E primăvară… Sus pe Atlas,
între pământ şi luna plină,
Fug nouri străvezii la vale
cernând uşor o bură fină…
Un leopard adult simţeşte
deodată-n sânu-i o văpaie!
Din creştet până-n vârful coadii,
în creiere şi-n măruntaie,
Îl furnică un neastâmpăr
nesuferit şi nenţeles…
Din nările lui dilatate,
suflări adânci şi grele ies;
Din ochii-i injectaţi de sânge,
îi pică lacrime fierbinţi:
El ghearele-şi înfige-n carne,
scrâţneşte crunt ieşit din minţi,
Se zvârcoleşte-n salturi stranii…
răcneşte covârşit de chin -;
Îi crapă pieptul sub lucrarea
nemilostivului venin…
Ridică botu-n sus să soarbă
răcoarea nopţii cu putere
Şi vede-n călătorii nouri
un cârd de tinere pantere.
*
S-au dus şi nourii şi luna –
– pe Atlas soarele e sus –
Acu… bolnavul de az’-noapte
lâng-o panteră doarme dus.
Da! da! în cauda venenumaxvii-
ilustrul Darwin bine-a spus!
Print