Eros, de I.L. Caragiale

E primăvară… Sus pe Atlas,

între pământ şi luna plină,

Fug nouri străvezii la vale

cernând uşor o bură fină…

Un leopard adult simţeşte

deodată-n sânu-i o văpaie!

Din creştet până-n vârful coadii,

în creiere şi-n măruntaie,

Îl furnică un neastâmpăr

nesuferit şi nenţeles…

Din nările lui dilatate,

suflări adânci şi grele ies;

Din ochii-i injectaţi de sânge,

îi pică lacrime fierbinţi:

El ghearele-şi înfige-n carne,

scrâţneşte crunt ieşit din minţi,

Se zvârcoleşte-n salturi stranii…

răcneşte covârşit de chin -;

Îi crapă pieptul sub lucrarea

nemilostivului venin…

Ridică botu-n sus să soarbă

răcoarea nopţii cu putere

Şi vede-n călătorii nouri

un cârd de tinere pantere.

*

S-au dus şi nourii şi luna –

– pe Atlas soarele e sus –

Acu… bolnavul de az’-noapte

lâng-o panteră doarme dus.

Da! da! în cauda venenumaxvii-

ilustrul Darwin bine-a spus!

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.