Emoţie de toamnă, de Nichita Stănescu

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

 

Mă tem ca n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,

că ai să te-ascunzi într-un ochi străin,

şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

 

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,

iau cuvintele şi le-nec în mare.

Şuier luna şi o răsar şi o prefac

într-o dragoste mare.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.