficial al spectacolului, iar şefa biroului de marketing pe care o învinuiţi de selecţia reavoitoare a fragmentelor de articol, vi le-a trimis pe acestea la cererea expresa a Dumneavoastră. (Statisticle si e-mailurile oficiale sînt păstrate, arhivate, verificabile, şi pot fi făcute oricînd publice.)

Proiectul de afiş pe care aţi dorit să-l realizaţi Dumneavoastră, neacceptînd alte propuneri din partea Teatrului, a fost gata abia în luna ianuarie. Subliniez faptul că Roşia Montană este singurul spectacol la care s-au efectuat cheltuieli suplimentare de publicitate, fapt care apare în evidenţele contabile. În loc să găsim ţapi ispăşitori ar trebui să căutăm adevăratele motive pentru care publicul clujean s-a arătat deocamdată mult mai puţin interesat de spectacol decît ne aşteptam şi ni le doream. Faptul că un spectacol nu atrage publicul în măsura scontată nu înseamnă că nu este bun, dar nu înseamnă nici că numai instituţia, managementul, promovarea, marketingul etc. pot fi vinovate de acesta. Numai o conducere nebună ar putea să-şi dorească ca un spectacol din repertoriul său să aibă viaţă scurtă şi să nu fie frecventată de public. Teatrul Maghiar din Cluj este ştiut şi după longevitatea multor spectacole care sînt menţinute stagiuni în şir în repertoriu. Imaginea unui director alergînd cu bîta ca să alunge doamne venerabile coborîte din deal ca să vadă spectacolul mi se pare cu totul puerilă şi este demnă de un scenariu comico-absurd sau poate doar de un coşmar izovrit dintr-o frustrare. Trebuie să precizez că întămplarea a făcut ca în afara premierei şi spectacolului din Festivalul Interferenţe nu am fost in Cluj în nici una din serile în care Roşia Montană a fost programat. De altfel vînzarea on-line a biletelor face posibilă verificarea imediată a afirmaţiei precum că „spectacolul este integral vîndut”, iar cei care doresc cu ardoare să vadă un spectacol îşi pot cumpăra biletul acasă printr-un click, din timp, cu cel puţin o lună înainte de a fi programat. În săptămîna desfăşurării TIFF-ul, Roşia Montană a fost singurul spectacol al teatrului nostru care a fost mediatizat prin toate mijloacele festivalului. Cu toate acestea în sală nu erau decît 28 de spectatori. Nu cred că cineva poate fi făcut vinovat, este un fapt care trebuie analizat din toate perspectivele posibile.

Ca iniţiator al acestui proiect,m-am bucurat sincer de premiul pe care l-a luat spectacolul la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara. M-a întristat însă faptul că aţi declarat că actorii, cît şi tehnicul au avut o prestaţie „deplorabilă”. Imaginea era a unei instituţii pe marginea prăpastiei, cu toate compartimentele la pămînt – şi totuşi… a luat premiul cel mare. Ceva e în neregulă aici… E drept că e numai unul dintre numeroasele premii pe care teatrul le-a primit şi în această stagiune, şi totuşi… Ne reproşaţi că nu am programat spectacolul imediat după Timişoara, uitînd că abia după două zile de la întoarcerea de acolo, Teatrul a plecat într-un turneu de două săptămîni în Coreea de Sud, iar TIFF-ul a avut loc în săptămîna imediat următoare revenirii…

Susţineţi că nu am răspuns invitaţiei Festivalului de Teatru din Nitra, Slovacia, deşi, cum scrieţi, „selecţionera a dorit să includă acest spectacol pe ultima sută de metri”. Adevărul este că un membru al juriului de selecţie al festivalului (care deci nu are un selecţioner unic),  a scris într-un e-mail că informîndu-i şi pe ceilalţi membri de spectacol, aceştia îl consideră ca pe un posibil invitat al ediţiei din 2011 sau 2012. Ştiind că datele desfuşurării ediţiei din 2011 se suprapun cu participarea spectacolului Strigăte şi şoapte la Festivalul Bitef de la Belgrad, fixată cu un an in urmă, am trimis imediat un DVD la Nitra organizatorilor pentru a considera invitaţia spectacolului  la ediţia următoare, cea din 2012. Pînă la această oră nu am primit nici o invitaţie oficială, deci n-aveam cum să răspund sau să nu răspund la aceasta.

Eram la Avignon cînd un domn m-a sunat de la Roşia Montană să ceară ca spectacolul să participe la FînFest. La ora aceea personalul artistic era de cîteva zile bune în concediu, răspăndit prin toate colţurile lumii, ca şi o parte din tehnic, cealaltă parte lucrînd o lună întreagă la Avignon. Era imposibil ca actorii să fie  rechemaţi din concediu, dar mă îndoiesc şi de faptul că ar exista condiţii tehnice în care spectacolul ar fi posibil de prezentat în forma lui originală acolo, măcar fără o adaptare pregătită îndelung în prealabil.

Continuînd acum „pe linia politică”,  consider că insinuarea faptului că Teatrul ar avea interese politice sau materiale, relevînd astfel „nebănuitele legături între artă, politică şi bani”, este într-adevăr o „teorie conspiraţionistă periculoasă” care manipulează grav opinia publică.  Acum cînd fenomenul Roşia Montană revine în centrul discursului public, un spectacol de teatru puternic ar putea fi un instrument de arbitraj nepărtinitor, şi un mijloc de a prezenta lucid, responsabil povestea, sau dacă vreţi drama  locului din toate perspectivele posibile. Acesta a fost cred şi scopul spectacolului, atît pe linie fizică cît şi pe cea politică, fără să avem nevoie să postăm ulterior, cu cinci luni după premieră, că el este unul „împotriva statului român”, fiindcă am ferma convingere că forţa artistică a unui spectacol nu are nevoie de slogane bombastice şi ieftine. Aşa cum cred că neadevărul nu poate fi un mijloc de a atrage atenţia asupra unui spectacol de teatru, mai ales cînd acesta se doreşte a fi unul documentar, „ca reacţie la realitate”. Sînt convins că membrii Grupului dramAcum nu au nevoie de nici o pîrghie extraartistică; talentul şi angajamentul lor sînt suficient de puternice.

Există de cîtva timp o tendinţă care doreşte în mod artificial şi cu orice preţ să declanşeze (şi) în teatru „războiul generaţiilor”. Aparent, lupta „eroică” a unor tineri artişti împotriva „statului român” şi a… Teatrului Maghiar poate fi etichetată ca făcînd parte din acest „amplu cataclism”. A considera în artă vîrsta o stare biologică şi nu una spirituală, şi privind diferenţa de generaţii ca pe o problemă de ordin estetic este însăşi ocolirea miezului problemei, şi evitarea adevăratei confruntări, aceea cu propria noastră operă, şi implicit cu noi înşine. Eu cred în continuare că există doar teatru bun şi teatru prost, adevăr sau minciună.

Gábor Tompa

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.