Elegie, de I.L. Caragiale

Sărac, fără putere

În lume sunt ursit

Prin valuri de durere

Să trec necontenit !

 

Am suflet … dar suspine

Printr-însul trec mereu,

Precum trece prin vine

Al morţei fior greu ;

 

Căci el dacă iubeşte

Un dulce nenufar,

Iubirea-i se umbreşte

De un dispreţ amar !

 

În van vreau prin iubire

Ferice să mă fac:

Vai ! nu e fericire

Aici pentru sărac ! …

 

O zi n-avui senină

În care să trăiesc ;

Viaţa-mi azi declină,

Ca floarea mă pălesc !

 

Durerea mi-este mare,

Profund e al meu dor !…

O ! lacrime amare,

Grăbiţi! căci voi să mor !…

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.