Eva, de Lucian Blaga

Când şarpele întinse Evei mărul, îi vorbi

c-un glas ce răsuna

de printre frunze ca un clopot de argint.

Dar s-a întâmplat că-i mai şopti apoi

şi ceva la ureche

încet, nespus de încet,

ceva ce nu se spune în scripturi.

Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a şoptit anume

cu toate că asculta şi el.

Şi Eva n-a voit să-i spună nici lui Adam.

De-atunci femeia ascunde sub pleoape o taină

şi-şi mişcă geana parcă-ar zice

că ştie ea ceva,

ce noi nu ştim,

ce nimenea nu ştie,

nici Dumnezeu chiar.

Print

Adaugă un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi făcută în niciun fel publică fără acordul sau cererea dumneavoastră explicită.