Doi pe o bancă într-un parc numit Destin

Adevărul. EA vrea adevărul. Îl poartă cu sine, îl arată, îl piteşte uneori în spatele unei minciuni benigne – ca într-un joc de-a baba oarba –, apoi i-l cere cu insistenţă partenerului. EA pare răbdătoare, dar se transformă, la prima greşeală a lui, într-un detectiv a cărui luciditate duce acţiunea mai departe. EL fuge de adevăr. Lui îi e frică de adevăr. Cel mai la-ndemână îi este minciuna. Masca.

Masca. Un clovn alb, fără lacrimă şi cu un rictus în loc de zâmbet, hârâind vorbe ironice. EL se ascunde în spatele unui personaj căruia îi inventează nume după nume, după cum şi în bagajul de conjunctură poartă câteva verighete, de mărimi diferite, just in case, pentru veridicitatea logodnicului de profesie. Şi batista. Un accesoriu esenţial. EL are o batistă albă pe care o scoate firesc din buzunar şi cu care se şterge firesc pe faţă, până ce şi masca se şterge încet-încet, cu fiecare acest gest. Un rol în care Mihai Bendeac face nu doar proba talentului, ci şi a unei inteligenţe scenice cu totul excepţionale, datorită căreia nu se lasă prins în capcana spectaculosului.

“Doi pe o bancă”. EL şi EA într-un parc imaginat de Bogdan Spătaru ori pentru un desen animat pentru copii, ori perfect funcţional simbolic destinat unui spectacol pentru adulţi. Ca o ilustraţie de carte, în care personajele piesei – pe care Alexandr Ghelman (născut pe 21 decembrie 1960) a scris-o înainte de 1988 – devin atemporale, iar localizarea irelevantă: “Este vorba despre două destine ciudate, frânte, două destine tragi-comice. Întâlnirea acestor destine începe cu machiaje puternice, cu minciuni mari şi treptat se ajunge la adevăr, la concret. Actorii pornesc de la haine multe şi ajung la haine puţine, sumare, până când sunt ei în adevăr” – îşi explică regizorul Emanuel Pârvu demersul. Costumele – Casandra – i-l susţin: EA, pe bancă, aşteptându-l pe EL, seară de seară în acelaşi loc, poartă, la început, trenci şi pălărie – o mască pe care o va arunca destul de curând în coşul de gunoi, o dată cu prima impresie, falsă, pe care (ne-)a făcut-o. În coşul de gunoi în care vor fi abandonate, pe rând, toate succesivele măşti ale celor două personaje.

Aduceam în discuţie, în paginile revistei noastre, remodernismul, curentul ReMo, o mişcare despre care cred că este, şi în teatru, o încercare de armonizare cu adevărul. Aşa cum este acest spectacol semnat de Emanuel Pârvu – costume: Casandra, make-up: Corina Hera – şi care îi are ca protagonişti pe Adela Popescu şi Mihai Bendeac. Cu sinceritate, despre minciună şi adevăr. Confesiune. Comunicare. Adevăr valabil oricând şi oriunde. O spune şi Mihai Bendeac: “Este un spectacol al redescoperirii de sine. Nu este o comedie, aşa cum poate s-ar fi aşteptat mulţi, este un spectacol care invită la meditaţie şi redescoperire de sine. În special, doamnele vor fi cele care se vor regăsi în piesă şi cărora, probabil, acest spectacol le va da un prilej de introspecţie.” O spune şi Adela Popescu: “Ajutaţi de scenariul excepţional scris şi regia ofertantă, atât eu cât şi Mihai Bendeac trecem printr-o paletă completă de stări, de trăiri. Este un spectacol pe muchie de cuţit, care face trecerea de la râs la plâns în doar o clipă”. Din păcate, în programul de sală nu este menţionat autorul traducerii sau al unui eventual scenariu. Probabil că echipa a adaptat excelenta traducere a lui Tudor Steriade – rafinatul om de teatru şi legendarul secretar literar al Teatrului Lucia Sturdza Bulandra –, text pe care Tudor Mărăscu a montat spectacolul de la Nottara, jucat cu mare succes de Catrinel Dumitrescu şi Emil Hossu.

Cert este că în spectacolul de la Metropolis actorii îşi asumă replicile – unele cu detalii anacronice pentru spectatorii foarte tineri – cu o emoţie fertilă. Emoţia femeii care speră că orice bărbat abia întâlnit îi poate deveni soţ. Emoţia bărbatului care speră că orice femeie nou apărută îl poate smulge din minciună. Şi emoţia spectatorului în faţa unui gest simplu, altruist, esenţial – femeia îi dă bărbatului cheia apartamentului ei doar pentru ca el să-şi recapete încrederea în sine –, un gest gratuit care restabileşte starea de echilibru.

Print

6 Comentarii

  1. spiru haret 17/10/2011
  2. Anca 17/10/2011
  3. ileana 17/10/2011
  4. spiru haret 17/10/2011
  5. Numele E Mai Putin Important 18/10/2011
  6. Anca 19/10/2011

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.